Ştirea zilei

Care sunt motivele de nelegalitate invocate de Instituția Prefectului în contestarea în justiție a hotărârii privind sistemul de parcări publice cu plată din Alba Iulia

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Instituția Prefectului Alba a făcut publice motivele pentru care a contestat în instanța de contencios administrativ Hotărârea nr. 348 din 28 septembrie 2018 a Consiliului Local Alba Iulia prin care s-a aprobat regulamentul sistemului de parcări publice cu plată.

Primul motiv invocat de juriștii Prefecturii Alba este temeiul de drept din preambulul hotărârii. Se susține că OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și HG nr. 1391/2006 pentru aprobarea regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002 nu reglementează, la modul concret, organizarea și funcționarea parcărilor publice cu plată. ”Aflându-ne în situația unui act administrativ cu caracter normativ, Hotărârea nr. 348/2018 trebuia să conțină temeiul de drept aferent reglementării adoptată în partea dispozitivă a acesteia”, se susține în plângerea Instituției Prefectului.

În al doilea rând, se precizează că la data adoptării hotărârii nu s-a făcut dovada înaintării de către inițiator a proiectului de hotărâre către Inspectoratul de Poliție Județean Alba în vederea avizării și, în consecință, nu a existat întocmit, semnat și transmis avizul Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Alba Iulia.

A treia critică formulată în plângere se referă la faptul că în cuprinsul hotărârii nu se face referire, la modul concret, dacă a fost sau nu parcursă procedura privind transparența decizională în administrația publică.

În al patrulea rând se mai susține că din analiza anexei Hotărârii nr. 348/2018 au fost reținute o serie de deficiențe, care afectează legalitatea actului normativ. Regulamentul votat este considerat a fi incomplet, fără precizări legate de locul în care se pot depune cereri pentru parcare și cu multe situații neclare.

De exemplu, faptul că primăria nu răspunde juridic pentru securitatea vehiculelor pentru care încasează bani, în caz de furt, incendii sau alte daune. Aparatul juridic al Instituției Prefectului mai reproșează practic neclaritatea hotărârii de consiliu cu privire la structura administrativă care ar fi urmat să gestioneze parcările.

În concluzie, Instituția Prefectului Alba solicită Tribunalului Alba să constate că hotărârea atacată este nelegală și să dispună anularea acesteia. Atacarea în instanță a hotărârii înseamnă suspendarea efectelor acesteia, până la pronunțarea unei decizii definitive. Cel mai devreme, o astfel de soluție se va pronunța în toamna acestui an.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Un gest de suflet făcut de comunitatea din Ghirbom pentru o familie greu încercată: O mamă singură cu 5 copii a primit electrocasnice, îmbrăcăminte și bani de rechizite 

Ioana Oprean

Publicat

în

Un gest de suflet făcut de comunitatea din Ghirbom pentru o familie greu încercată: O mamă singură cu 5 copii a primit electrocasnice, îmbrăcăminte și bani de rechizite Nicolaie Perța, împreună cu familia sa și oameni inimoși din comunitatea Ghirbom, s-au deplasat la începutul lunii septembrie în comuna Videle pentru a veni în sprijinul unei […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Portul popular de pe Valea Vințului, o poveste cusută în alb și negru. Haine de peste un secol, păstrate din generație în generație: ,,Fiecare cămașă, pieptar, cătrință sau straiță poartă cu ea amintirea unei femei care a cusut, a țesut și a muncit pentru familia ei”

Ioana Oprean

Publicat

în

Portul popular de pe Valea Vințului, o poveste cusută în alb și negru. Haine de peste un secol, păstrate din generație în generație: ,,Fiecare cămașă, pieptar, cătrință sau straiță poartă cu ea amintirea unei femei care a cusut, a țesut și a muncit pentru familia ei” Pe Valea Vințului, în județul Alba, portul popular nu […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

UPDATE FOTO, VIDEO | Accident GRAV în Alba Iulia: Un pieton este prins sub un camion, pe șoseaua de centură

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident GRAV în Alba Iulia: Un pieton este prins sub un camion, pe șoseaua de centură Un accident rutier grav a avut loc luni după-masa, pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia. Un pieton inconștient este prins sub un camion. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical […]

Citește mai mult