Bani mai mulți pentru cei care revin mai repede la muncă din concediul de creştere a copilului: Proiectul, aprobat de Guvern
Proiectul de HG ce prevede plata majorată a stimulentului de inserţie acordat părinților care revin mai repede la muncă din concediul de creştere a copilului a fost aprobat de Guvern.
În esență, la începutul lunii aprilie 2021, OUG 26/2021 a venit cu patru mari modificări ce țin de stimulentul
de inserție și de concediul de creștere:
– părinții care revin la muncă, din concediul de creștere, înainte de împlinirea vârstei de șase luni de către copil (sau un an, dacă acesta are dizabilități) pot obține un stimulent de inserție de 1.500 de lei pe lună. Această sumă se acordă până ce copilul împlinește doi ani (respectiv trei ani). Cei care revin la muncă după ce copilul împlinește șase luni (respectiv un an) primesc doar 650 de lei pe lună;
– stimulentul de inserție de 650 de lei pe lună se acordă părinților chiar dacă revin la muncă după terminarea concediului de creștere, adică după ce copilul împlinește doi ani (respectiv trei ani, în cazul celui cu dizabilități). În acest caz, stimulentul se acordă până ce copilul împlinește trei ani (respectiv patru ani);
– plata stimulentului de inserție nu încetează, ci doar se suspendă, dacă părinții nu mai obțin venituri din muncă. Reluarea plății se face după revenirea la muncă;
– perioadele de șomaj tehnic subvenționat de stat (OUG 30/2020) și cele în care s-au încasat indemnizațiile pentru PFA-urile cu activitate întreruptă (OUG 30/2020) sau redusă (OUG 132/2020) sunt luate în calcul la vechimea necesară obținerii concediului pentru creșterea copilului.
Însă, pentru a se aplica efectiv aceste noutăți, în ordonanța Guvernului scrie clar că este necesară modificarea normelor pentru aplicarea stimulentului de inserție și a concediului de creștere. Din acest motiv, Guvernul a aprobat joi proiectul de HG pentru a corela noutăţile din ordonanţă cu prevederile normelor de aplicare.
Conform proiectului de HG, cei eligibili pentru majorarea stimulentului de inserție la 1.500 de lei pe lună vor beneficia automat de creștere, fără să fie nevoie să facă ceva în sensul acesta. Cine va beneficia de majorare:
– părinții care, la data intrării în vigoare a proiectului de HG, se află în plata stimulentului de inserție, iar copilul încă n-a împlinit șase luni (respectiv un an);
– părinții care vor cere plata stimulentului de inserție începând cu data intrării în vigoare a proiectului de HG, dacă încă n-a împlinit copilul șase luni (respectiv un an).
În altă ordine de idei, proiectul de HG vine și cu alte modificări pentru a corela unele noutăți legislative din 2018 și 2019 cu normele de aplicare.
Sursa: bugetul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Foto | Compania de apă din Alba, reprezentată la un concurs național de detecție a pierderilor de apă: Care au fost membrii echipei
Compania de apă din Alba, reprezentată la un concurs național de detecție a pierderilor de apă: Care au fost membrii echipei La fel ca în fiecare an, compania regională SC APA CTTA SA Alba a fost prezentă la Concursul „Detecția Pierderilor de Apă – Vasile Ciomoș” , desfășurat anul acesta la Brăila. Daniel Galdău, Ioan […]
Video | Accident rutier grav pe DN1C, în județul vecin: Trei bărbați încarcerați în urma impactului dintre trei autoturisme
Accident rutier grav pe DN1C, în județul vecin: Trei bărbați încarcerați în urma impactului dintre trei autoturisme Un grav accident rutier s-a produs pe DN1C, în localitatea Livada, județul Cluj, unde trei autoturisme au fost implicate într-o coliziune. Cinci persoane primesc îngrijiri medicale, iar trei bărbați au fost încarcerați. Potrivit ISU Cluj, pompierii detașamentului Dej […]
Șoferii care nu au actele la ei ar putea scăpa de amenzi: Polițiștii ar putea verifica documentele electronic
Șoferii care nu au actele la ei ar putea scăpa de amenzi: Polițiștii ar putea verifica documentele electronic Mulţi şoferi se aleg cu o amendă atunci când îi opreşte poliţia şi realizează că și-au uitat actele acasă, însă lucrurile s-ar putea schimba. Un proiect de lege le-ar permite polițiștilor să verifice documentele direct în baza […]
