Ştirea zilei

Bărbat de 36 de ani din ALBA, prins de polițiști sub influența drogurilor și cu o alcoolemie amețitoare, la volan

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Bărbat de 36 de ani din ALBA, prins de polițiști sub influența drogurilor și cu o alcoolemie amețitoare, la volan

La data de 5 septembrie 2023, în jurul orei 17.00, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au depistat un bărbat de 36 de ani, din comuna Întregalde, județul Alba, în timp ce conducea o autoutilitară, pe DN 1, în afara localității Sântimbru, fiind sub influența alcoolului.

Petrecerea Divorțaților

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma testării cu aparatul drogtest a rezultat că era sub influența substanțelor cu efect psihoactiv.

Acesta a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei și a prezenței, în organism, a substanțelor interzise.

Față de conducătorul auto a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Reguli stricte noi în Consiliul Local Alba Iulia: Ce vor trebui să facă aleșii locali / „Cred că cetățenii au dreptul să știe cine îi reprezintă și cum își face treaba”

Ioana Oprean

Publicat

în

Reguli stricte noi în Consiliul Local Alba Iulia: Ce vor trebui să facă aleșii locali / „Cred că cetățenii au dreptul să știe cine îi reprezintă și cum își face treaba” Luni, 26 octombrie 2026 , pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Alba Iulia se va afla și un proiect de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Bărbat de 47 de ani din Sebeș, reținut pentru conducere fără permis: Era și băut

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat de 47 de ani din Sebeș, reținut pentru conducere fără permis: Era și băut Polițiștii Biroului Rutier Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din municipiul Sebeș, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Bărbatul, în vârstă […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Instanțele din Cluj-Napoca aprind lumina în ograda primarilor din Alba: O primărie din Apuseni i-a cerut unei persoane peste 7.000 de lei pentru foto-copierea unor documente

Ioana Oprean

Publicat

în

Instanțele din Cluj-Napoca aprind lumina în ograda primarilor din Alba: O primărie din Apuseni i-a cerut unei persoane peste 7.000 de lei pentru foto-copierea unor documente Soluțiile a două instanțe clujene au obligat UAT Comuna Lupșa și primarul comunei Lupșa, în solidar, să pună la dispoziția unui solicitant al unor informații publice, informațiile pe care […]

Citește mai mult