Cadre didactice din Alba, la Programul de pregătire pe tematici europene
Recent, la hotel „Victoria” din Cluj-Napoca s-au încheiat cursurile din cadrul programului de formare ”Pregătirea cadrelor didactice pe tematici europene”, eveniment organizat de Instititutul European din România printr-un program acreditat de Centrul Naţional pentru Formare a Personalului din Învăţământul Preuniversitar. Un demers tematic de categoria a III-a având ca grup ţintă cadre didactice din învăţământul primar, gimnazial şi liceal.
Învăţământul primar al Judeţului Alba a fost reprezentat de prof. inv. Lenuţa Bloj, Marilena Comşa Haţegan, Ştefan Mezei, Manuele Eugenia Mureşan şi Maria Nicoară. Potrivit informaţiilor primite de la d-na Maria Nicoară, prof. inv. la Şcoala gimnazială ”Singidava” Cugir,temele puse în discuţie au fost: „Istoricul şi Instituţiile UE”, ”Strategia UE 2020”, ”Principalele politici europene” ,”Oportunităţi de programe educaţionale europene” şi ”Spaţiul Profesorului”, un forum virtual unde cadrele didactice găsesc informaţii utile derulării activităţilor propuse.
Partea practică a activităţii a fost consacrată lucrului pe echipe, formate din 5-6 cadre didactice care au abordat materiale cuprinzând: ”Metode de învăţare prin cooperare pentru predarea unor teme despre UE, ”Metode inovative de predare şi instrucţiuni privind activitatea de proiectare didactică”. Evaluarea finală a cursului a constat într-un test grilă şi prezentarea unui Plan de lecţie pe subiect european.
„Am avut ocazia să întâlnim oameni minunaţi, traineri şi organizatori cu reale calităţi de experţi în educaţie, care au făcut accesibile aceste noţiuni pentru cadrele didactice participante şi au creat o atmosferă în care colaborarea, schimbul reciproc şi informaţia şi-au găsit calea firească, în beneficiul tuturor”, ne-a declarat d-na Maria Nicoară. (C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
15 noiembrie 2026 | Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia”
Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia” Compania de teatru Skepsis vă prezintă duminică, 15 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, spectacolul „Farmacia”, creat de Viorel Cioflică pe baza unui text scurt de Eugen Ionescu. Un spectacol special din repertoriul Skepsis, în care […]
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge pe 20 noiembrie la Cluj-Napoca
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge vineri, 20 noiembrie la Cluj-Napoca Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău Arena, pe 30 octombrie 2026, în fața unui public numeros, la un concert cu toate biletele epuizate. Producția „Carla’s Dreams Simfonic”, care a îmbinat muzica trupei cu sonoritățile unei […]
Foto | O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș
O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș Un Strastnic tipărit la Blaj în 1753, alături de un Penticostar manuscris copiat în 1759, readuce în atenția publicului istoria cărților religioase și a vieții spirituale a românilor din Transilvania secolului al XVIII-lea. Volumul păstrează inclusiv […]
