Ce categorii de români vor fi scutiți de plata impozitului pe clădiri, terenuri și vehicule: Noi modificări ale Codului fiscal
Scutirea de la plata taxelor pe clădiri și terenuri pentru o anumită categorie de români se află printre modificările Codului fiscal avute în vedere de către Ministerul de Finanțe.
Astfel, Finanțele propun scutirea de la plata impozitului pe clădiri sau terenuri pentru clădirile folosite ca domiciliu și terenurile aferente acestor clădiri, aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor din cadrul Ministerului de Interne și Ministerului Apărării Naționale.
Aceștia trebuie să fi participat efectiv la acțiuni militare, misiuni și operații prevăzute la art. 2 lit. c)-f) și j) din Legea nr. 168/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului participant la acțiuni militare, misiuni și operații pe teritoriul sau în afară teritoriului statului român și acordarea unor drepturi acestora, familiei acestuia și urmașilor celui decedat, ca urmare a abrogarii Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2006.
Documentul propune corelarea cu prevederile Decretului Lege 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare, în sensul acordării scutirii de la plata impozitului pe clădiri / teren pentru clădirile folosite că domiciliu și terenurile aferente acestor clădiri, aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 1 și 5 alin. (1) – (3) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și a persoanelor fizice prevăzute la art. 1 din Ordonanță Guvernului nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare; scutirea rămâne valabilă și în cazul transferului proprietății către copiii acestor categorii de beneficiari.
De asemenea, pentru aceleași categorii de persoane menționate mai sus se propune acordarea scutirii de la plata impozitului pe mijloacele de transport, mai precis pentru un singur mijloc de transport la alegerea acestora.
Sursa: dcbusiness.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Platforma TollRo nu funcționează: CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați din cauza problemelor ”tehnice” cu rovinieta
Platforma TollRo nu funcționează: CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați din cauza problemelor ”tehnice” cu rovinieta Reprezentanții CNAIR au anunțat vineri, 9 octombrie 2026, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”. Conform sursei citate, este vorba despre un incident tehnic temporar, iar echipele tehnice […]
Premiul Nobel pentru Pace: Navanethem „Navi” Pillay, câștigătoarea din 2026 Comitetul Nobel norvegian a anunțat vineri că jurista și judecătoarea sud-africană Navanethem „Navi” Pillay este laureata Premiului Nobel pentru Pace în 2026, pentru contribuția sa la promovarea păcii și a dreptului internațional. „Angajamentul lui Navi Pillay față de principiile juridice universale și busola sa morală […]
Cinci firme care recrutau muncitori din Asia au păcălit statul cu peste 6,2 milioane de lei: Cum au reușit. Descoperirea făcută de ANAF
Cinci firme care recrutau muncitori din Asia au păcălit statul cu peste 6,2 milioane de lei: Cum au reușit. Descoperirea făcută de ANAF Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul ANAF au identificat, în urma unor verificări derulate pe baza analizei de risc, un mecanism prin care cinci societăți din domeniul recrutării și plasării […]
