Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

Cei mai buni elevi din Alba la informatică sunt din Cugir: Andrei Banu și Dan Crăciun – povestea unor tineri cu viitor promițător

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Cei mai buni elevi din Alba la informatică sunt din orașul Cugir. Cel puțin asta arată rezultatele Olimpiadei județene, care a avut loc în 7 martie, la Colegiul Național ”Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, în urma căreia la națională vor participa cinci elevi din Cugir și Câmpeni. Doi dintre ei învață la Colegiul Național ”David Prodan” Banu si Craciun01Cugir, în clasa a IX-a și a X-a, și sunt singurii care au obținut peste 100 de puncte. Nu o să intrăm în detalii de natura a ceea ce înseamnă peste 100 de puncte, însă precizăm că profesorii de informatică au arătat că punctajul nu e ușor de obținut. Spunem că au un viitor promițător și datorită ascensiunii domeniului IT, informaticienii sunt foarte căutați și bine plătiți. Bineînțeles, această remarcă o facem fără a minimaliza meritele altor elevi, care au obținut note bune la alte discipline. Ce înseamnă această performanță, câte ore studiază zilnic și cum se pregătesc pentru etapa națională, ne-au răspuns chiar ei.

”Pentru mine, acest rezultat reprezintă răsplata pentru munca depusă și pot spune că m-am bucurat enorm când am aflat că am reușit sa rezolv o problema integral, chiar dacă încă nu știam ca acea problema mă va și trimite la Târgoviște. Acum, trebuie să mă pregătesc pentru etapa naționala, și sper că mă voi întoarce si de acolo cu un premiu pentru colegiul nostru. Cred că faptul că doi elevi din Cugir au luat locul I la aceasta etapa, aduce un prestigiu colegiului”, a spus Dan Crăciun.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

”Pentru mine acest rezultat reprezintă un început, o noua cale pe care o pot urma. Nu sunt sigur cât de important este rezultatul pentru liceu; nu sunt nici primul nici ultimul elev care ia locul I la o olimpiada județeană, dar munca depusă de mine pentru a obține acest rezultat a fost apreciată de toți profesorii și, de asemenea, chiar sunt mândru să reprezint liceul, orașul si județul meu la o olimpiada naționala”, a spus Andrei Banu.

Câte ore studiază zilnic, în ce constă pregătirea pentru Olimpiada de informatică și ce planuri au pentru viitor.

”Lucrez cam 2-3 ore pe zi, însă sunt zile în care nu lucrez deloc, pentru că am alte treburi legate de școala, prieteni, pasiuni etc. De obicei, pregătirea presupune rezolvarea unei probleme dată anii trecuți la olimpiada. Problemele reprezintă mereu o provocare, pentru că ele trebuie rezolvate într-un mod cât mai eficient, printr-o metoda cât mai simpla, deoarece execuția programelor trebuie să se facă într-o anumita limită de timp și de memorie. Îmi doresc să urmez Facultatea de Informatica la Cluj, însă, încă nu am făcut alegerea între Politehnica si Babeș-Bolyai. Meseria pe care vreau să o urmez este cea de programator. Încă nu știu unde o sa urmez aceasta meserie, dar mi-aș dori să rămân în Romania. Pentru olimpiada naționala îmi propun sa mă pregătesc mai intensiv decât pana acum dar, înainte de toate, să mă și relaxez. Probabil că în aceste trei săptămâni va trebui să învăț algoritmi noi, metode noi de rezolvare a problemelor, dar cred ca cel mai important este să rezolv cât mai multe probleme, pentru că asta ajută cu adevărat, experiența. Eu sunt încrezător in propriile puteri, iar prietenii si profesorii mei mă încurajează foarte mult. Informatica a devenit pentru mine un fel de pasiune, și asta datorită profesorului meu, Calin Furdui  și mamei mele, care este și ea profesoară de informatică. Probabil fără aceste două persoane, as fi alocat mai mult timp altor pasiuni. Deci, in concluzie, consider ca este nevoie atât de talent, cat si de muncă, pentru că talentul nu ajunge dacă nu este cultivat”, a spus Dan Crăciun.

”Nu am un program stabil de muncă/pregătire la informatică. Lucrez când am timp liber și când mă simt în stare. Dacă nu am dispoziția necesara consider ca nu are rost sa mă chinui la o problema grea si prefer sa revăd probleme rezolvate si să le rezolv printr-o altă metodă. De obicei lucrez cam 2 ore pe zi. Bineînțeles, există excepții, sunt zile când am stat și 6 ore la probleme si sunt alte zile în care nici nu îmi deschid calculatorul. Pregătirea aceasta constă în rezolvarea problemelor deja date la etapele județene ale olimpiadei de informatică, începând cu clasa a 5-a si până la a 9-a.

Prefer sa trăiesc prezentul și sa nu mă gândesc la viitor și trecut, dar nu pot să spun ca nu m-am gândit la o cariera in informatica. Din multe puncte de vedere este drumul ideal pentru mine, dar sincer nu mă văd stând 8 ore pe zi in fata unui calculator; prefer să îmi creez singur programul de munca (consider că atâta timp cât îmi termin sarcinile la ora stabilită, nu contează cât a durat și când le-am rezolvat). Pregătirea pentru etapa naționala este destul de grea pentru că la un moment dat obosesc si nu îmi mai iese nimic, mai ales în cazul în care mă chinui prea mult la o problemă. Aici intervine doamna profesoara Janeta Crăciun care discuta problemele cu mine si îmi indică drumul spre o rezolvare”, a spus Andrei Banu.

Atât Andrei, cât și Dan susțin că fără muncă nimic nu este posibil și performanța poate fi întrecută de orice elev pasionat și care muncește.

Dan are 16 ani, spune că prietenilor le datorează multe și este un tip activ căruia nu-i place să petreacă toată ziua în fața calculatorului. El ascultă muzică, în special, electronică, rap si reggae, participă la concerte și festivaluri, o altă pasiune a lui fiind fotografia.

Andrei are 15 ani, este pasionat de sport, merge la sala de fitness, iar în timpul liber se joacă pe calculator: DotA 2, League of Legends, Counter-strike: Global offensive. Îmbină utilul cu plăcutul; în timp ce lucrează la informatică ascultă muzica ce îl ajută să se concentreze și să se elibereze de stres.

Etapa națională va avea loc în Târgoviște, județul Dâmbovița, în perioada 3-8 aprilie.

(D.S.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Lista candidaților pentru funcția de primar în municipiile și orașele din județul Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024

Unirea Ziarul

Publicat

în

Lista candidaților pentru funcția de primar în municipiile și orașele din județul Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024 Ofertă săracă pentru locuitorii municipiilor și orașelor din județul Alba, la algerile locale din anul 2024. Comparativ cu anul 2020, sunt mai puțini candidați pentru funcția de primar, întrucât sunt mai puține partide, unele dintre […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea