Rămâi conectat

Sănătatea și natură

Cătina – sursă de vitamine şi scut împotriva bolilor specifice sezonului rece

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Cătina, numită şi „Ginsengul românesc”, datorită proprietăţilor ei revigorante, conţinutului bogat în vitamine şi acţiunii ei benefice asupra vaselor de sânge, este un arbust originar din estul Asiei. Poate creşte până la 5-6 metri înălţime, ramurile prezintă numeroşi ţepi lungi,foarte ascuţiţi, iar frunzele sunt înguste, de culoare verde-argintiu. Fructele sale, de un portocaliu translucid, se coc la începutul toamnei şi rezistă pe ramuri până la începutul primăverii, când se scutură, pentru a pregăti germinaţia unei noi generaţii de arbuşti. Este un spectacol fascinant să vezi, într-o zi geroasă de decembrie sau de ianuarie, ghirlandele de fructe portocalii ale cătinei strălucind în contrast cu albul zăpezii. Şi fiindcă vorbim despre iarnă, fructele cătinei, contrar a ceea ce se crede, se pot culege şi-acum, fiind mai puternice decât îngheţul. Ba, atunci când gerul este mai aprig, conţin maximum de vitamina C şi au proprietăţi vindecătoare remarcabile.
Beneficiile pe care le are consumul de cătină asupra sănătăţii şi pielii sunt cunoscute de peste 1000 de ani, fiind utilizată în medicina naturistă şi medicina străveche sub nume diferite precum “uleiul vieţii” sau “medicament divin”. Legendele vorbesc despre utilizarea acestei plante magice încă de pe vremea Greciei antice, fiind menţionată şi în legendele Olimpului. Cătina apare în cronicile despre Genghis Khan şi armatele sale, care se hrăneau cu cătină pentru a rezista războaielor şi migrării.
Cătina conţine aportul de vitamine, minerale, proteine şi fibre de care are nevoie corpul uman pentru a supravieţui. Aşadar, fructele de cătină sunt bogate în vitamina C naturală, precum şi vitamina E, vitamina A, K, F, P, complexul de vitamine B, proteine, calciu, magneziu, fier, sodiu, potasiu, betacaroten, ulei, celuloză. Cum ne ajută acestea organismul? Prin simpla descriere a conţinutului fructelor de cătină ne putem da seama de faptul că aceste fructe sunt o adevărată bombă de vitamine pentru organismul nostru. Poate fi consumată în mai multe feluri, de exemplu în stare pură, cu miere, în formă de pulbere, suc, ulei, vin, gem, tinctură etc. Cătina este un excelent imunostimulator, cicatrizant, antiinflamator, anticancerigen, astringent, antibiotic,  afrodisiac.
Pulberea de cătină. Se obţine foarte uşor din fructele uscate, care se macină cu râşniţa electrică de cafea, după care se depozitează într-un recipient de sticlă, în locuri răcoroase. De regulă, se administrează o linguriţă rasă de pulbere, de trei-patru ori pe zi. Planta se ia pe stomacul gol, se ţine sub limbă vreme de câteva minute, după care se înghite cu apă. Pentru persoanele mai pretenţioase la gust, pulberea de cătină se amestecă cu miere – o linguriţă de cătină la o linguriţă de miere.
Sucul proaspăt. Se obţine prin zdrobirea fructelor proaspăt culese, cu ajutorul unei linguri de lemn (contactul cu metalul duce la degradarea anumitor vitamine). Zdrobirea se face într-un vas de porţelan, până când se formează o pastă foarte aproape de consistenţa lichidă, care va fi consumată imediat, pentru a nu se oxida. De obicei, sucul de cătină nu se consumă singur, pentru că este prea puternic, ci în combinaţie cu morcovul. La jumătate de pahar de suc de morcov se adaugă 4-5 linguri de suc de cătină, această combinaţie consumându-se pe stomacul gol, de 2-3 ori pe zi.
Siropul de cătină. Sucul proaspăt de cătină se conservă prin combinare cu miere – la o parte de suc se adaugă două părţi de miere, după care se amestecă bine cele două componente, până când se formează o pastă omogenă. Siropul de cătină se păstrează în locuri întunecoase şi răcoroase şi se administrează din el 4-6 linguriţe pe zi, în cure de lungă durată.
Cătina cu miere. Este un foarte puternic energizant, iar câteva linguriţe de dimineaţă nu numai că vă ajută digestia şi tranzitul intestinal, ci vă umple cu energie pentru întreaga zi. Cătina cu miere se prepară fie din pulbere (pe care o găsim și în plafare), dar mai recomandat din fructe proaspete. Se spală fructele de cătină foarte bine, se usucă şi se pun într-un borcan mare de 800 de grame până se umple trei sferturi. Borcanul se umple cu miere de albine polifloră şi timp de o săptămână se lasă la macerat. Puteţi consuma câte trei linguri pe zi, iar copiii o linguriţă. Acest amestec stimulează imunitatea, creşte pofta de mâncare, curăţă pielea şi aduce aportul zilnic de vitamine şi minerale.
Tinctura de cătină. Este excelentă pentru stimularea sistemului imunitar, pentru combaterea anemiei, a stresului, a hepatitei cronice,  gripei şi răcelii,  impotenţei,  sterilităţii, precum şi a insuficienţei ovariene. Iar extern poate fi folosită la tratarea arsurilor, radiaţiilor, degerăturilor etc. Aceasta se prepară foarte simplu. Aveţi nevoie de 14 linguri de praf din coajă de cătină, care se amestecă cu 500 ml de alcool alimentar de 80 de grade şi se lasă la macerat vreme de două săptămâni, după care se strecoară. Puteţi consuma câte o linguriţă de trei ori pe zi diluată în apă sau ceai.
nBolile care se ameliorează sau se tratează cu ajutorul catinei
– Gripă, guturai, sensibilitate la răceli – siropul de cătină face în această categorie de afecţiuni adevărate minuni, întărind în primul rând capacitatea naturală a organismului, apoi prevenind complicaţiile gripei, prin efectele sale bactericide. Se iau preventiv 4-5 linguriţe de sirop de cătină pe zi, pe stomacul gol, în cure de trei săptămâni minimum. Odată afecţiunea declanşată, se iau până la 10-12 linguriţe de sirop de cătină pe zi, pentru a hrăni organismul şi a-l ajuta să se apere eficient.
– Hepatită, ciroză hepatică – efecte miraculoase are sucul de cătină administrat proaspăt, o jumătate de pahar pe zi. În absenţa sucului proaspăt, un substitut foarte bun este şi siropul, din care se ia o lingură de 3-4 ori pe zi, înainte de mesele principale. Tratamentul cu ambele tipuri de preparate de cătină se asociază cu un regim vegetarian strict.
– Anemie – se ia pulbere de cătină, câte o linguriţă rasă de 3-4 ori pe zi, în cure de câte o lună.
-Ateroscleroză, fragilitate vasculară – pulberea de cătină, o linguriţă administrată de patru ori pe zi pe stomacul gol, ajută la menţinerea sănătăţii, a elasticităţii şi a integrităţii vaselor de sânge. Cele mai spectaculoase efecte se obţin cu un preparat format dintr-o linguriţă de pulbere de cătină, una de polen şi una de miere. Se iau 4 linguriţe pe zi din această combinaţie. Persoane care aveau, de pildă, fragilitate capilară pronunţată, au eliminat acest neajuns după două luni de tratament cu acest preparat. De asemenea, pacienţii care aveau sechele după accidente vasculare s-au recuperat foarte rapid cu ajutorul acestui remediu.
– Adjuvant în bolile grave (cancer, leucemie, scleroză în plăci) – pulberea de cătină, luată câte 1/2 – 1 linguriţă
înainte de masă, măreşte apetitul, puterea de digestie, stimulează rezistenţa şi capacitatea de regenerare a organismului. Mai ales bolnavii care suferă de intoxicaţie medicamentoasă, care ţin regimuri alimentare restrictive ar trebui să ia acest preparat.
– Alcoolism şi tabagism – studii făcute în Rusia, ţară în care tabagismul şi mai ales alcoolismul sunt un adevărat flagel, au pus în evidenţă că tratamentul cu cătină face mai uşoară dezobişnuirea de aceste droguri şi ajută la îndepărtarea sechelelor intoxicaţiilor cu ele. De pildă, s-a constatat la alcoolicii care au făcut tratament cu cătină în timpul curei de dezintoxicare că probleme cum ar fi tremuratul mâinilor, nervozitatea, ieşirile violente sunt mult estompate faţă de cei care nu urmează acest tratament. Se ţin cure de câte trei luni, timp în care se iau 3-4 linguriţe de pulbere de cătină pe zi.
– Adjuvant în bolile psihice – administrarea regulată a cătinei măreşte în timp nivelul de serotonină din creier, au concluzionat cercetătorii din Germania şi Statele Unite. Serotonina este un neurotransmiţător care induce o stare de curaj calm, foarte util celor care se confruntă cu depresii sau stări de teamă. Creşterea nivelului serotoninei prin tratamentele cu cătină micşorează simţitor numărul recidivelor bolilor psihice, dar şi al sinuciderilor, al actelor antisociale etc. Se fac cure îndelungate (6 luni) cu pulbere de cătină: 1 linguriţă de patru ori pe zi.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sănătatea și natură

Sănătatea și natură

15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului

Mădălina Opriș

Publicat

în

15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului O delicioasă și relaxantă ceașcă de ceai este binevenită oricând, dar mai ales pe 15 decembrie, ziua dedicată acestei băuturi, ce ocupă locul doi în lume după apă, într-un top al băuturilor consumate. Ziua internațională a ceaiului a fost marcată pentru prima dată în 2005, în India, ca urmare […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea