Bărbat de 45 de ani, din Bistra, reținut de polițiști pentru 24 de ore. A refuzat testarea cu aparatul etilotest
Bărbat de 45 de ani, din Bistra, reținut de polițiști pentru 24 de ore. A refuzat testarea cu aparatul etilotest
La data de 22 februarie 2024, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Câmpeni au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 45 de ani, din comuna Bistra, care este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și refuz sau sustragere de la prelevarea mostrelor de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, în seara zilei de 17 februarie 2024, ar fi refuzat să se supună testării cu aparatul etilotest și prelevării mostrelor de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Ulterior, s-ar fi prezentat la spital unde ar fi solicitat să îi fie recoltate mostre de sânge, iar, potrivit concluziilor medico-legale, acesta avea o alcoolemie de 1,55 grame alcool pur/litru în sânge, la prima probă, respectiv 1,25 grame alcool pur în sânge, la cea de-a doua probă.
Bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, pentru dispunerea măsurilor legale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Video | Ziua Armatei României 2026, marcată la Alba Iulia printr-un ceremonial militar și religios: Manifestări omagiale la Cimitirul Eroilor
Ziua Armatei României 2026, marcată la Alba Iulia printr-un ceremonial militar și religios: Manifestări omagiale la Cimitirul Eroilor Ziua Armatei României a fost marcată duminică, 25 octombrie 2026, la Alba Iulia, printr-un ceremonial militar și religios organizat la Cimitirul Eroilor, în memoria militarilor care și-au sacrificat viața pentru apărarea țării. Manifestarea, organizată de Instituția Prefectului […]
Cum este caracterizat generalul de brigadă Nicolae-Gabriel Oros în propunerea de acordare a titlului de „Cetățean de onoare al municipiului Alba Iulia”: „Responsabilități de cel mai înalt nivel”
Cum este caracterizat generalul de brigadă Nicolae-Gabriel Oros în propunerea de acordare a titlului de „Cetățean de onoare al municipiului Alba Iulia”: „Responsabilități de cel mai înalt nivel” Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Alba Iulia de luni, 26 octombrie 2026 se află și un proiect de hotărâre privind conferirea titlului […]
25 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, duminică, 25 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul de […]
