Ați văzut-o? O femeie din satul Mătișești, comuna Ciuruleasa, dispărută de 2 zile, este căutată de familie și polițiști
Poliţiştii din Alba caută o femeie ce a plecat de acasă, din comuna Ciuruleasa şi nu a revenit până în prezent. Persoanele care dețin informații care să ajute la găsirea acesteia sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul de urgență 112.
La data de 6 septembrie 2018, Postul de Poliţie Ciuruleasa a fost sesizat cu privire la faptul că, în seara zilei de 5 septembrie 2018, MARC SABINA DORINA, de 50 de ani, din localitatea Mătişeşti, comuna Ciuruleasa, a plecat de la domiciliul său şi nu a revenit până în prezent.
Semnalmentele femeii : 1,60 înălțime, păr drept, grizonat, ochi căprui, constituție robustă, faţă rotundă, iar ca semn particular are o aluniţă mare sub bărbie.
La data plecării, aceasta purta un sacou de culoare crem, rochie cu flori şi pantofi negri.
Imediat după sesizare, poliţiştii Postului de Poliţie Ciuruleasa, împreună cu poliţiştii din Abrud şi poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au demarat activităţile de căutare a femeii, iar aceasta a fost dată în urmărire la nivel național.
Persoanele care dețin informații care pot conduce la depistarea persoanei dispărute sunt rugate să apeleze serviciul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliție.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Polițiștii din Alba, alături de preșcolari și elevi din județ, în cadrul programelor ,,Școala Altfel” și ,,Săptămâna Verde”. Copiii au învățat reguli rutiere, cum să prevină bullying-ul și violența
Polițiștii din Alba, alături de preșcolari și elevi din județ, în cadrul programelor ,,Școala Altfel” și ,,Săptămâna Verde”. Copiii au învățat reguli rutiere, cum să prevină bullying-ul și violența Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au desfășurat marți, 19 octombrie 2026, mai multe activități educativ-preventive în unități de învățământ din județ, în contextul […]
Video | Alba Iulia, în prima linie a recunoștinței: Ștafeta Veteranilor Invictus 2026 a adus în Cetate mesajul eroilor și al sacrificiului
Alba Iulia, în prima linie a recunoștinței: Ștafeta Veteranilor Invictus 2026 a adus în Cetate mesajul eroilor și al sacrificiului Ștafeta Veteranilor Invictus 2026 a ajuns, mar’i, 20 octombrie 2026, la Alba Iulia, purtând un mesaj care depășește granițele unei manifestări sportive: recunoștință pentru eroii României, respect pentru veteranii de război și solidaritate cu militarii […]
Concurs directori școli 2026: Ce note au obținut candidații din Alba la proba scrisă
Concurs directori școli 2026: Ce note au obținut candidații din Alba la proba scrisă Aproape toți candidații prezenți la proba scrisă pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din județul Alba au obținut calificativul „PROMOVAT”. Rezultatele inițiale au fost afișate de Inspectoratul Școlar Județean Alba în […]
