Ştirea zilei

Avalanşă de furturi în Alba. Vârsta hoţilor este între 16 şi 70 de ani

Bogdan Presecan

Publicat

în

Trăim vremuri dificile. Tot mai mulţi oameni cad în pradă iluziei că furând îşi pot rezolva problemele. Doar în ultimele 3 zile, în judeţul Alba, au fost reţinuţi mai mult de 10 suspecţi de furt din locuinţe, de pe câmp, din rezervoare de vehicule. Iar toate astea se întâmplă acum când, poliţiştii sunt tot mai puţini, mai prost plătiţi şi nu ştiu în câte locuri să se mai împartă deodată.

Astfel, miercuri, 18 ianuarie 2012, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Blaj, i-au identificat pe principalii suspecţi de comiterea unui furt din locuinţă în legătură cu care au fost sesizaţi la data de 14 ianuarie 2012. În urma cercetărilor efectuate s-a constat că doi minori, de 16 şi 17 ani, ambii din Buceredea Grânoasă, au escaladat gardul locuinţei unui cetăţean din comună şi prin efracţie au pătruns în locuinţă, de unde au sustras un telefon mobil precum şi alte bunuri, în valoare totală de 300 de lei. Poliţiştii au reuşit recuperarea integrală a prejudiciului iar în urma extinderii investigaţiilor a rezultat că la data de 10 ianuarie 2012, minorul de 17 ani, împreună cu un alt minor de 16 ani şi R.A.C., de 18 ani, tot din Bucerdea Grânoasă, au pătruns prin efracţie în locuinţa unui alt cetăţean din comună, de unde au sustras două telefoane mobile, furt care nu a fost reclamat anterior de păgubit, întrucât acesta locuieşte la o altă adresă şi nu avea cunoştinţă de comiterea lui.

Recordul de vârstă, 70 de ani

Joi, 19 ianuarie 2012, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia, i-au identificat pe principalii suspecţi de comiterea, în perioada iunie – decembrie 2011, a mai multor furturi de sârmă şi armătură de şpaleri, din viile situate în locul „La izvor”, aparţinând mai multor cetăţeni din cartierul Bărăbanţi al municipiului Alba Iulia. În urma cercetărilor efectuate de poliţişti a rezultat că A.M., de 70 de ani, N.M., de 28 de ani şi N.C., de 23 de ani, toţi din Alba Iulia, au sustras sârmă şi armătura şpalerilor, în valoare de 3.000 de lei, bunuri pe care ulterior le-au valorificat la centre de colectare a fierului vechi. Cei trei suspecţi sunt cercetaţi în continuare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat

Bunuri de 5000 de lei furate de la o femeie din Pianu de Jos

Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală numărul 7 Sebeş au reuşit documentarea activităţii infracţionale a lui I.C.D., de 21 de ani, din Aiud, judeţul Alba, care este suspect furtul unor bunuri în valoare de 5000 de lei dintr-o locuinţă situată pe raza localităţii Pianu de Jos. În cursul zilei de joi I.C.D. a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de vineri, 20 ianuarie, acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş cu propunere de arestare preventivă sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat. Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a tânărului precum şi în vederea recuperării prejudiciului.

Tot joi, 19 ianuarie 2012, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia,  l-au identificat pe principalul suspect de comiterea unui furt în legătură cu care poliţia a fost sesizată la data de 16 ianuarie 2012. În urma cercetărilor a rezultat că, la data de mai sus, O.N., de 29 de ani, din comuna Ciugud, judeţul Alba, a pătruns în locuinţa unui cetăţean din Alba Iulia de unde a sustras câteva articole de îmbrăcăminte şi un aparat de sudură. O parte din prejudiciu a fost recuperat şi restituit păgubitului.

Hoţi de motorină prinşi după 9 luni

Vineri, 20 ianuarie, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Unirea împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Aiud au reuşit documentarea activităţii infracţionale a doi suspecţi de comiterea unui furt de combustibil, comis în luna mai 2011. Cercetările au stabilit că în dimineaţa zilei de 12 aprilie 2011, în jurul orelor 4,00, K.C.A., de 29 de ani şi S.I., de 23 de ani, ambii din judeţul Mureş, au sustras cantitatea de 200 litri de motorină din rezervorul unui autotractor parcat pe raza comunei Mirăslău. Prejudiciul a fost recuperat integral iar faţă de cei doi suspecţi cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat. (B.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Ziua Internațională a Dansului 2026, sărbătorită la Alba Iulia: Atelier de dans, flashmob și spectacol folcloric în Piața Cetății

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ziua Internațională a Dansului, sărbătorită la Alba Iulia: Atelier de dans, flashmob și spectacol folcloric în Piața Cetății Ziua Internațională a Dansului este marcată astăzi, 29 aprilie 2026, în Piața Cetății din Alba Iulia, printr-un eveniment dedicat mișcării, tradiției și comunității. Programul aduce în fața publicului atât energia dansului modern, printr-un atelier participativ și un […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Premieră pentru spitalele publice din România consemnată în Alba: Procedură minim invazivă realizată la Spitalul Municipal Blaj

Ioana Oprean

Publicat

în

Premieră pentru spitalele publice din România consemnată în Alba: Procedură minim invazivă realizată la Spitalul Municipal Blaj Spitalul Municipal Blaj marchează o nouă premieră medicală importantă, după ce, în această lună, a fost realizată aici prima sialendoscopie într-un spital public din România. Intervenția a fost efectuată de medicul primar ORL Mădălina Dinco, în cadrul compartimentului […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Moțiunea de cenzură PSD-AUR, prezentată în plenul Parlamentului: „STOP «Planului Bolojan» de distrugere a economiei, de sărăcire a populaţiei şi de vânzare frauduloasă a averii statului”

Ioana Oprean

Publicat

în

Moțiunea de cenzură PSD-AUR, prezentată în plenul Parlamentului: „STOP «Planului Bolojan» de distrugere a economiei, de sărăcire a populaţiei şi de vânzare frauduloasă a averii statului” Moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, intitulată „STOP «Planului Bolojan» de distrugere a economiei, de sărăcire a populaţiei şi de vânzare […]

Citește mai mult