Când va avea loc „Înmormântarea Fărșangului” 2026, la Rimetea: Tradiţia populară, veche de mai bine de 300 de ani, păstrată și acum în localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori
Când va avea loc „Înmormântarea Fărșangului” 2026, la Rimetea: Tradiţia populară, veche de mai bine de 300 de ani, păstrată și acum în localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori
În fiecare an, la sfârșitul lunii februarie sau la începutul lui martie, localnicii din Rimetea (judeţul Alba) sărbătoresc „Înmormântarea Fărşangului”, un obicei popular păstrat de secole, care îngroapă iarna şi anul vechi.
Datorită reliefului montan abrupt, în special a Pietrei Secuiului, la Rimetea soarele răsare, dispare după creastă și răsare din nou, fenomen spectaculos observat mai ales la începutul verii. De aceea pare că soarele răsare de două ori.
„Înmormântarea Fărşangului” este o tradiţie populară maghiară, veche de mai bine de 300 de ani, în care un alai colorat, asemănător celui de nuntă, condus de muzicanţi, preot, cantor, mire şi mireasă, şi perechile care îi urmează, îmbrăcate în port popular, purtând diferite măşti, colindă tot satul.

În frunte se află un grup format exclusiv din băieţi care transportă un sicriu alb în care este închisă, în mod simbolic, iarna. În urma alaiului vin două „fete bătrâne” care bocesc şi trag după ele o rădăcină de copac, simbolizând sterilitatea.
Este un spectacol general, la care iau parte, vrând-nevrând, şi cei care stau deoparte şi cred că sunt „feriţi”, pentru că oricine se poate pomeni mânjit cu „căneală” pe obraji, de la „drăcuşorii” care umblă prin sat, cu degetele pline de funingine.
În final, alaiul se adună la izvorul satului, unde are loc trecerea în revistă a necazurilor şi bucuriilor din anul precedent, precum şi dorinţele pentru noul an. Tot acolo, este analizată şi activitatea primarului şi a celorlalţi responsabili din comună.
Sărbătoarea se încheie cu distrugerea prin lovituri de bâtă a sicriului, simbolizând alungarea duhurilor rele şi a tot ceea ce nu este curat, pentru ca totul să renască în perioada care vine.
În 2026 tradiția continuă la Rîmetea începând de vineri, 6 martie 2026, cu o Petrecere de Fârșang
Evenimentul va continua sâmbătă, 7 martie 2026, cu activități pentru copii și familii, alaiul de Fârșang și spectacole. Ziua se va încheia cu tradiționalul Bal de Fârșang.
foto: arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
UPDATE FOTO | Accident rutier la ieșire din Aiud spre Măgina: Un Mini Cooper a ieșit în decor
Accident rutier la ieșire din Aiud spre Măgina: Un Mini Cooper a ieșit în decor Un accident rutier, cu o mașină implicată, a avut loc luni, în jurul orei 12.00, la ieșire din Aiud spre Măgina. Secția de pompieri Aiud intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la evenimentul rutier produs la ieșire […]
Video | O familie din București pedalează pe Via Transilvanica, alături de cățelușul lor. Cum și-au plănuit traseul și ce părere au despre Alba Iulia: ,,Foarte frumos”
O familie din București pedalează pe Via Transilvanica, alături de cățelușul lor. Cum și-au plănuit traseul și ce părere au despre Alba Iulia: ,,Foarte frumos” O familie de 3 persoane din București, alături de cățelușul său, au plecat din capitala României pentru a merge cu bicicleta pe Via Transilvanica. Aceștia s-au deplasat cu trenul până […]
26 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
26 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, 26 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]
