Bibliobusul CJ Alba poposește, în săptămâna ”Școala altfel”, la Cetea și la două grădinițe din Alba Iulia. Copiii vor descoperi lumea minunată a cărților și vor confecționa felicitări
„Școala altfel” vine cu Bibliobusul la Grădinița și Școala din Cetea, luni, 6 aprilie 2015, începând cu ora 9.00, unde toți copiii alături de cadre didactice și membrii familiei care doresc să-i însoțească vor avea parte de momente de neuitat de creativitate, de carte, de semne de carte, de confecționare de felicitări și de o lectură la liziera pădurii.
„Dorim să dezvoltăm comunicarea și abilitățile între generații, să învățăm „altfel” decât o facem în fiecare zi. Mulțumim părinților și cadrelor didactice pentru invitație și pentru oportunitatea oferită comunității de a vizita Bibliobusul și de a descoperi lumea minunată a cărților, indiferent de vârstă”, au transmis reprezentanții CJ Alba.
Acțiunile vor continua miercuri, 8 aprilie, la Grădinița cu Program Prelungit „Scufița Roșie” din Alba Iulia de la ora 9.30 și joi, 9 aprilie, ora 9.30, la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 din Alba Iulia, situată pe Str. Traian, unde, unde vom răspunde invitației doamnei director Maria Seician de a încânta copiii atât cu prezența Bibliobusului Consiliului județean Alba, cât și cu dezvoltarea creativității într-un mod aparte, încercând să întâmpinăm sfintele sărbători de Paște într-un mod cât mai original, cu lectură, felicitări confecționate de toți cei care sunt prezenți, au mai transmis reprezentanții CJ Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
15 noiembrie 2026 | Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia”
Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia” Compania de teatru Skepsis vă prezintă duminică, 15 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, spectacolul „Farmacia”, creat de Viorel Cioflică pe baza unui text scurt de Eugen Ionescu. Un spectacol special din repertoriul Skepsis, în care […]
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge pe 20 noiembrie la Cluj-Napoca
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge vineri, 20 noiembrie la Cluj-Napoca Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău Arena, pe 30 octombrie 2026, în fața unui public numeros, la un concert cu toate biletele epuizate. Producția „Carla’s Dreams Simfonic”, care a îmbinat muzica trupei cu sonoritățile unei […]
Foto | O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș
O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș Un Strastnic tipărit la Blaj în 1753, alături de un Penticostar manuscris copiat în 1759, readuce în atenția publicului istoria cărților religioase și a vieții spirituale a românilor din Transilvania secolului al XVIII-lea. Volumul păstrează inclusiv […]
