Ce alimente sunt permise în ultima săptămână a postului, pentru a face față meselor de sărbători. Este recomandată evitarea alimentelor „de post” din comerț
Ce alimente sunt permise în ultima săptămână a postului, pentru a face față meselor de sărbători. Este recomandată evitarea alimentelor „de post” din comerț
Perioada de post este una pentru purificarea trupului și a sufletului, însă, din punct de vedere nutrițional, lucrurile nu sunt atât de simple.
Cori Grămescu, coach de lifestyle și nutriție vine în ajutorul celor care țin post înainte de Crăciun cu câteva sfaturi care ne ajută să știm ce alimente trebuie să consumăm pentru a ne asigura că ne alimentăm cum trebuie și că ne pregătim organismul pentru mesele de sărbătoare.
Trebuie să evităm consumului de alimente „de post” din comerț
Nutriționistul și fondatorul primei platforme de diete personalizate din România, Cori Grămescu atrage atenția în primul rând atenția asupra consumului de alimente „de post” din comerț.
„Recomandarea mea este să evităm pe cât posibil produsele ultra-procesate de post cum sunt unele pate-uri de soia, crenvurști de soia, caşcavalul vegetal şi alte asemenea.
Este de ajuns să citim etichetele acestor produse pentru a vedea că au un aport de aditivi alimentari extrem de mare și că, de fapt, din punct de vedere nutrițional nu aduc niciun avantaj organismului.
Aceste produse de post din comerț se pot înlocui cu succes cu pate-uri de nuci cu linte, hummus, pate de caju cu condimente sau brânză de caju şi nuci, care se prepară foarte uşor acasă”, a explicat Cori Grămescu.
Să acordăm o atenție sporită aportului de proteine din perioada postului și să consumăm cu precădere năut, mazăre, tofu, migdale și nuci
De asemenea, nutriționistul Cori Grămescu recomandă să acordăm o atenție sporită aportului de proteine din perioada postului și să consumăm cu precădere năut, mazăre, tofu, migdale și nuci, iar pentru a completa mesele, să apelăm la dovleac, fasole păstăi, rădăcinoase, spanac, broccoli sau conopidă, iar pentru sațietate să adăugăm la fiecare masă principala o cantitate mică de orez sau cereale integrale, cartof dulce sau paste de linte.
În perioada postului să consumăm multe legume cu un nivel ridicat de fibre
În plus, pentru a ne pregăti organismul să revină la o alimentație cu produse de origine animală, Cori Grămescu recomandă ca în perioada postului să consumăm multe legume cu un nivel ridicat de fibre si sa nu facem abuz de produse de origine animala în prima zi de Crăciun, pentru a nu destabiliza digestia.
Integrarea alimentelor pe bază de carne trebuie făcută gradual, în cantități moderate la fiecare masă, pe durata a 2-4 zile, mai ales dacă am ținut tot postul Crăciunului.
„În ultima săptămână de post este indicat să consumăm morcov, ţelină, păstârnac, pătrunjel, ridichi, sfeclă, gulii, cartofi dulci, precum şi ardei sau roşii, legume fibroase care ne vor ajuta sistemul digestiv să facă față mai ușor meselor de sărbătoare ce vor urma”, completează Cori Grămescu.
Pe lângă o alimentație corectă, Cori Grămescu spune că în această perioadă este indicat să facem mişcare, pe cât posibil după un program regulat şi constant, şi să încercăm, acolo unde se poate, să petrecem timp și în aer liber, pentru a întări sistemul imunitar.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Un jurnalist a fost interzis la Cotroceni! Președintele Nicușor Dan l-a anunțat chiar la sfârșitul conferinței de presă: „Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări în acest mandat”
Un jurnalist a fost interzis la Cotroceni! Președintele Nicușor Dan l-a anunțat chiar la sfârșitul conferinței de presă: „Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări în acest mandat” Președintele Nicușor Dan i-a transmis jurnalistului Ovidiu Vanghele că nu va mai avea acces la Palatul Cotroceni, precizând că a dispus […]
Mâncarea din magazine s-ar putea ieftini. Guvernul ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Care ar putea fi noile preţuri
Mâncarea din magazine s-ar putea ieftini. Guvernul ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Care ar putea fi noile preţuri Guvernul României ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Ministrul Agriculturii […]
Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței: Școala, locul unde ar trebui să fie în siguranță, conduce clasamentul incidentelor
Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței: Școala, locul unde ar trebui să fie în siguranță, conduce clasamentul incidentelor Un copil din România poate fi victima violenței acasă, la școală sau în comunitate. Peste 600.000 de copii au trecut prin cel puțin o formă de violență într-un singur an, iar […]

