Cântăreții de MANELE s-ar putea implica în campania de vaccinare anti-COVID. Valeriu Gheorghiță: „M-am gândit la asta”
Valeriu Gheorghiță consideră că exemplul dat de persoana vaccinată este extrem de important pentru comunitatea din care face parte.
Întrebat dacă ar implica maneliștii în campania de vaccinare, președintele CNCAV a declarat, marți, în conferința de presă, că s-a gândit la acest aspect, pentru că orice persoană care aduce un plus în privința vaccinării trebuie luată în calcul.
„Este un aspect la care vă mărturisesc că m-am gândit. Cred că o persoană care poate să aducă un plus în ceea ce privește vaccinarea poate să își găsească locul în acest demers de comunicare și de activități pro-vaccinare”, a spus dr. Valeriu Gheorghiță.
Acesta consideră că nimeni nu trebuie să aștepte o decizie de la nivel central pentru ca o persoană să susțină campania de vaccinare.
„Acest lucru se poate face individual, se poate face sub mai multe forme și nu cred că trebuie să existe un cadru organizat la nivel central. Cred că fiecare în comunitatea sa poate să susțină acest demers de vaccinare, ținând cont de faptul că ne dorim, până la urmă, cu toții același lucru și anume revenirea la normalitate, limitarea consecințelor negative ale pandemiei. Eu nu cred că este o persoană care este mulțumită cu existența acestei pandemii și cu atâtea restricții de luni de zile. Cu toții ne dorim să scăpăm de restricții, să revenim la viața normală, cu toții suntem obosiți și de aceea demersul acesta de comunicare trebuie să fie luat ori de câte ori o persoană consideră că poate să facă acest lucru și nu trebuie să ne uităm doar la persoane care se bucură de o popularitate crescută, însăși persoana care este vaccinată reprezintă un exemplu pentru cei din jurul lui și puterea exemplului este importantă”, a mai spus Gheorghiță.
Trupa Cargo s-a implicat în maratonul de la Timișoara, au mai spus reprezentanții CNCAV.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Povestea tânărului din Rwanda care a găsit în Alba Iulia un loc pentru artă: La 26 de ani, Niyigena Theophile transformă experiențele, oamenii și chipurile în adevărate opere de artă
Povestea tânărului din Rwanda care a găsit în Alba Iulia un loc pentru artă: La 26 de ani, Niyigena Theophile transformă experiențele, oamenii și chipurile în adevărate opere de artă La 26 de ani, Niyigena Theophile a parcurs un drum care leagă două lumi, două culturi și două spații artistice aflate la mii de kilometri […]
Târg de Crăciun grandios într-o comună din Alba! Pregătiri pentru cea mai mare destinație de sărbători din județ. Cum va arăta ,,Vatra Crăciunului”
Târg de Crăciun grandios într-o comună din Alba! Pregătiri pentru cea mai mare destinație de sărbători din județ. Cum va arăta ,,Vatra Crăciunului” Un adevărat oraș de Crăciun, întins pe aproximativ 20.000 de metri pătrați, cu patinoar, carusel, trenuleț, Satul lui Moș Crăciun, mii de lumini, spectacole și zeci de atracții pentru copii și adulți. […]
VIDEO | Aurel Voicu, la peste 90 de ani, lucrează cu „calculatorul și internetul” pentru lucrarea de doctorat. Inginerul din Cugir este în al doilea an de studiu pentru doctorat la Universitatea „1 Decembrie 1918”
Aurel Voicu, la peste 90 de ani, lucrează cu „calculatorul și internetul” pentru lucrarea de doctorat. Inginerul din Cugir este în al doilea an de studiu pentru doctorat la Universitatea „1 Decembrie 1918” Inginerul Aurel Voicu din Cugir, fost primar și viceprimar al orașului timp de 12 ani, își continuă la mai mult de 90 […]
