Sport

Azi, 1 aprilie, Unirea Ungheni – Metalurgistul Cugir 1-0 (0-0) | Eșec în prelungiri pentru vizitatori

Dan HENEGAR

Publicat

în

Păcăliți de 1 aprilie și cu un punct scăpat printre degete, la ultima fază se pot considera cugirenii după deplasarea de la Ungheni! Mureșenii au dat lovitura în minutul 90+3, când R. Trif, nemarcat, a reluat la colțul lung, centrarea din dreapta de la Fl. Istrate, un gol uriaș, de 3 puncte, venit după colaborarea dintre două rezerve.

*Lucian Itu: „Sunt mulțumit de modul cum ne-am prezentat”

“Păcat că am pierdut la ultima fază și adversarii s-au distanțat în ierarhie. Dar se va juca până la final! Am fost și probleme de lot, Vlădia, Cocan, Șerban,Tăban și Csapo, răciți, plus Vitinha și P. Păcurar – suspendați, iar Udrea – nerefăcut. Sunt mulțumit însă de modul cum ne-am prezentat în ciuda acestor probleme”, a spus Lucian Itu. Momentul cheie al jocului a fost ocazia lui M. Domșa (71) care a tras într-un adversar aflat pe linia porții și portarul ieșit!

Petrecerea Divorțaților

Combatantele vin după victorii, gazdele 3-1 la Reghin, vizitatorii – succes în derby “de Alba” sub Drăgana cu CSM Unirea Alba Iulia (2-0, primul meci câștigat în primăvară). În sezonul regular “roș-albaștrii” au câștigat pe propriul teren, 2-1 în runda inaugurală și au remizat în octombrie (1-1, reușită egalizatoare semnată de.. antrenorul Lucian Itu, 44 de ani!).

Unirea Ungheni: A. Bucur – Suslak, Ndiesse, Onișor, Coza, R. Balint, Piper, Dușmanu, Gherasim, Astafei/ cpt, Al. Oltean; rezerve Sugar, Vomir, Vînău, Fl. Istrate, R. Trif, Vasiu, Chiorean, M. Codrea, Todoran. Antrenor Flavius Sabău

Metalurgistul: Perjeriu – Haj, Dohotariu, Vlădia, M. Neagu (46, Șuteu) – Șaucă/ cpt, Boldea, Selagea, Tîrla (75, Căt. Pop) – Cîrloanță (75, Cocan), M. Domșa; rezerve Herlea, Androne, S. Itu, Bura, L. Itu, Udrea. Antrenori Ion Ilie și Lucian Itu.

Arbitri D. Buzărnescu (Craiova), R. Popa (Craiova), D. Albulescu (Turburea) Observatori M. Ciglenean (Cluj-Napoca), V. Hrițac (Simeria)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Student Sport Alba Iulia, victorii la senioare și la Under 17! Miercuri, meci în Cupa României, cu Interstar Sibiu

Dan HENEGAR

Publicat

în

Student Sport Alba Iulia, victorii la senioare și la Under 17 | Miercuri, meci în Cupa României, cu Interstar Sibiu Echipele de fotbal feminin ale Student Sport Alba Iulia, club care are o colaborare cu Corvinul Hunedoara, au reușit două victorii în disputele recente Mai întâi, la Under 17, un succes categoric în deplasare, cu […]

Citește mai mult

Sport

Foto | Sportivii din Alba Iulia, în prim-plan la Dracula Open 2026: Alecsandru Boloage, tot mai aproape de podiumul internațional. Victorii pentru Ilinca Petric și Bianca Ciontea

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Sportivii din Alba Iulia, în prim-plan la Dracula Open 2026: Alecsandru Boloage, tot mai aproape de podiumul internațional. Victorii pentru Ilinca Petric și Bianca Ciontea Sportivii din Alba Iulia au reprezentat cu determinare municipiul la Dracula Open 2026 la Taekwondo WT, competiție internațională desfășurată în perioada 23–25 octombrie, la București, în Sala Polivalentă. Evenimentul, organizat […]

Citește mai mult

Sport

Update Video | Andrei Cordea, super gol în SuperLiga, în duelul cu Dinamo din „Gruia”. Comentator: „Un șut ca un burghiu”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Andrei Cordea, super gol în SuperLiga, în duelul cu Dinamo din „Gruia”. Comentator: „Un șut ca un burghiu” Un gol fabulos a fost marcat de fotbalistul aiudean Andrei Cordea în meciul dintre CFR Cluj și Dinamo, din SuperLiga de fotbal. Partida a fost programată duminică, 25 octombrie 2026, de la ora 19.00, pe Stadionul „Dr. […]

Citește mai mult