Sport

Astăzi, ora 18.00, CSU Alba Iulia – Universitatea Cluj *Colocviu studenţesc, la primul meci din 2015

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSU Alba Iulia-CSM Satu Mare Cupa Romaniei25Astăzi, la ora 18.00, în Sala Universităţii „1 Decembrie 1918” este prevăzută prima partidă oficială din noul an în arealul sportiv al judeţului. Confruntarea dintre CS Universitatea Alba Iulia (locul al treilea, cu 27 de puncte; 12 victorii şi trei eşecuri) şi Universitatea Cluj (poziţia a 11-a, cu 18 puncte; 3 succese şi 12 înfrângeri) contează pentru etapa a 16-a a Ligii Naţionale de baschet feminin.
La întâia apariţie în faţa fanilor, studentele din Cetatea Marii Uniri vor înfrunta un adversar accesibil, diferenţa valorică dintre combatante fiind una netă. De altfel, raportul meciurilor directe este unul favorabil echipei albaiuliene, care conduce cu scorul de 13-4. În tur, CSU Alba Iulia s-a impus cu scorul de 86-46 şi a bifat astfel a 9 victorie consecutivă în faţa studentelor de pe Someş.
*Crăciun pentru Popov şi Deura
Ortodocşii de rit vechi sărbătoresc Crăciunul pe data de 7 ianuarie 2015, sărbătoarea ghidându-se după calendarul iulian, data fiind decalată cu 13 zile faţă de cea a Crăciunului, după calendarul ortodox român, cel gregorian. Astfel, antrenorul sârb Miroslav Popov şi baschetbalista bosniacă Milica Deura vor celebra Sfânta Naştere a Mântuitorului în sala de sport, fiind angrenaţi în întâlnirea din această seară. Rezumând, va fi bifat un antrenament cu public în condiţiile startului părţii secunde a sezonului şi a unui program foarte încărcat. De fapt, adevăratul test se va derula sâmbătă, lângă Turnul Chindiei. Primul derby al anului va fi la Târgovişte, campioana României urmând să întâlnească pe CSU Alba Iulia, într-un meci care contează pentru etapa a treia a returului.
*Studentele, în top
Conform datelor existente pe site-ul Federaţiei Române de Baschet, câteva dintre jucătoarele pregătite de Miroslav Popov s-au remarcat în acest campionat. Astfel Ogowumi Agunbiade este pe locul al 5-lea în ierarhia punctelor marcate până în prezent, cu 264 de puncte (pe locul al 9-lea se situează Jessica Kuster – 251 de puncte în 14 meciuri). Valencia McFarland se poziţionează a 4-a în ierarhia paselor decisive, cu un total de 72 de pase din 14 dispute. La capitolul „recuperări” întâlnim acelaşi duet albaiulian, Agunbiade (locul 8 cu 130 de recuperări) şi Kuster (locul 11, cu 119 recuperări). Cea mai eficientă dintre echipierele formaţiei din Cetatea Marii Uniri s-a dovedit aceeaşi Agunbiade, clasată pe poziţia a 4-a (un total de 313), coechipiera sa Kuster situându-se pe locul şapte (un total de 278).
Dan HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Alba în SuperLigă: abrudeanul Ovidiu Bic, victorie uriașă cu „U” Cluj, cu FCSB!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Alba în SuperLigă: abrudeanul Ovidiu Bic, victorie uriașă cu „U” Cluj, cu FCSB, pe „Cluj Arena”! Aiudeanul Andrei Cordea a refuzat să joace pentru CFR Cluj în confruntarea de pe „Ilie Oană” cu Petrolul Ploiești (1-1, „lupii galbeni”, revelația stagiunii, păstrându-se pe locul 4)! Extrema dreaptă din Alba a apelat la acest gest extrem nemulțumit […]

Citește mai mult

Sport

Dansatorii de la Life is Dance Alba Iulia, CSU Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia, remarcați la Transylvania Grand Prix

Ioana Oprean

Publicat

în

Dansatorii de la Life is Dance Alba Iulia, CSU Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia, remarcați la Transylvania Grand Prix, competiția internațională de la Cluj-Napoca Un weekend plin de emoție, eleganță și rezultate frumoase pentru sportivii albaiulieni. În acest sfârșit de săptămână, la Cluj-Napoca, în cadrul spectaculosului Wonderland Resort, s-a desfășurat prestigioasa competiție internațională […]

Citește mai mult

Sport

Campioana CSM Unirea Alba Iulia, debut în Conference Cup, în Bazinul Olimpic, în 6-8 noiembrie 2026 | Adversari de calibru din Grecia, Spania și Ungaria, vezi programul

Dan HENEGAR

Publicat

în

Campioana CSM Unirea Alba Iulia, debut în competiția continentală, cu adversari de calibru din Spania, Grecia și Ungaria. În Bazinul Olimpic din Alba Iulia, grupă de Conference Cup, în 6-8 noiembrie.  În weekend, în perioada 6-8 noiembrie, în Bazinul Olimpic din Alba Iulia, CSM Unirea Alba Iulia, campioana României la polo feminine, găzduiește o grupă […]

Citește mai mult