Carnea procesată industrial este cancerigenă! OMS a clasificat-o în Grupa 1 de risc, alături de tutun și formaldehidă
Luni, 24 Octombrie, Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a anunțat printr-un comunicat de presă că a clasificat carnea procesată în Grupa 1 de risc, alături de formaldehidă, tutun, etc
Decizia a fost luată practic de Agenția Internațională pentru Studierea Cancerului (The International Agency for Research on Cancer – IARC), din cadrul OMS, care a evaluat cât de cancerigen este pentru om consumul de carne procesată și carne roșie.
Astfel, grupul de lucru format din 22 de experți din 10 țări au clasificat consumul de carne roșie ca fiind “probabil cancerigen pentru oameni“, iar consumul de carne procesată ca fiind „cancerigen pentru oameni“.
Asocierea consumului de carne procesată cu cancerul a fost observată în principal la cancerul colorectal, dar, deși nu la fel de concludente, și în cazul apariției cancerului pancreatic și de prostată, se precizează în comunicat.
“Pentru un individ, riscul de instalare a cancerului colorectal din cauza consumului de carne procesată rămâne redus, însă acest risc crește proporțional cu cantitatea și frecvența consumului acestor produse (…)
Având în vedere numărul foarte mare de persoane care consumă carne procesată, impactul global asupra incidenței cancerului reprezintă o chestiune importantă de sănătate publică”, susține medicul Kurt Straif, șeful programului Agenției Internaționale pentru Studierea Cancerului (IARC) din cadrul OMS.
În luarea deciziei cu privire la reclasificarea acestor tipuri de carne, grupul de lucru IARC a luat în considerare peste 800 de studii, cele mai relevante realizate în ultimii 20 de ani, care au investigat asocierile dintre peste 12 tipuri de cancer și consumul de carne procesată, respectiv carne roșie, în mai multe țări și pe mai multe populații cu diete diferite.
Carnea procesată – definită de OMS ca fiind carnea transformată în urma procesului de sărare, condimentare, fermentare, afumare, aditivare și alte procese de stimulare a gustului și îmbunătățire a conservării
Decizia experților în ceea ce privește carnea procesată (mezelurile rezultate în urma adăugării conservantilor și aditivilor alimentari) se bazează, potrivit OMS, pe “suficiente dovezi” că consumul acestor produse cauzează cancer colorectal.
Organizatia Mondiala a Sanatatii avertizează ca 50 de grame de carne procesat consumată zilnic cresc riscul de apariție a cancerului colorectal cu 18%.
Carnea roșie – definită de OMS ca fiind toate tipurile de mușchi de carne provenite de la vită, vițel, porc, miel, oaie, cal și capră
Dovezile existente până în acest moment cu privire la carnea roșie sunt limitate, motiv pentru care OMS a clasificat-o în Grupa 2A, ca fiind „probabil cancerigena”, recomandarea fiind cea de consum moderat și nicidecum de eliminare completă din alimentație, pentru că aceasta carne are valoare nutrițională.
Rol de recomandare privind politicile de Sănătate publică
„Aceste rezultate vin să întărească recomandarile curente privind sănătatea populației privind limitarea consumului de carne procesată și carne roșie.
În același timp, carnea roșie are valoare nutrițională.
De aceea, aceste rezultate sunt importante pentru a angaja guvernele și instituțiile internationale cu rol de reglementare în domeniu in realizezarea unor evaluări cu privire la riscurile semnalate, care să conducă la echilibrarea riscurilor și beneficiilor consumului de carne roșie și carne procesată și la promovarea celor mai bune posibil recomandări privind dieta alimentară”, a decarat Dr. Christopher Wild, Directorul IARC.
B.P.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Cultură Educație
31 iulie – 8 august 2025 | Workshop „Restaurarea și conservarea bunurilor culturale confecționate din piatră” în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” din Sebeș: Înscrieri până în 18 iulie
31 iulie – 8 august 2025 | Workshop „Restaurarea și conservarea bunurilor culturale confecționate din piatră” în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” din Sebeș: Înscrieri până în 18 iulie Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, prin Muzeul Municipal „Ioan Raica”, în parteneriat cu Muzeul Național al Unirii Alba Iulia și cu Universitatea „1 Decembrie 1918″ din […]
FOTO | Absolvenții merituoși din Câmpeni, premiați și în acest an de profesorul Tiberiu Virgil Drăgoiu. Cum au luat naștere premiile „Gheorghe Drăgoiu” și „Viorica Drăgoiu”
Absolvenții merituoși din Câmpeni, premiați și în acest an de profesorul Tiberiu Virgil Drăgoiu. Cum au luat naștere premiile „Gheorghe Drăgoiu” și „Viorica Drăgoiu” Începând din anul 2006, profesorul Tiberiu Virgil Drăgoiu, originar din „Capitala Țării Moților”, oferă premii în bani elevilor merituoși, absolvenți de clasa a XII-a de la Colegiul Național „Avram Iancu”, iar […]
FOTO | Grupa Mică „Ciupercuțe”, de la Grădinița cu program prelungit Scufița Roșie – Alba Iulia – Exploratori ai Naturii în Proiectul eTwinning „STEAM for the Ecosystem”
Grupa Mică „Ciupercuțe”, de la Grădinița cu program prelungit Scufița Roșie – Alba Iulia – Exploratori ai Naturii în Proiectul eTwinning „STEAM for the Ecosystem” Steam for the Ecosystem este un proiect Etwinning, desfășurat la grupa mica Ciupercuțe de la Gădinița cu program prelungit Scufița Roșia – Alba Iulia, în perioada februarie – iunie 2025. […]