BAC 2012: În 32 de licee a început proba orală la limba română
Azi, de la ora 12.00, în 32 din cele 34 de unităţi liceale din judeţul Alba a început proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A din cadrul examenului de bacalaureat, ne-a informat inspectorul şcolar Dan Cherecheş, vicepreşedintele Comisiei judeţene de BAC. Excepţie fac Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” şi Grupul Şcolar Agromontan „Ţara Moţilor” Albac, unde proba de competenţe lingvistive la română va începe mâine, de la ora 9.00. Ing. Dan Cherecheş a precizat că subiectele au fost transmise şi multiplicate fără incidente, iar bacalaureatul a început în condiţii bune. La Colegiul Economic „Dionisie Pop Marţian” Alba Iulia, de exemplu, directorul Ioan Marinescu ne-a declarat că s-au înscris pentru susţinerea examenului 177 de liceeni din seria curentă şi 15 absolvenţi din promoţiile anterioare, iar proba de evaluare orală la limba română a început fără probleme.
Potrivit calendarului, proba A se va încheia în 13 iunie, iar elevii vor primi calificativele: utilizator de nivel mediu, avansat sau experimentat. În continuare, vor avea loc următoarele probe: *13 – 15 iunie: evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B, *18 – 22 iunie: evaluarea competenţelor digitale – proba D, *25 – 27 iunie: evaluarea competenţelor lingvistice într-o limba de circulaţie internaţională – proba C, *2 iulie: limba şi literatura română – proba E a) – probă scrisă, *3 iulie: limba şi literatura maternă – proba E b) – probă scrisă, *4 iulie: proba obligatorie a profilului – proba E c) – probă scrisă, *6 iulie: proba la alegere a profilului şi specializării – proba E d) – probă scrisă, *8 iulie: afişarea rezultatelor, *9 iulie: depunerea contestaţiilor (orele 8.00 – 12.00), *10 – 12 iulie: rezolvarea contestaţiilor, *13 iulie: afişarea rezultatelor finale. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Biserica Ortodoxă Română avertizează asupra grupărilor care se pretind ortodoxe: Măsuri pastorale pentru protejarea credincioșilor
Biserica Ortodoxă Română avertizează asupra grupărilor care se pretind ortodoxe: Măsuri pastorale pentru protejarea credincioșilor Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis intensificarea informării credincioșilor cu privire la grupările schismatice și eretice care se prezintă drept ortodoxe. Reprezentanții centrelor eparhiale vor atrage atenția asupra riscurilor participării la activitățile acestora și vor sublinia importanța păstrării […]
Cât costă o locuință în România și unde au crescut cel mai mult prețurile în 2026 Prețurile locuințelor din România continuă să crească, iar achiziția unui apartament sau a unei case presupune un buget tot mai mare. Potrivit unei analize realizate de Imobiliare.ro și citate de Agerpres, un apartament costă, în medie, 114.900 de euro, […]
Se schimbă ora ultimei curse zilnice Cluj – Ocna Mureș: Microbuzul va pleca cu patru ore mai devreme
Se schimbă ora ultimei curse zilnice Cluj – Ocna Mureș: Microbuzul va pleca cu patru ore mai devreme Călătorii care folosesc ruta Cluj-Napoca – Ocna Mureș trebuie să țină cont de o modificare importantă a programului de seară. Începând de luni, 2 noiembrie 2026, ultima cursă dinspre Cluj va pleca la ora 16:00, față de […]
