Sport

Ce derby „de Alba” avem sâmbătă pe „Cetate”! Unirea Alba Iulia – Performanţa Ighiu, duelul marilor orgolii, cu implicaţii la vârf

Dan HENEGAR

Publicat

în

Ultimul derby “de Alba” al anului, pe „Cetate”, sâmbătă, de la ora 14.00, între Unirea Alba Iulia şi Performanţa Ighiu, are implicaţii enorme, rivalele dorind să dea lovitura morală conjudeţenei, dincolo de miza punctelor, cu însemnătate aparte pentru ighieni, ce rânvesc la titlul de campioni de toamnă, la concurenţă cu „U” Cluj, ce evoluează la Galda.

Ca şi comparaţie, la precedentul duel direct, în „Vinerea Mare”, acum 7 luni, la Ighiu, a fost un 2-2 incitant, cu prolog şi epilog, iscate de declaraţiile acuzatoare şi ironice între Armando Popescu şi Adorian Himcinschi. Şi dacă atunci, când formaţiile se plasau pe poziţii neutre în ierarhie, s-a iscat un asemenea „război” verbal, vă daţi seama ce reprezintă acest meci direct ce trage cortina peste prima parte a campionatului. Mulţi jucători au schimbat taberele în timp, la „alb-negrii” regsindu-se I. Grozav sau F. Morar, iar ighienii mizează pe ex-uniriştii Cl. Oara sau Joldeş (Potopea fiind absent)

*Manea, palmares negativ cu „Him” şi Unirea

Amintirile duelurilor cu Unirea Alba Iulia şi Adorian Himcinschi, omologul său de pe banca tehnică a uniştilor, sunt dureroase pentru Mihai Manea. Acesta, fost jucător al Unirii („secund” atunci Adorian Himcinschi”), nu a câştigat niciun joc direct. Cei doi tineri antrenori au fost şi adversari în Liga a IV-a, într-o aspră bătălie pentru câştigarea campionatului, între Performanţa şi Mureşul Vinţu de Jos, în stagiunea 2014-2015, când ighienii s-au impus în ambele jocuri directe, 3-0 şi 3-1, reuşind să ajungă la baraj şi apoi acceadă în Liga a 3-a. Mai mult, Performanţa şi-a adjudecat atunci şi Cupa României, faza judeţeană şi Supercupa AJF Alba, învingând de fiecarea dată echipa condusă de Mihai Manea, care şi când pregătea Şurianu Sebeş şi Mureşul Vinţu de Jos a fost blocat de gruparea albaiuliană. “Unirea Alba Iulia reprezintă un adversar puternic, iar un derby judeţean are de fiecare dată o presiune suplimentară, indiferent de poziţiile din clasament. O astfel de întâlnire aduce un plus de orgolii şi ambiţii, dar vrem să fie o dispută plină de fair play şi să câştige echipa mai bună. Nu ne-am supăra să terminăm turul pe locul întâi, dar nu depinde doar de noi. Industria poate încurca «U» Cluj, dar şi noi trebuie să câştigăm”, a precizat Mihai Manea.

*Himcinschi, împotriva ambiţiilor fostei echipe

Adorian Himcinschi va fi  la a doua apariţie în postura de oponent al grupării ighiene pe care a părăsit-o în toamna anului trecut. “La Performanţa am cunoscut cele mai bune realizări ale carierei, însă totul a trecut, sunt la Unirea şi vrem să învingem la despărţirea de suporteri”, a menţionat Adorian Himcinschi, care a activat în jur de doi ani la Performanţa Ighiu, din toamna anului 2014, cunoscând rezultate deosebite: promovarea în eşalonul terţ şi terminarea primei stagiuni din Liga a 3-a pe locul secund. “Perfomanţa este o formaţie bună la acest nivel, cu jucători de valoare, un antrenor tânăr, de perspectivă, într-un cuvânt o reală candidată la promovare”, a mai spus “principalul” Unirii. “Orice derby judeţean are farmecul său şi aduce o suplimentare a mizei, o dorinţă a jucătorilor pentru o prestaţie cât mai bună, orgolii, ambiţii, interes. Ne respectăm la nivel de cluburi şi asta trebuie să se vadă în disputa de pe teren. Ştim că putem decide campioana de toamnă şi cred că Industria nu va pierde cu «U». Meciul nostru este deschis oricărui rezultat, dar noi vrem să învingem”, a încheiat Himcinschi, ce dispune de întregul efectiv.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: CSM Sebeș, o nouă victorie, 5-2 cu Interstar Sibiu, într-o partidă amicală pe „Pielarul”

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Sebeș a realizat o nouă victorie, 5-2 cu Interstar Sibiu, într-o partidă amicală pe „Pielarul” CSM Sebeș, formație înființată recent, a câștigat al doilea joc de verificare al verii, scor 5-2 (2-0), pe „Pielarul” Citește și: Primul amical, prima victorie: CSM Sebeș – Academia Șona 3-0 | M. Domșa, B. Popescu (Viitorul Sântimbru), sub comanda […]

Citește mai mult

Sport

Motive de mândrie: Ocnamureșenii Eneas Horvat și Tudor Lanțoș, debuturi în Liga 2, la CSC Șelimbăr!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Motive de mândrie: Ocnamureșenii Eneas Horvat și Tudor Lanțoș (18 ani), debuturi în Liga 2, la CSC Șelimbăr! Motive de mândrie pentru fotbalul ocnamureșean: cu două debuturi în eșalonul secund pentru tinerii Eneas Horvat și Tudor Lanțoș, ambii la CSC Șelimbăr. Citește și: 30 august 2025 | 89 de ani de la primul meci de fotbal […]

Citește mai mult

Sport

Metalurgistul Cugir, prima victorie amicală, 7-1 la Avrig | Triplă – Bura și doi jucători noi Avram și Bumb („U” Cluj)

Dan HENEGAR

Publicat

în

Metalurgistul Cugir, prima victorie amicală, 7-1 la Avrig | Triplă – Bura și doi jucători noi B. Avram și Bumb („U” Cluj) Divizionara terță Metalurgistul Cugir, aflată în cantonament centralizat, a disputat un nou joc de verificare, primul în deplasare din această vară, cu FC Avrig (Liga 4 Sibiu), scor 7-1 (2-0), marcatori G. Cristea, […]

Citește mai mult