Program special în transportul în comun de Ziua Naţională a României, la Alba Iulia
Cu un singur bilet, călătorii pot circula toată ziua de 1 Decembrie
Din dorința de a încuraja cât mai multă lume să vină în Capitala Marii Uniri cu prilejul Zilei Naționale a României, albaiulienii și oaspeții care vor vizita municipiul de 1 Decembrie 2016 vor
putea circula cu autobuzele Societății de Transport Public Alba Iulia pe orice traseu, în toate zonele tarifare, achitând prețul unui singur bilet, care va fi valabil pe tot parcursul zilei, a anunțat Ștefania Maior, purtătorul de cuvânt al companiei conduse de Stelian Nicola.
Totodată, autobuzele și microbuzele STP vor avea un program special. Astfel, pe 30 noiembrie și 1 decembrie, mijloacele de transport în comun vor circula după program de duminică, în zilele de 2 – 3 decembrie acestea vor circula conform orarului de sâmbătă, iar în 4 decembrie vor circula din nou după program de duminică, urmând ca de luni, 5 decembrie, transportul public să se reia după programul obișnuit, corespunzător zilelor lucrătoare.
Excepție de la programul special vor face autobuzele programate să transporte angajații firmelor, care vor circula normal, în funcție de programul de lucru stabilit anterior! Un bilet în interiorul municipiului Alba Iulia costă 2,5 lei, iar dacă în mod normal este valabil doar o oră pe toate traseele STP, cu prilejul Zilei Naționale a României biletul își va prelungi valabilitatea la o zi întreagă.
Și biletele cu preț diferit aferente celorlalte zone tarifare vor fi valabile toată ziua, călătorii putând circula întreaga zi de 1 decembrie achitând un singur bilet. „Atenție, însă, biletele achiziționate prin SMS sau online cu cardul, direct de pe telefonul mobil prin aplicația mobilPay Wallet, la prețul de 0,45 euro plus TVA, sunt valabile doar în interiorul municipiului Alba Iulia”, a declarat directorul STP Alba Iulia, Stelian Nicola.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Primăria Blaj pune roboții și inteligența artificială la treabă: 17 procese administrative vor fi automatizate. În ce stadiu este proiectul
Primăria Blaj pune roboții și inteligența artificială la treabă: 17 procese administrative vor fi automatizate. În ce stadiu este proiectul Primăria Municipiului Blaj a lansat în Sistemul Electronic pentru Achiziții Publice (SEAP) o nouă procedură pentru achiziția serviciilor de implementare a unei soluții de automatizare robotică a proceselor (RPA) și inteligență artificială (AI). Potrivit documentului, […]
Bărbat de 35 de ani, trimis în judecată pentru viol în formă continuată asupra unei minore de 12 ani de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba: Faptele ar fi fost comise în România și Belgia
Bărbat de 35 de ani, trimis în judecată pentru viol în formă continuată asupra unei minore de 12 ani de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba: Faptele ar fi fost comise în România și Belgia Un bărbat în vârstă de 35 de ani, aflat în stare de arest preventiv, a fost trimis în judecată […]
Protosinghelul Ioan Cojanu, stareţul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba Iulia, a trecut la cele veșnice, la vârsta de 67 de ani
Protosinghelul Ioan Cojanu, stareţul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba Iulia, a trecut la cele veșnice, la vârsta de 67 de ani Protosinghelul Ioan Cojanu, starețul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul”, s-a stins din viață în cursul nopții de 29 septembrie, la vârsta de 67 de ani. Părintele Ioan Cojanu s-a născut la data de 27 […]
