Actualitate

Care au fost motivele anulării alegerilor prezidențiale din 2024: „N-a fost o decizie ușoară”

Ioana Oprean

Publicat

în

Care au fost motivele anulării alegerilor prezidențiale din 2024: „N-a fost o decizie ușoară”

Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Simina Tănăsescu, susţine că anularea alegerilor prezidenţiale a fost decisă în urma unor încălcări ale Constituţiei, dar şi din cauza nerespectării unor reguli de finanţare a campaniei electorale. 

Petrecerea Divorțaților

Întrebată, miercuri, 15 aprilie 2026, la TVR Info, despre anularea alegerilor prezidenţiale, şefa CCR Simina Tănăsescu a declarat că „motivele ţin de încălcarea drepturilor electorale ale alegătorilor, încălcarea dreptului de a fi ales al candidaţilor şi nerespectarea flagrantă a regulilor de finanţare a campaniei electorale“.

„Sunt trei motive extrem de solid ancorate în textul Constituţiei noastre. Ele sunt de competenţa CCR şi sunt motive care au fost detaliate într-o hotărâre care a trecut destul de multe teste juridice, şi testul Comisiei de la Veneţia, şi testul Comisiei Europene”, a afirmat şefa CCR, Simina Tănăsescu, potrivit News.ro.

Ea a precizat că unele chestiuni legate de campania electorală şi de finanţarea campaniei au făcut obiectul analizei abia la finalul procedurii, când au trebuit validate alegerile în ansamblu.

„Unele aspecte nu sunt în competenţa Curţii, ele ţin de alte instituţii ale statului care se ocupă de comunicare şi de campanie, de modul de desfăşurare al campaniei, nu atât de mult de finanţare, dar de modul desfăşurare al campaniei. Iar încălcarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, poate cel mai important dintre drepturile acestea – dreptul de vot al cetăţenilor, chiar cred că nu aveam cum să o stabilim anterior. Împreună cu o ţară întreagă şi noi am luat la cunoştinţă de documente desecretizate şi am avut nevoie de un timp de procesare a informaţiilor din acele documente“, a afirmat preşedintele CCR, Simina Tănăsescu.

Ea a precizat că decizia anulării alegerilor nu a fost una uşoară, însă a fost o decizie asumată.

„N-a fost o decizie uşoarã, n-a fost una pe care să ne-o dorim, n-a fost ceva la care să ne fi gândit vreodată că am putea să ne confruntăm cu aşa ceva, însă a fost o decizie asumată, o decizie calmă, în sensul relatării unor argumente, informaţii, pe care nu le-am avut, dar nu le-a avut nimeni înainte ca ele să fi fost desecretizate. Au necesitat un timp de înţelegere şi de gândire asupra argumentelor şi decantarea a ce poate să reprezinte informaţie utilă“, a adăugat Simina Tănăsescu.

„Când documente desecretizate arată faptul că e posibil că într-o campanie electorală să ai un salt spectaculos de popularitate cu cheltuieli absolut inexistente sau cel puţin declarate ca fi zero, asta e o informaţie pe care nu o aveam anterior şi pe care a trebuit să o analizăm din perspectivă constituţională”, a mai spus Simina Tănăsescu.

Curtea Constituţională a anulat alegerile prezidenţiale din 2024 după derularea primului tur.

foto: arhivă (cu rol ilustrativ)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Video | Florin Manole, despre menținerea CASS pentru pensii în 2027: „Subiectul nu este epuizat, încă nu a fost abordat la nivelul Guvernului”

Ioana Oprean

Publicat

în

Florin Manole, despre menținerea CASS pentru pensii în 2027: „Subiectul nu este epuizat, încă nu a fost abordat la nivelul Guvernului” Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat, sâmbătă, 24 octombrie 2026, la Alba Iulia, că problema contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru pensionari nu a fost încă discutată la nivelul Guvernului. Oficialul a […]

Citește mai mult

Actualitate

Video | Crește salariul minim de la 1 ianuarie 2027? Ce spune ministrul Muncii, Florin Manole

Ioana Oprean

Publicat

în

Crește salariul minim de la 1 ianuarie 2027? Ce spune ministrul Muncii, Florin Manole Salariul minim brut pe economie va fi menținut la nivelul actual, de 4.325 de lei, la 1 ianuarie 2027, urmând ca o eventuală majorare să fie discutată în perioada următoare, după centralizarea indicatorilor economici. Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, […]

Citește mai mult

Actualitate

Cu cât se vor indexa pensiile în anul 2027. Ministrul Muncii: „Va fi respectată legea: vom aștepta ultimele cifre privind inflația”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cu cât se vor indexa pensiile în anul 2027. Ministrul Muncii: „Va fi respectată legea: vom aștepta ultimele cifre privind inflația” Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat, sâmbătă, 24 octombrie 2026, la Alba Iulia, că va propune respectarea prevederilor legale privind indexarea pensiilor, după ce vor fi publicate ultimele date referitoare la inflație și la […]

Citește mai mult