Când imigranţii ilegali erau italienii, iar România încerca să-i oprească la graniţă

Când imigranţii ilegali erau italienii, iar România încerca să-i oprească la graniţă

În 1942 Ministerul de Interne al Italiei a încercat să oprească emigrarea italienilor în România, unde aceştia erau prost văzuţi. În Bombay, de exemplu, cine avea de-a face cu proxenetismul era numit „italian”. Documente dintr-o epocă în care cei care treceau graniţele erau săracii Italiei, când criminali, cănd victime ale fărădelegilor

Traducere şi adaptare după Stefania Parmeggiani, La Reppublica – Italia

italieni migranti

A existat o epocă în care rolul de azi al românilor aparţinea italienilor… iar viaţa era mai mult sau mai puţin ca şi azi. Italienii mergeau spre România să-şi caute norocul, oferindu-şi priceperea ca şi proiectanţi, constructori, dulgheri sau chiar mineri sau muncitori în fabricile româneşti. Sigur imigranţi clandestini.

Aşa cum mulţi români erau în Italia înainte de intrarea noastră în Uniunea Europeană. Nedoriţi de nimeni, suntem încă priviţi cu suspiciune şi cu ură.

La mijlocul secolului trecut nu italienii îi considerau pe români infractori şi criminali, ci vameşii români se străduiau să ţină italienii departe de frontierele României, pentru a evita o invazie a italienilor.

Aceştia creau o grămadă de probleme, fiind violenţi şi indisciplinaţi. Poveştile acestor oameni fără căpătâi se împletesc cu ale dizidenţilor politici faţă de regimul lui Mussolini, care îşi aduceau cu ei problemele în dictatura generalului Ion Antonescu.

Ştearsă complet din memoria Italiei, răsturnând prejudecăţile, chestiunea emigraţiei italiene în România iese din praful aşternut pe documente aflate la Arhivele de Stat ale Italiei, prin intermediul expoziţiei „Urme ale emigrării italiene şi din Parma, între secolele al XVI-lea si al XX-lea”. Peste o sută de documente, multe dintre ele inedite. Printre acestea, o scrisoare cu ştampila Ministerului de Interne Italian, trimisă în 28 august 1942 către toate chesturile de poliţie din Italia. Ministerului de Afaceri Externe, Guvernului Dalmaţiei, Direcţiei de poliţie din Zara şi către Înaltul Comisariat din Lubliana. Ordinul era extrem de precis: să se ia măsuri pentru ca cetăţenii italieni să nu emigreze în România.

Carmine Senise, unul dintre participanţii la complotul împotriva lui Mussolini, fiind însuşi cel care a propus arestarea Ducelui la Vila Savoia, a fost înaltul reprezentant al poliţiei italiene care condamna comportamentul italienilor care emigrau în România: „Legaţia italiană din Bucureşti raportează că cetăţeni italieni sosiţi în România cu viză temporară, după expirarea permisului de şedere nu părăsesc România, provocând probleme cu autorităţile de poliţie din România, pentru comportamentul şi ţinuta lor nu întotdeauna exemplare, dar şi pentru implicarea acestora în activităţi încă neclare”.

Situația îl îngrijora foarte mult: „Având în vedere afluxul tot mai mare de italieni către România se dispune ca cererile de călătorii în străinătate să fie evaluate cu deosebită severitate, în special cu privire la comportamentul moral sau convingerile politice ale celor interesaţi precum şi motivele invocate pentru călătorie. Doar cererile care vor dovedi un caracter imperativ şi de necesitate absolută vor ajunge la Oficiul de Paşapoarte din Ministerul de Externe.”

Un exemplu al comportamentului care scandaliza opinia publică, poate fi şi o altă scrisoare din expoziţie, a consulului italian din India, care în 1893 informa patria-mamă că în Bombay toţi cei care aveau de-a face cu proxenetismul erau numiţi “italieni”. O asociere de idei deloc măgulitoare dacă eşti italian.

Italienii, ca orice alţi imigranţi, nu reprezentau doar o problemă de siguranţă ci şi o resursă economică, astfel încât Mussolini, după cum reiese dintr-o circulară expusă în expoziţie, a interzis exportul de mână de lucru calificată şi specializată. Puteau ieşi din Italia doar simplii italieni fără niciun fel de pregătire, care alimentau doar reţelele de imigraţie clandestină, care existau şi atunci ca şi acum. Expoziţia arată

italieni migratie expozitie foto

emigranţi clandestini, din 1925 până în 1973: italienii ajungeau în străinătate cu vize turistice sau de tranzit, rămânând însă peste perioada de şedere.

Alţii plecau cu paşapoarte false către America, sau cu chemări reale trimise de rude sau prieteni de peste ocean. Odată ajunşi, se trezeau aşteptaţi de proprietari de terenuri agricole care aveau nevoie de ei să muncească în schimburi epuizante, fără plată, în contul biletului Italia-SUA.

Această expoziţie contribuie la reaminitirea unei epoci nu prea îndepărtate în care românii, purtând stigmatul infracţionalităţii, nedoriţi şi în acelaşi timp exploataţi, erau italienii.

Traducere şi adaptare după Stefania Parmeggiani, La Reppublica – Italia

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăreste Ziarul Unirea pe ȘTIRI GOOGLE