„Candidez la Primăria Alba Iulia pentru că vreau să le demonstrez albaiulienilor că oraşul poate arăta altfel!”
Au trecut doar câteva zile de când dr. Ioan Dîrzu, preşedintele PSD Alba, a anunţat că va candida la Primăria Alba Iulia. Fiind un exemplu al reuşitei în viaţa profesională şi în cea personală, Dîrzu vrea să convingă albaiulienii că poate schimba faţa municipiului Alba Iulia.
– Domnule Ioan Dîrzu, de ce aţi decis să candidaţi la Primăria Alba Iulia?
– Cel mai important motiv care m-a determinat să candidez la Primăria Alba Iulia a fost acela că trăiesc în acest oraş împreună cu familia, aici am parcurs fiecare etapă pe plan profesional şi tot în Alba Iulia îmi doresc să trăiască şi copilul meu. Din păcate, mulţi albaiulieni au observat că municipalitatea condusă de Mircea Hava nu mai are idei şi oraşul moare încet. Investiţiile lipsesc, taxele locale cresc, şomajul la fel, albaiulienii au tot mai puţine şanse să-şi găsească un loc de muncă şi oraşul a rămas o capitală de suflet care şi-a pierdut suflul. Vreau să le demonstrez oamenilor că Alba Iulia poate arăta altfel şi cred că pot contribui la această schimbare în bine a oraşului.
– Pentru că ne-aţi vorbit despre schimbări, vă rog să ne spuneţi care sunt proiectele pe care doriţi să le realizaţi?
– În primul rând trebuie să vă mărturisesc că eu sunt diferit de actualul primar. Nu cred că le ştiu pe toate, aşa că voi iniţia o amplă campanie la nivelul municipiului, în cursul acestui an, pentru a afla părerile şi dorinţele cetăţenilor, aceasta pentru că o municipalitate se conduce cu oamenii, nu împotriva lor sau pentru o gaşcă, aşa cum o face dl. Hava. În al doilea rând, proiectele mele principale sunt concentrate pe domeniul economic. Un oraş viu înseamnă un oraş cu investiţii, în care oamenii trăiesc bine. Cred că dacă reuşim să facem acest lucru vom avea un buget mai mare la nivelul primăriei, vom reduce taxele locale şi vom crea locuri de muncă pentru albaiulieni. În ceea ce mă priveşte, am convingerea că, după ce am pus bazele unei întreprinderi de succes, ştiu ce înseamnă dezvoltarea unui oraş şi pot pune umărul pentru ca aceasta să devină realitate cât mai curând. Un alt aspect important este legat de spaţiile verzi din oraş care, din păcate, în această privinţă, a ajuns pe ultimele locuri din ţară. Voi iniţia un proiect local numit „Alba Iulia trece pe verde”, prin care voi solicita sprijinul cetăţenilor pentru impunerea unor dimensiuni minime ale spaţiilor verzi în municipiul acaparat tot mai mult de dalele portocalii. Cum vă spuneam, vreau ca viitorul copilului meu să fie în Alba Iulia, nu pretind, la fel cum o fac alţi politicieni locali, că mă interesează viitorul oraşului, dar locuiesc sau îşi trimit copiii să trăiască în alt oraş.
– De ce ar vota albaiulienii cu Ioan Dîrzu la primărie?
– Cred că am competenţele şi experienţa de viaţă necesară pentru a conduce Primăria Alba Iulia în acest moment. Aşa cum am amintit, avem nevoie de un trai mai bun, avem nevoie de investiţii şi de locuri de muncă. De asemenea, cred că municipalitatea trebuie să fie condusă de un om cu adevărat competent, de un bun manager. Mai mult decât atât, cred că am demonstrat în cariera mea politică faptul că am rămas fidel unor principii. Am refuzat să plec, la fel cum au făcut-o alţii, la Bucureşti sau să ocup funcţii numite de la centru, obiectivul meu a fost mereu să fiu ales de cetăţenii din Alba Iulia şi să fac aici, la noi, ceva pentru ei. De asemenea, am încercat, deşi uneori e mai dificil, să promovez o politică bazată pe proiecte, nu doar pe vorbe în care să conteze doar cuvântul dat.
– În toate sondajele de opinie date publicităţii vă situaţi pe primul loc în ceea ce priveşte intenţiile de vot pentru Primăria Alba Iulia, în faţa lui Mircea Hava. Ce înseamnă acest lucru pentru dumneavoastră?
– În primul rând vreau să le mulţumesc albaiulienilor pentru încredere şi colegiilor din PSD şi USL care mă susţin pentru această candidatură. Încrederea cetăţenilor mă face mult mai responsabil în acest demers, este evident că oamenii vor să scape de tirania portocalie şi a găştii lui Hava, cea care face ca dezvoltarea acestui oraş să bată pasul pe loc. Vreau să le spun locuitorilor oraşului că nu o să îi dezamăgesc, o să mă bat pentru a le câştiga încrederea, voi depăşi orice presiune din partea PDL şi voi rezista aşa cum am făcut-o de atâţia ani. Îi aştept pe toţi alături de mine şi de USL încă de astăzi, pentru că doar împreună putem construi viitorul municipiului Alba Iulia. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Foto | Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS
Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS Județul Alba avea, în anul 1988, 105 cadre ale Securității, dintre care 84 de bărbați și 21 de femei, potrivit unor date prezentate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), publicate luni, 14 septembrie, pe o rețea de […]
Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026
Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]
Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene
Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene Tribunalul Alba a admis, recent, o cerere a Parohiei Ortodoxe Ampoița și a dispus suspendarea executării unei note de neconformitate prin care Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru aplicase o corecție financiară de […]