Biblioteca Județeană ”Lucian Blaga” Alba lansează patru canale de comunicare online: site, Youtube, Instragram și Facebook
La finalul anului 2018, Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba a lansat în mediul virtual noul site al instituției, o adevărată pagină de informare și documentare asupra structurii organizatorice și a serviciilor pe care instituția le oferă pentru comunitatea pe care o deservește. Noul site, se adresează în egală măsură specialiștilor din diverse domenii de activitate, partenerilor și colaboratorilor instituționali, mass mediei, cititorilor și potențialilor viitori cititori. Site-ul funcționează în versiune Beta (de testare), iar ulterior, portalul va rula în varianta optimizată, adaptată la nevoile utilizatorilor, prin recomandări ce pot fi făcute on-line.
„Ne propunem ca acest site să devină o sursă importantă de informare și documentare cu privire la resursele bibliotecii și la serviciile pe care această instituție de cultură le oferă, pentru toate categoriile de public, dar în egală măsură ne dorim ca prin intermediul acestui nou tip de serviciu oferit cititorilor să fim mai aproape de aceștia cu informațiile de care au nevoie. Suntem mândri de acest proiect și sperăm să devina un portal tot mai accesat, pentru a primi în timp util toate informațiile în ceea ce privește noutățile editoriale, strategiile de implementare a proiectelor și orice alt serviciu pe care biblioteca îl oferă în acest moment comunității” a declarat Silvan Stâncel, managerul Bibliotecii Județene ,,Lucian Blaga” Alba.
Alături de noul site ce poate fi accesat la adresa www.bjalba.ro, Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba vine în întâmpinarea publicului și cu alte trei moderne canale de comunicare on-line și anume paginile de Youtube, Instagram și Facebook. Acestea pot fi accesate direct de pe site-ul bibliotecii sau de pe adresele https://www.instagram.com/biblioteca.lucian.blaga.alba/,https://www.youtube.com/channel/UCp0UuPT65ZG5yybX1EbE1jw?disable_polymer=true și www.facebook.com/bibliotecajudeteanaalba. În acest mod sunt aduse la cunoștința publică, în timp real, informații succinte despre activitățile curente de bibliotecă și din activitățile de animație culturală cu cartea, toate însoțite de o bogată galerie foto și video.
De menționat că informațiile on-line, indiferent de sursa lor, pot fi accesate gratuit iar utilizatorii au acces gratuit și la catalogul on-line ce cuprinde întreaga colecție de carte pe care biblioteca o poate pune la dispoziția celor interesați. Cele patru canale de informare, site, Youtube, Instragram și Facebook sunt populate cu informații și imagini de interes public referitoare la evenimente, anunțuri, servicii, noutăți, recomandări de lectură, agenda activităților pentru public și detalii despre proiectele aflate în derulare sau care urmează a fi derulate în perioada imediat următoare, comunicate de presă și rubrici de informații de cultură generală.
Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba este o instituție publică de cultură în subordinea Consiliului Județean Alba. Scopul instituției este acela de a colecționa, organiza, conserva, de a aduce la cunoștința publică și de a pune la dispoziția beneficiarilor cărți, periodice și alte documente grafice și audio-vizuale aflate în colecțiile sale. Biblioteca de la Alba Iulia a luat ființă în urmă cu 75 de ani și de atunci a avut o activitate neîntreruptă până în prezent.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
15 noiembrie 2026 | Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia”
Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia” Compania de teatru Skepsis vă prezintă duminică, 15 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, spectacolul „Farmacia”, creat de Viorel Cioflică pe baza unui text scurt de Eugen Ionescu. Un spectacol special din repertoriul Skepsis, în care […]
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge pe 20 noiembrie la Cluj-Napoca
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge vineri, 20 noiembrie la Cluj-Napoca Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău Arena, pe 30 octombrie 2026, în fața unui public numeros, la un concert cu toate biletele epuizate. Producția „Carla’s Dreams Simfonic”, care a îmbinat muzica trupei cu sonoritățile unei […]
Foto | O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș
O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș Un Strastnic tipărit la Blaj în 1753, alături de un Penticostar manuscris copiat în 1759, readuce în atenția publicului istoria cărților religioase și a vieții spirituale a românilor din Transilvania secolului al XVIII-lea. Volumul păstrează inclusiv […]
