Bilanţ pe anul 2011 şi planuri pentru 2012 la ASTRU Cugir
La Cugir a avut loc reuniunea de sfârşit de an a Asociaţiei Tineretului Român Unit Greco-Catolic din oraş. Întâlnirea a debutat cu o rugăciune rostită de către toţi membrii prezenţi, împreună cu asistentul spiritual, pr. dr. Viorel Codrea, şi imnul ASTRU Eparhial Lugoj cântat de cei prezenţi. În anul 2011, membrii ASTRU Cugir s-au implicat nu numai în organizarea activităţilor deja tradiţionale, ci şi în organizarea evenimentelor la nivel eparhial.
Iată câteva dintre activităţile tradiţionale: participarea la întâlnirea diecezană a tinerilor de la Lugoj (cu implicarea membrilor ASTRU Cugir în organizarea evenimentului), participarea la Campionatul Naţional de Fotbal de la Sinaia, organizarea taberei de vară de la Cugir, ieşirea la munte cu animatorii participanţi la tabără, participarea la pelerinajul tinerilor pe traseul Şimleul Silvaniei (Bădăcin) – Sighetu Marmaţiei, în august 2012, organizarea în colaborare cu AGRU Cugir a concertulului de colinde.
Din calendarul ASTRU Cugir pe anul 2012 sunt şi câteva activităţi noi: multiplicarea activităţilor recreative şi diversificarea lor, activităţi socio – caritabile (vizitarea bolnavilor la Spitalul Orăşenesc Cugir, vizitarea bătrânilor din parohie, etc.), ieşire pentru 2 sau 3 zile la iarbă verde, cu corturile, pentru consolidarea grupului de tineri şi armonizarea caracterelor tinerilor membri, organizarea unui campionat local de tenis de masă, reînceperea catehezelor pentru copii etc. Pr. Viorel Codrea a propus organizarea unor exerciţii spirituale în Postul Crăciunului şi/sau Postul Paştelui, eventual în cele 3 zile de misiuni la care să participe membrii ASTRU Cugir, exerciţii care vor avea rolul de a-i ajuta pe tineri în formarea lor ca oameni, creştini şi viitori tineri profesionişti.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
15 noiembrie 2026 | Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia”
Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia” Compania de teatru Skepsis vă prezintă duminică, 15 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, spectacolul „Farmacia”, creat de Viorel Cioflică pe baza unui text scurt de Eugen Ionescu. Un spectacol special din repertoriul Skepsis, în care […]
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge pe 20 noiembrie la Cluj-Napoca
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge vineri, 20 noiembrie la Cluj-Napoca Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău Arena, pe 30 octombrie 2026, în fața unui public numeros, la un concert cu toate biletele epuizate. Producția „Carla’s Dreams Simfonic”, care a îmbinat muzica trupei cu sonoritățile unei […]
Foto | O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș
O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș Un Strastnic tipărit la Blaj în 1753, alături de un Penticostar manuscris copiat în 1759, readuce în atenția publicului istoria cărților religioase și a vieții spirituale a românilor din Transilvania secolului al XVIII-lea. Volumul păstrează inclusiv […]