Avertizări meteo COD GALBEN de caniculă și disconfort termin accentuat, dar și ploi torențiale, în Alba și aproape toată țara
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a lansat mai multe avertizări Cod Galben valabile în următoare perioadă, pe aproape tot cuprinsul țării.
Astfel, în intervalul 30 iulie, ora 10 – 1 august ora 02.00, a fost emisă o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic accentuat.
În cursul zilei de joi (30 iulie), în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei, Dobrogei, precum și în centrul și sudul Moldovei, va fi caniculă, temperaturile maxime vor depăși frecvent 35 de grade, iar pe arii restrânse se vor situa peste 37…38 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar noaptea de joi spre vineri (30/31 iulie) va fi tropicală, cu temperaturi care, în general, nu vor coborî sub 20 de grade.
Disconfortul termic va fi ridicat și în restul teritoriului, iar în zonele de câmpie și de podiș, indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități.
O altă avertizare Cod Galben a fost emisă pentru intervalul 30 iulie ora 12 – 31 iulie ora 02.00, de instabilitate termică temporar accentuată.
În intervalul menționat la munte, în nordul, nord-estul și local în centrul țării vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și izolat 30…50 l/mp.
Pentru ziua de vineri, 31 iulie, ANM a emis o avertizare Cod Galben de disconfort termic accentuat. În cursul zilei de vineri (31 iulie), în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei și Dobrogei va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 35…37 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură- umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar noaptea de vineri spre sâmbătă (31 iulie/01 august) va fi tropicală, cu temperaturi care, în general, nu vor coborî sub 20 de grade.
Disconfortul termic se va menține ridicat și în Banat și sudul Moldovei, unde indicele temperaturăumezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități.
Pentru perioada 31 iulie ora 12 – 1 august ora 02.00, ANM a mai lansat și o informare meteorologică de instabilitate atmosferică.
În intervalul menționat în sud-vestul, sudul, estul țării și local în centru, instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și izolat grindină.Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe suprafețe mici 40…50 l/mp.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Apel umanitar pentru Cornelia, o femeie de 53 de ani din Alba care trăiește într-o colibă improvizată din PVC și folie, într-un sat din județ. Oameni cu suflet mare vor să-i construiască o căsuță înainte de iarnă
Apel umanitar pentru Cornelia, o femeie de 53 de ani din Alba care trăiește într-o colibă improvizată din PVC și folie, într-un sat din județ. Oameni cu suflet mare vor să-i construiască o căsuță înainte de iarnă La marginea unui drum din Tăuți, județul Alba, într-o locuință improvizată din PVC și folie, își duce traiul […]
Foto | Andra Bunea, elevă de excepție din Alba, dublă performanță la Olimpiada Internațională de Limba Engleză 2026: Argint la individual și aur pentru România pe echipe
Andra Bunea, elevă de excepție din Alba, dublă performanță la Olimpiada Internațională de Limba Engleză 2026: Argint la individual și aur pentru România pe echipe Rezultat excepțional pentru județul Alba și pentru Colegiul Național „Titu Maiorescu” din Aiud! Andra Bunea a urcat pe podiumul IELO 2026 – The International English Language Olympiad, desfășurată la Suceava, […]
Video | Percheziții în Apuseni într-un dosar de infracțiuni silvice. Șapte mandate, puse în executare de polițiștii din Alba
Percheziții în Apuseni într-un dosar de infracțiuni silvice. Șapte mandate, puse în executare de polițiștii din Alba În cursul zilei de azi, 12 septembrie 2026, polițiștii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba desfășoară, în zona Munților Apuseni, o acțiune cu efective suplimentare pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic. […]