Blăjenii ştiu să-şi cinstească eroii
Joi, 24 ianuarie 2013, elevii de la Colegiul Naţional ,,I. M. Clain” Blaj împreună cu domnul director, prof. Ioan Tomoiagă, au participat la o emoţionantă activitate culturală, având ca temă „Unirea Principatelor Române”. Manifestarea a fost organizată de ASTRA, Despărţământul „Timotei Cipariu” Blaj, Primăria Municipiului Blaj şi Consiliul Local Blaj la monumentul lui Axente Sever din Blaj, în semn de recunoştinţă faţă de eroul revoluţionar de la 1848, unul dintre conducătorii mişcării de eliberare naţională a românilor din Transilvania.
După Te Deum a urmat cuvântul domnului primar Gheorghe Valentin Rotar, apoi, cu un cald patriotism, au susţinut o serie de evocări omagiale despre „Ioan Axente Sever (1821-1906). Prefectul Legiunii I Blaj”: pr. dr. Petru Pinca, pr. dr. Anton Rus, prof. Liana Biriş, Ioan Gabor, strănepotul tribunului şi prof. Silvia Pop, preşedinte ASTRA – Blaj. Printre participanţi s-au aflat preoți, elevi, cadre didactice, blăjeni iubitori de istorie şi cultură, dar și 45 de invitaţi din comuna Axente Sever, care au adus un pios omagiu revoluţionarului paşoptist.
„Avem convingerea că toţi cei prezenți au trăit un moment înălţător de cinstire a istoriei neamului, Axente Sever fiind doar unul dintre eroii care şi-au găsit odihna în pământul sfânt al Blajului„, a declarat prof. dr. Claudia Oancea-Raica, purtătorul de cuvânt al Colegiului Naţional ,,I. M. Clain” Blaj.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Care va fi următoarea capitală de tineret a României, în 2028: Decizie luată la Alba Iulia
Care va fi următoarea capitală de tineret a României, în 2028: Decizie luată la Alba Iulia Competiția „Capitala Tineretului din România 2028” s-a încheiat. La Alba Iulia, în cadrul Summitului Tinerilor 11, finalistele au fost Brașov, Mediaș și Suceava. Decizia privind câștigătorul titlului de „Capitala Tineretului din România 2028” a fost anunțată în seara zilei […]
Foto | Autostrada Sibiu-Pitești: Ziua „cârtiței” se apropie la tunelul Poiana. A ajuns pe șantier capul de foraj al utilajului ce va fi folosit
Autostrada Sibiu-Pitești: Ziua „cârtiței” se apropie la tunelul Poiana. A ajuns pe șantier capul de foraj al utilajului ce va fi folosit DRDP Craiova a anunțat, sâmbătă, 24 octombrie 2026 că a ajuns capul de foraj al utilajului care va realiza tunelul Poiana, pe Autostrada Sibiu–Piteşti. În punctul cel mai adânc, forajul se va desfăşura […]
Video | Gala Tineretului din România 2026, la Alba Iulia: Peste 125 de inițiative în competiția națională dedicată tinerilor
Gala Tineretului din România 2026, la Alba Iulia: Peste 125 de inițiative în competiția națională dedicată tinerilor Municipiul Alba Iulia găzduiește, sâmbătă, 24 octombrie, Gala Tineretului din România 2026, un eveniment dedicat recunoașterii proiectelor care contribuie la dezvoltarea tinerilor și a comunităților. Peste 125 de inițiative au fost înscrise în competiția din acest an, organizată […]
