Ştirea zilei

Ce RESTRICȚII sunt în scenariul ROȘU pentru Alba Iulia, Sebeș, Abrud și restul localităților vizate de aceste măsuri

Ioana Oprean

Publicat

în

Municipiul Alba Iulia a ieșit oficial din carantină în decursul serii de 15 decembrie, la ora 00:00. Astfel, cetățenii nu mai sunt nevoiți să completeze declarațiile pe propria răspundere în intervalul orar 06:00-23:00, iar persoanele în vârstă pot merge la cumpărături fără o oră stabilită.

Petrecerea Divorțaților

Deși restricțiile care au fost impuse odată cu carantinarea orașului au fost ridicate, Alba Iulia, împreună cu alte localități, se află încă în scenariul roșu, multe reguli, deși mai permisive decât în cazul carantinei, încă fiind prezente.

Prefectul județului Alba, Nicolae Albu, a declarat pentru ziarulunirea.ro că ,,deși Municipiul Alba Iulia a ieșit din carantină, măsurile și restricțiile ce țin de scenariul roșu sunt încă în vigoare, cum ar fi purtatul măștii de protecție, atât în spațiile publice deschise, cât și cele închise.”

Citește și: Alba Iulia iese OFICIAL din CARANTINĂ începând cu 15 decembrie, ora 00:00. Hotărâre a CJSU Alba

Astfel, cetățenii din Alba Iulia și localitățile care se află în scenariul roșu nu pot face o serie de lucruri, în continuare, cum ar fi:

  • Să meargă la teatru sau la cinema( în cazul Municipiului Alba Iulia)
  • Să meargă la concerte
  • Să organizeze sau să fie prezenți la nunți, botezuri sau orice eveniment privat
  • Să organizeze reuniuni de familie, cu prilejul sărbătorilor, în acest caz al Crăciunului
  • Să se plimbe în grupuri mai mari de șase persoane, care nu fac parte din familia lor
  • Să meargă în interiorul unei cafenele sau al unui restaurant
  • Să nu fie nevoiți să poarte masca de protecție în mod obligatoriu, atât în spațiile publice deschise, cât și cele închise
  • Să își părăsească locuințele în intervalul orar 23:00-06:00

Reamintim că, Municipiul Alba Iulia, împreună cu Sebeș și Abrud, au intrat în scenariul roșu în decursul serii de 15 decembrie, la ora 00:00.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

A atacat un bărbat pe stradă în Vințu de Jos, cu lovituri de cuțit și a primit patru ani de închisoare pentru tentativă de omor. Doi apropiați ai atacatorului, condamnați după ce l-au ajutat să fugă din țară, iar un al treilea pentru că a mințit în anchetă

Ioana Oprean

Publicat

în

A atacat un bărbat pe stradă în Vințu de Jos, cu lovituri de cuțit și a primit patru ani de închisoare pentru tentativă de omor. Doi apropiați ai atacatorului, condamnați după ce l-au ajutat să fugă din țară, iar un al treilea pentru că a mințit în anchetă Tribunalul Alba a pronunțat vineri, 9 octombrie […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Foto | Irina Rita Codrea, tânără din Cugir, o voce puternică a evenimentului „Voices in the Agora” 2026, de la Cluj-Napoca: „Pare să fi înțeles foarte bine că dialogul dintre culturi începe uneori… de la masă!”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Irina Rita Codrea, tânără din Cugir, o voce puternică a evenimentului „Voices in the Agora” 2026, de la Cluj-Napoca: „Pare să fi înțeles foarte bine că dialogul dintre culturi începe uneori… de la masă!” Cluj-Napoca găzduiește, în perioada 4–8 noiembrie 2026, evenimentul internațional „Voices in the Agora 2026”, o inițiativă derulată în cadrul programului european […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Ce schimbări pregătește administrația locală în Cetatea Alba Carolina: Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan și iluminatul arhitectural al porților, în prim-plan

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ce schimbări pregătește administrația locală în Cetatea Alba Carolina: Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan și iluminatul arhitectural al porților, în prim-plan Gabriel Pleșa, primarul din Alba Iulia, a vorbit despre lucrările din următoarea perioadă care ar urma să aibă loc în Cetatea Alba Carolina, la scurt timp după ce au fost recepționate lucrările de […]

Citește mai mult