Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria și tradiția împodobirii bradului
Împodobirea bradului de Crăciun este una dintre cele mai frumoase tradiții din lume. Dacă te întrebi de unde provine acest obicei, se pare că a fost preluat de la triburile germanice, însă în vremurile respective decorațiunile erau mult mai simple decât în prezent.
Citește și: mesaje de Crăciun
Istoria împodobirii bradului de Crăciun
Tradiția împodobirii bradului și a casei cu crenguțe de brad este un obicei preluat pe la jumătatea mileniului trecut de la triburile germanice, bradul simbolizând prin forma sa triunghiulara Sfânta Treime, iar podoabele cu care bradul este împodobit semnificând cunoașterea și bogăția,asemeni pomului sacru din Grădina Edenului, în care se găseau merele-fructele cunoașterii.
Se cunoaște foarte puțin faptul că și dacii aveau un cult pentru brad, dar cu înțeles total diferit: bradul era un copac ritual tăiat la nuntă sau la moartea cuiva. Obiceiul încă se păstreză în regiuni din Oltenia și sudul Banatului. Astfel, în cadrul ritualului de înmormântare bradul reprezenta nunta mortului cu divinitatea și natura.
Bradul, împodobit în vechime cu fructe, flori, nuci poleite, lumânărele și panglici simboliza pomul vieții, arborele fertilizator, de bun augur. Simbolul bradului se regăsește în foarte multe piese de artă populară precum covoarele, ștergarele și iile.
Tradiția împodobirii bradului de crăciun
Păgânii foloseau ramuri verzi iarna pentru a-și decora locuințele în timpul solstițiului de iarnă. De ce făceau asta? Pentru că acest fapt îi ajuta să se gândească la primăvară viitoare.
Românii foloseau brazii pentru a-și decora templele la festivalul Saturnaliei, un eveniment în cinstea zeului Saturn, zeul agriculturii.
Creștinii însă folosesc un brad de Crăciun ca semn al vieții veșnice întru Dumnezeu. Nimeni nu știe cu siguranță când au fost utilizați brazii pentru prima dată în cadrul sărbătorii Crăciunului. Dar, conform arheologilor și celor care au studiat acest fenomen, se pare că ei ar fi apărut acum circa 1000 de ani în Europa de Nord.
Ce e interesant e că mulți brazi erau folosiți la început fiind atârnați cu vârful în jos. Erau suspendați de tavan cu ajutorul unor lanțuri, așa că aveau aspectul unor candelabre.
Alți brazi de Crăciun timpurii, din multe părți din Europa de Nord, erau plante de cireș sau păducel (sau crenguțe de plante), care erau așezate în ghivece și aduse în interior. Dacă nu își puteau permite să aducă în casă o plantă sau un brad natural, unii oameni construiau piramide din lemn și le decorau astfel încât să imite un copac.
Apoi așezau pe acesta fructe, lumânări și hârtie.
Împodobirea bradului de crăciun în zilele noastre
În zilele noastre împodobirea bradului de Crăciun a devenit una dintre cele mai iubite datini atât în mediul rural cât și urban, odată cu așteptarea în seara de Ajun a lui Moș Crăciun. În povestirile părinților noștri, de cele mai multe ori bradul era adus de Moș Crăciun, atunci când copiii dormeau. Sau în locul lui Moș Crăciun nu apucau să vadă decât bradul trecând pe sub fereastră.
Din plastic sau natural, miniatural sau imens, bradul nu lipsește din nici o casă în Sfânta seară a Crăciunului și cu o nerăbdare crescută așteptăm înfrigurați cu mic și mare momentul magic al împodobirii bradului.
Beteala, globulețele colorate ce sclipesc în lumina lumânărilor și a luminițelor colorate ce dau parcă viață bradului, steaua vestitoare a Nașterii Domnului Iisus cocoțată în vârful bradului, îngerașii care ne îndeamnă să trăim emoțiile Nașterii Pruncului Sfânt, toate ne anunță Seara cea Mare.
După zilele de Crăciun, bradul rămâne ca decorațiune de sezon, ca motiv de mândrie (mai ales pentru gospodinele cochete din ziua de azi) sau pentru că nu se îndură să-l arunce prea repede. Oricum, în cele mai multe din casele românilor există obiceiul ca bradul să fie aruncat (ars în foc spre distracția copiilor) înainte de Bobotează, urmând să primenească locuința pentru sărbătoarea Botezului Domnului. În acel moment nostalgia pomului de Crăciun este alungată spre a se face loc Noului An în deplinul sens al cuvântului.
Citește și: mesaje de Anul Nou, urări de revelion, felicitări de revelion
Când se împodobește bradul de Crăciun?
Decorarea bradului este una dintre cele mai iubite tradiții din sezonul rece, însă puține persoane respectă data la care ar trebui făcut acest obicei. Oamenii își aleg momentul potrivit în funcție de timpul lor liber și dacă apare vreo ocazie specială în familie. Însă bradul ar trebui împodobit în Ajunul Crăciunului, anume în seara de 24 decembrie. Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii alegeau în preajma acestei zile cel mai frumos pom de Crăciun și îl omagiau cu cele mai interesante decorațiuni pe care le aveau în casă. Din el nu ar trebui să lipsească steaua sau îngerul din vârf, având în vedere că aceste elemente simbolizează îngerii și steaua de la Betleem.
Cum se împodobește bradul pe pași
Dacă nu știi cum se împodobește bradul și care sunt pașii corecți, nu trebuie decât să ții cont de regulile de mai jos. Cu siguranță vei obține cel mai frumos pom de Crăciun pe care l-ai avut până acum.
Citește și: Povestea lui Moș Crăciun sau legenda lui Mos Crăciun
Așadar, după ce ai fixat bradul în suportul lui, respectă următorii pași:
- Aranjează instalația luminoasă. Începe împodobirea de la baza pomului, având grijă să acoperi fiecare ramură mai groasă. Înconjoară bradul cu instalația într-un mod armonios. Alege modele de instalație care nu încarcă bradul, ci care oferă o notă deosebită. Nu uita că acest tip de ornament nu ar trebui să lipsească din bradul tău, pentru că el oferă tot farmecul.
- Adaugă beteala. Nu există reguli atunci când vine vorba despre împodobirea bradului cu beteală, atâta timp cât nu exagerezi la acest aspect. Începe decorarea din partea de sus a bradului și adaugă mai multe obiecte de acest tip pe masură ce ajungi la ramurile de jos, unde copacul este mai bogat. De la beteala clasică până la cea fancy, există o mulțime de modele cu care poți să jonglezi atunci când împodobești bradul. Lasă-le să atârne firesc pe ramurile lui și cu siguranță vei obține rezultatul dorit.
Potrivit tradiţiei, bradul se împodobeşte în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Nu contează cu ce anume îl decoraţi sau în ce culori, important este să puneţi în vârf un înger sau o stea, ce reprezintă îngerii sau steaua de la Betleem.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
Mesaje de Crăciun 2024 în limba engleză traduse în română • Merry Christmas ! • Texte cu urări, felicitări şi mesaje de sărbători în limba engleză care pot fi transmise prin telefon. Mesajele de Crăciun pot fi trimise și în limba engleză. Copiii, adulții și chiar și bunicii ar fi plăcut surprinși să primească un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 7 ore
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 2 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui