Politică Administrație

Ce îi transmite Mircea Trifu, ”prin telepatie”, noului primar Paul Voicu

Ioana Oprean

Publicat

în

Pentru că astăzi, unii dintre voi, m-ați sunat și mi-ați scris în legătură cu o anumită declarație a viceprimarului Voicu, proaspăt însărcinat de Consiliul Local să îndeplinească atribuțiile primarului care a abandonat, mă văd nevoit să fac unele precizări.

Petrecerea Divorțaților

Dintre toate înțelegerile care „dansează” în mintea domnului Voicu, una sigur am avut-o și i-am transmis-o prin telepatie. Să stea liniștit că nu-i nevoie de votul meu fiindcă va fi votat de P.S.D. chiar dacă, în făcătura de proiect pentru suspendare l-au numit „hoț și criminal” (unul din motivele pentru care am și refuzat să semnez așa ceva).

De altfel așa s-a și întâmplat, după cum bine știți, Voicu fiind votat de 14 consilieri din 20 prezenți adică matematic de cel puțin un pesedist, eu pariez că doi.

Și să vezi drăcovenie: am mai vrut să fac o înțelegere, dar m-am gândit să-i fac mai bine o înștiințare lui și celor din primărie în numele meu și al albaiulienilor.

Cu prima ocazie, în care vreun polițist local sau viceprimar numit să ducă la îndeplinire sarcini ce decurg din lege, își va mai bate joc de albaiulieni, așa cum s-a întâmplat la Oarda cu cetățeanul amendat în batjocură cu 40.000 de lei pentru soclul unui gard al unei proprietăți cumpărate acum 15 ani și o copertină de plastic, se vor trezi acasă cu o plângere penală pentru abuz în serviciu, din partea mea!

În rest toate bune, n-am suportat niciodată gluma proastă, marca P.D.L., iar pe albaiulieni îi asigur de loialitatea mea față de adevăr în continuare.

Al dvs. consilier local Mircea Trifu


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane

Ioana Oprean

Publicat

în

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]

Citește mai mult