Politică Administrație

Beniamin Todosiu (deputat PSD de Alba) | PSD face dreptate pentru pensionari: Majoritatea pensiilor vor crește și vor fi eliminate inechitățile

Bera Larisa

Publicat

în

Beniamin Todosiu (deputat PSD de Alba) | PSD face dreptate pentru pensionari: Majoritatea pensiilor vor crește și vor fi eliminate inechitățile

Partidul Social Democrat face dreptate pentru pensionarii români prin noua lege a pensiilor, care va elimina inechități și va crește majoritatea pensiilor aflate în plată, răsplătind astfel pe cei care au muncit și au contribuit mai mult. Nimeni nu va pierde niciun leu în urma recalculării pensiilor! Pentru cei care au deja o pensie mai mare decât valoarea stabilită în baza noii formule, se va aplica principiul păstrării pensiei mai avantajoase. Însă majoritatea pensionarilor vor avea, de la 1 septembrie, pensii mai mari, iar pentru pensiile mici creșterea va fi aproape dublă.

Citește și: Beniamin Todosiu (deputat PSD): Legea PSD care protejează românii împotriva practicilor abuzive ale IFN-urilor a fost promulgată

În această perioadă, pensionarii vor primi prin poștă, până la sfârșitul lunii, deciziile de recalculare a pensiilor. Dacă pensionarul nu este acasă, când vine poștașul cu decizia, el poate să o ridice, în următoarele 20 de zile, de la oficiul poștal la care este arondat sau o poate ridica mai târziu de la casa județeană de pensii. De la 1 septembrie, pensionarul primește pensia recalculată, indiferent dacă a intrat sau nu în posesia deciziei de recalculare.

Noua formulă de calcul presupune trei elemente: puncte contributive (rezultate din contribuțiile la sistemul de pensii), puncte asimilate (exemplu: facultatea, stagiul militar etc.), puncte de stabilitate (acordate în funcție de vechime). Astfel, vor fi eliminate toate inechitățile din sistemul public de pensii. Se vor elimina inechitățile dintre femei și bărbați, dar și inechitățile dintre cei care s-au pensionat în baza unor legi diferite. De asemenea, vor fi răsplătiți suplimentar cei care au muncit mai mult și au contribuit mai mult.

Noua lege a pensiilor va stimula și natalitatea deoarece, din acest an, vârsta de pensionare a mamelor va fi diminuată în funcție de numărul de copii, iar concediul de creștere a copilului va fi considerat perioadă contributivă și va fi luat în calcul la stabilirea pensiei ca și cum s-ar fi muncit în perioada respectivă.

Partidul Social Democrat demonstrează că este alături de pensionarii români, protejându-le drepturile. În acest an, în ianuarie, Guvernul condus de PSD a crescut pensiile cu 13,8%. Din 1 februarie, pensiile cresc mai consistent pentru un număr de peste 3 milioane de pensionari români, cea mai mare creștere realizată până acum în sistemul public de pensii din România. Este dovada că PSD se ține de cuvânt!

Beniamin Todosiu
Deputat PSD de Alba


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat | Corneliu Mureșan (PSD Alba): Siegfried premier înseamnă doar Ilie cu altă pălărie

Bogdan Ilea

Publicat

în

Corneliu Mureșan(PSD Alba): Siegfried premier înseamnă doar Ilie cu altă pălărie Siegfried Mureșan premier înseamnă, din punctul meu de vedere, doar Ilie cu altă pălărie. O schimbare de nume și de imagine, nu neapărat schimbarea de direcție de care România are nevoie. După lunile de guvernare ale lui Ilie Bolojan, România are nevoie de mai […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Îmbunătățirea alimentării cu apă potabilă a comunei Cricău: A fost construit un rezervor suprateran cu capacitatea de 250 mc. Proiect de aproape 600.000 de lei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Îmbunătățirea alimentării cu apă potabilă a comunei Cricău: A fost construit un rezervor suprateran cu capacitatea de 250 mc. Proiect de aproape 600.000 de lei Una dintre comunele afectate de seceta din ultimii ani este Cricău, unde a fost necesar ca și în acest an, pe perioada verii, SC Apa CTTA SA Alba, de comun […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Un transport public județean eficient înseamnă șansa satelor noastre de a rămâne vii

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Un transport public județean eficient înseamnă șansa satelor noastre de a rămâne vii Un județ în care copiii nu au cu ce ajunge la școală, iar oamenii nu au cu ce ajunge la serviciu este un județ care își izolează propriile comunități. Problemele transportului public județean din Alba nu sunt […]

Citește mai mult