Curier Județean

Bobocii de la „HCC”, la Hollywood

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

La sfârşitul săptămânii trecute, la Casa de Cultura a Sindicatelor Alba Iulia a avut loc „Balul Bobocilor”, organizat de elevii claselor a XI-a. Evenimentul a fost gândit de organizatori sub forma unor filmări în studiourile de producţie de la Hollywood, coordonatori fiind prof. Anna Milea şi prof. Sorin Scheau. Iar când spun platou de filmare mă refer inclusiv la decor, care a cuprins cunoscuta imagine a renumitei zone din SUA, la care liceenii au lucrat intens, imitând chiar şi înscrisul, cu litere luminoase. De altfel, melodia „Hollywood” a megastarului Madonna i-a însoţit pe „boboci” pe tot parcursul spectacolului-concurs, care a fost presărat şi cu momente de dans modern, parada modei, teatru şi pantomimă. În concurs s-au înscris 7 perechi de boboci, care au fost supuse unui set de probe, cea mai interesantă fiind cea în care perechile au trebuit să prezinte secvenţe din filme sau aspecte din viaţa vedetelor. Au impresionat Al Bundy şi Peggy sau familia Adams. La final, Geanina Dăian a fost aleasă „Miss Boboc”, iar Irina Poiană s-a ales cu titlul de „Miss Popularitate”, împărţind trofeele şi florile cu băieţii, dar toţi concurenţii au primit diplome şi pachete cu cadouri. Distracţia a continuat la un club din Alba Iulia, la petrecere fiind invitată trupa HI-Q. (R.G.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Turn de chirurgie laparoscopică pentru Spitalul Municipal Aiud: O nouă procedură de achiziție a fost lansată

Ioana Oprean

Publicat

în

Turn de chirurgie laparoscopică pentru Spitalul Municipal Aiud: O nouă procedură de achiziție a fost lansată Spitalul Municipal Aiud se pregătește să facă un pas decisiv spre modernizarea infrastructurii sale medicale prin derularea unei proceduri de achiziție publică de o importanță majoră pentru comunitatea locală. Prin intermediul platformei SEAP, unitatea sanitară a lansat, în 9 […]

Citește mai mult

Curier Județean

Tur cu bicicleta în jurul unui oraș din Alba: Când va avea loc și cum poți participa

Ioana Oprean

Publicat

în

Tur cu bicicleta în jurul unui oraș din Alba: Când va avea loc și cum poți participa Cugirul se pregătește pentru o nouă întâlnire cu natura, mișcarea și comunitatea. Iubitorii de ciclism sunt invitați să participe, sâmbătă, 19 septembrie 2026, la Turul cu bicicleta în jurul Cugirului, eveniment organizat de MTB Cugir, cu sprijinul Primăriei […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Șase locuințe nZEB în zona Gheorghe Șincai din Alba Iulia: Primăria a lansat licitația pentru proiectare

Ioana Oprean

Publicat

în

Șase locuințe nZEB în zona Gheorghe Șincai din Alba Iulia: Primăria a lansat licitația pentru proiectare Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat procedura de achiziție publică pentru serviciile de proiectare tehnică și asistență tehnică din partea proiectantului, în vederea construirii unui ansamblu de 6 locuințe sociale individuale de tip înșiruit. Proiectul este finanțat prin Programul […]

Citește mai mult