Astăzi, ora 18.00, debut în play-off: CSU Alba Iulia – CSM Satu Mare *Echipa lui Eleş – primul hop în faţa studentelor lui Miroslav Popov
După cel mai bun sezon regulat din istorie, încheiat cu clasarea pe locul secund (24 de victorii, doar două înfrângeri, ambele cu campioana ICIM Arad) şi cucerirea trofeului european al Ligii Europei Centrale, CSU Alba Iulia începe drumul spre marea finală a campionatului de baschet feminin, astăzi, de la ora 18.00 în Sala Universităţii “1 Decembrie 1918”. În faţă, primul obstacol se numeşte ocupanta poziţiei a 7-a, CSM Satu Mare, unde activează ca antrenor Petru Eleş (fostul director sportiv al CSU) şi jucătoarele Eniko Laza şi Bianca Voica. “Ne aşteaptă partide total diferite comparativ cu campionatul, nu se compară, pentru că intrăm în faza eliminatorie. Suntem favoriţi, plecăm cu prima şansă, dar trebuie să tratăm confruntările cu foarte multă seriozitate. Roata se învârte, poate acum este rândul nostru să ne bucurăm”, a declarat Bogdan Duma, preşedintele CSU Alba Iulia. Play-off-ul se dispută după sistemul cel mai bun din trei jocuri, duminică, 6 aprilie, la Satu Mare (la ora 18.00) este meciul secund, o a treia dispută fiind prevăzută, dacă mai e nevoie, la Alba Iulia (în 9 aprilie), CSU având avantajul clasării pe o poziţie superioară.
*CSM Satu Mare coşmar în doi ani la rând
Formaţia din Nord a fost în două rânduri coşmarul trupei din Cetatea Marii Uniri, anul trecut “furându-i” medalia de bronz în finala mică, pentru ca în 2012 să o elimine cu o dublă victorie în “sferturi”, în ambele cazuri Eleş fiind în tabăra studentelor. “Începe partea importantă a sezonului, întâlnim pe CSM Satu Mare, echipă căreia îi suntem superiori şi va trebui să demonstrăm acest lucru. Statutul de favorită ne obligă să învingem în meciul de debut în play-off şi vom încerca să terminăm confruntarea cu un nou succes, la Satu Mare. Am avut o săptămână trecută dificilă, unele jucătoare au fost cu mici accidentări, altele au participat la «All Star Game» şi nu ne-am antrenat prea mult, însă acum am revenit. Sper să atingem cât de curând forma maximă, în special pentru semifinală şi, de ce nu, finală”, a precizat antrenorul Miroslav Popov. În întâlnirile directe, scorul este favorabil oaspetelor, 13-4, însă în campionat CSU s-a impus în două rânduri, foarte lejer, 80-58 la Satu Mare şi 99-49, recent, în 11 martie, la Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Școala Gimnazială „Nicodim Ganea” Bistra, calificată al cincilea an la rând la turneul final de fotbal feminin! O nouă performanță pentru fetele pregătite de Tiberiu Boca
Școala Gimnazială „Nicodim Ganea” Bistra, calificată al cincilea an la rând la turneul final de fotbal feminin | O nouă performanță pentru fetele pregătite de Tiberiu Boca Școala Gimnazială „Nicodim Ganea” Bistra s-a calificat al cincilea an la rând la turneul final de fotbal feminin, prevăzut la Timișoara, aceasta în urma câștigării etapei de zonă […]
Campioanele din Alba, Șugag, Ciugud și Bistra, la faza zonală a Cupei Satelor, la Gura Râului, marți, 5 mai
Campioanele din Alba, Șugag, Ciugud și Bistra, la faza zonală a Cupei Satelor, la Gura Râului (Sibiu), marți, 5 mai Campioanele din Alba vor participa, marți, 5 mai, la faza zonală a Cupei Satelor, Federația Română de Fotbal stabilind ca locație comuna Gura Râului, din județul Sibiu. Citește și: FOTO: Cupa Satelor 2026, campioane: Șugag (Under […]
VIDEO | Echipa de volei băieți a Școlii Gimnaziale „Toma Cocișiu” Blaj, calificată la etapa națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar 2026
Echipa de volei băieți a Școlii Gimnaziale „Toma Cocișiu” Blaj, calificată la etapa națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar 2026 Echipa de volei băieți a Școlii Gimnaziale „Toma Cocișiu” Blaj a obținut LOCUL I la etapa zonală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, desfășurată la Deva, marți, 28 aprilie 2026, concurând alături de cele […]