Actualitate

Atenție! Niciun român nu va scapa de spaima Fiscului! Puteți fi pârâți de vecini sau apropiați

Ioana Oprean

Publicat

în

Niciun român nu va scapa de spaima Fiscului! ANAF a descoperit o nouă metodă prin care îi poate depista pe românii care au declarat venituri cu mult mai mici decât cele reale. Persoanele fizice pot fi de acum pârâte de vecini sau apropiați. Inspectorii Fiscului au de acum dreptul să ceară informații de la terți pentru a descoperi dacă anumiți oameni au surse de venit nedeclarate pe care le ascund de impozitare.

Petrecerea Divorțaților

ANAF-ul a început în aceste zile verificarea veniturilor şi averilor persoanelor fizice. În cazul în care există suspiciuni de venituri nedeclarate, se vor face controale amănunţite în cazurile respective.

Probleme trebuie să-şi facă în mod special acele persoane ale căror venituri declarate sunt cu mult mai mici decât cele reale, cu atât mai mult cu cât se află în situaţia în care nu pot aduce justificări pentru diferenţele pe care inspectorii le găsesc.

Este vorba de acei români cu venituri nedeclarate, din chirii sau alte activitati, dar despre care ANAF află din alte surse, neoficiale, cum ar fi vecini sau persoane apropiate.

Mai exact, ANAF se concentrează pe aflarea situaţiei fiscale reale a fiecărui român despre care are indicii că ar încălca obligaţiile fiscale care îi revin faţă de statul român. Astfel, inspectorii pot cere informaţii de la terţi, atât din ţară, cât şi din străinătate pentru strângerea de informaţii relevante. Într-un final, inspectorii compară veniturile estimate în cadrul analizei de risc realizată de Fisc şi veniturile declarate de persoana fizică sau de plătitori, pentru aceeaşi perioadă impozabilă.

Dacă între aceste categorii este o diferenţă de mai mare de 10% din veniturile declarate, dar nu mai puţin de 50.000 lei, diferenţa se consideră a fi una semnificativă şi Fiscul poate trece la următorul pas.

Într-un final, inspectorul îi cere contribuabilului să prezinte în termen de 60 de zile de la comunicarea avizului de verificare, documente justificative.

Sursa: capital.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum vrea Ministerul Apărării Naționale să atragă tineri voluntari în armată: Câți bani ar urma să primească participanții. Nou proiect legislativ

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum vrea Ministerul Apărării Naționale să atragă tineri voluntari în armată: Câți bani ar urma să primească participanții. Nou proiect legislativ Proiectul de Hotărâre de Guvern care stabilește normele de aplicare ale Legii privind pregătirea populației pentru apărare și introduce programul de pregătire militară pentru soldați și gradați voluntari în termen a fost pus a […]

Citește mai mult

Actualitate

Bărbat din Alba, reținut după ce a fost prins de două ori băut la volan, în Cluj-Napoca: Nu are permis de conducere

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat din Alba, reținut după ce a fost prins de două ori băut la volan, în Cluj-Napoca: Nu are permis de conducere Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Alba, a ajuns în arestul poliției după ce a fost depistat de două ori, în decursul aceleiași zile, conducând sub influența alcoolului pe […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Dezvoltării le cere primarilor să susțină comasarea voluntară a localităților: „Au şansa de a se dezvolta mai repede şi mai bine!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Dezvoltării le cere primarilor să susțină comasarea voluntară a localităților: „Au şansa de a se dezvolta mai repede şi mai bine!” Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, susține că reforma administrativă trebuie realizată prin consultare și dialog cu reprezentanții comunităților locale. În acest context, oficialul s-a întâlnit sâmbătă, la Botoșani, cu mai mulți primari, prefecți și […]

Citește mai mult