Actualitate

Călin Potor: „Voi avea o viaţă armonioasă de familie cu PDL: eu le voi fi naşul!”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Ieri, în cadrul conferinţei de presă a PNL Alba, deputatul acestei formaţiuni politice, Călin Potor, a făcut unele precizări în legătură cu insinuările vizavi de o eventuală reîntoarcere la PDL. „Vreau să risipesc dilema PDL-ului: POTOR NU PLEACĂ DIN PNL. Mă aşteptam la această campanie murdară, m-am mirat că ea nu a început mai devreme, dar nu mă aşteptam ca oameni pe care i-am cunoscut cândva să coboare atât de jos. La evenimentul organizat de PDL, Tropote în Ţara Vinului, la Miceşti, am fost invitat de viceprimarul din Alba Iulia Paul Voicu, în cortul organizatorilor, împreună cu liberalii Gabi Pleşa şi Dan Simedru. Ulterior, a intrat şi primarul Mircea Hava cu oamenii din suita sa, susţinători personali din partid. Primarul Hava mi-a reproşat atunci că de ce nu îi iau apărarea lui şi familiei sale, în cadrul unor emisiuni gen talk-show. Mircea Meteş, din suita primarului, cu un aparat de fotografiat, a imortalizat momentul, pe ascuns şi fără talent fotografic”. Deputatul liberal a ţinut să sublinieze că: „Nu pleacă Potor la PDL, să stea liniştiţi. Însă le promit că le voi sufla în ceafă. Iar dacă îşi doresc o viaţă de familie armonioasă, cu PDL-ul, o vor avea: eu le voi fi naşul, şi la primărie, şi la consiliul judeţean. Şi chiar îi rog ca pe viitor să mă mai invite la toate evenimentele organizate de ei. Voi veni”. (N.I.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum vrea Ministerul Apărării Naționale să atragă tineri voluntari în armată: Câți bani ar urma să primească participanții. Nou proiect legislativ

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum vrea Ministerul Apărării Naționale să atragă tineri voluntari în armată: Câți bani ar urma să primească participanții. Nou proiect legislativ Proiectul de Hotărâre de Guvern care stabilește normele de aplicare ale Legii privind pregătirea populației pentru apărare și introduce programul de pregătire militară pentru soldați și gradați voluntari în termen a fost pus a […]

Citește mai mult

Actualitate

Bărbat din Alba, reținut după ce a fost prins de două ori băut la volan, în Cluj-Napoca: Nu are permis de conducere

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat din Alba, reținut după ce a fost prins de două ori băut la volan, în Cluj-Napoca: Nu are permis de conducere Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Alba, a ajuns în arestul poliției după ce a fost depistat de două ori, în decursul aceleiași zile, conducând sub influența alcoolului pe […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Dezvoltării le cere primarilor să susțină comasarea voluntară a localităților: „Au şansa de a se dezvolta mai repede şi mai bine!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Dezvoltării le cere primarilor să susțină comasarea voluntară a localităților: „Au şansa de a se dezvolta mai repede şi mai bine!” Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, susține că reforma administrativă trebuie realizată prin consultare și dialog cu reprezentanții comunităților locale. În acest context, oficialul s-a întâlnit sâmbătă, la Botoșani, cu mai mulți primari, prefecți și […]

Citește mai mult