Rămâi conectat

Ştirea zilei

Autorul asasinatului care a îngrozit Alba Iulia vrea să fie eliberat după ce a executat aproape 20 de ani de închisoare

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Aurel Oltean, aflat în închisoare din luna mai a anului 1999, după ce a ucis cu mai multe focuri de armă un om de afaceri din Alba Iulia, pe care l-a şi jefuit de o geantă diplomat plină cu bani, vrea să fie pus în libertate după ce a efectuat aproape 20 de ani din pedeapsă.

Aurel Oltean (55 de ani) a fost prezentat ultima dată anul trecut în faţa instanţei Judecătoriei Deva pentru a-şi motiva solicitarea, el fiind încarcerat la Penitenciarul Bârcea Mare.

„Condamnatul a depus la dosar un set de acte din care rezultă că nu are datorii, că a achitat despăgubirile civile, că va fi angajat după eliberare, cererile prin care a solicitat să participe la cursuri şi activităţi educative, informare cu programele şi activităţile la care a participat în penitenciar.

A învederat că are 21 de rapoarte de evidenţiere şi nici unul de pedepsire şi că a avut un comportament exemplar în perioada detenţiei. A arătat că soţia sa a decedat şi doreşte să-şi întâlnească copilul pe care nu l-a văzut de când a fost arestat. A solicitat admiterea cererii întrucât a executat fracţia necesară, respectiv 19 ani”, se arată în dosar.

Magistraţii au respins la momentul respectiv cererea de liberare condiţionată, dar în cursul acestui an este de așteptat ca acesta să revină cu o nouă solicitare.

„Din examinarea cererii se constată că deţinutul a fost condamnat la pedeapsa de 28 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav. Pentru a deveni propozabil, deţinutul trebuie să execute 3/4 din pedeapsă, respectiv 7807 zile închisoare. Până în prezent condamnatul a executat 7272 zile închisoare (6785 zile efectiv executate + 378 zile compensatorii conform Legii nr. 169/2017 + 109 zile câştig ca urmare a muncii prestate).

Instanţa consideră că deţinutul nu a conştientizat pe deplin ceea ce a făcut şi nu este încă apt să-şi asume responsabilitatea actelor sale, chiar dacă a beneficiat de zilele compensatorii, aspect care nu influenţează asupra gravităţii faptei şi cuantumului fracţiei rămase de executat. Până la acest moment, condamnatul nu a dat dovezi temeinice de îndreptare raportat la restul de pedeapsă pe care îl mai are de executat”, a informat Judecătoria Deva.

*Asasinatul mafiot, comis pe o stradă din Alba Iulia

În aprilie 1999, Teofil Țîr (44 de ani), un om de afaceri din Alba Iulia, a fost ucis în plină stradă de Aurel Oltean, asasinul trăgând nouă focuri de armă, dintr-un pistol de calibrul 7,65 milimetri. Victima a fost jefuită de o geantă cu bani în care se afla suma de 115 milioane de lei (vechi). Crima a fost comisă în jurul orei 19.00, în faţa locuinţei victimei.

Patronul firmei Terra Impex SRL din Alba Iulia, specializată în desfacerea produselor alimentare, se întorsese acasă cu încasările din ziua respectivă. În momentul în care a oprit autoturismul în faţa blocului său, el a fost întâmpinat de fiica sa de 18 ani. Când a coborât din maşină, Țîr a fost abordat de un individ, care a scos apoi un revolver, trăgând în direcţia omului de afaceri mai multe gloanţe. Patru dintre acestea şi-au atins ţinta, provocând moartea victimei. Asasinul a luat geanta diplomat a lui Țîr şi s-a urcat în maşina acestuia, marca Cielo, cu care a plecat.

La scurt timp, maşina a fost găsită la marginea oraşului, abandonată, iar ulterior a fost capturat şi Aurel Oltean. Acesta şi-a recunoscut fapta, le-a indicat poliţiştilor unde a aruncat arma şi unde intenţiona să îngroape banii, găsiţi asupra lui. A declarat că îşi cumpărase pistolul de la un necunoscut, din Bucureşti. Presupuşii complici ai săi nu au fost identificaţi.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VINERI: ”Start la mișcare”, program educativ – sportiv în șanțurile Cetății Alba Carolina. Cros și ateliere de handbal, baschet, tenis și badminton 

Ziarul Unirea

Publicat

în

VINERI: ”Start la mișcare”, program educativ – sportiv în șanțurile Cetății Alba Carolina. Cros și ateliere de handbal, baschet, tenis și badminton Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia, alături de Primăria Municipiului Alba Iulia și CSM Alba Iulia, vă invită să participați, în ziua de 26 Aprilie 2024, la Programul educativ – sportiv ”START LA […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea