Astăzi este Ziua Naţională a Transplantului
Ministerul Sănătăţii sărbătoreşte astăzi Ziua Naţională a Transplantului în România, fiind un prilej de conştientizare a faptului că transplantul salvează vieţi. De la începutul anului până în prezent medicii au făcut 58 de recoltări de organe.
Programul Naţional de Transplant este unul dintre cele mai importante programe implementate de către Ministerul Sănătăţii, aflat în coordonarea Agenţiei Naţionale de Transplant.
Faptul că, de la înfiinţarea programului şi până în prezent, au fost realizate peste 3500 proceduri de transplant, iar numărul donatorilor a crescut de la un an la altul, înseamnă că eforturile autorităţilor din domeniul sanitar, dar şi ale societăţii civile pentru conştientizarea importanţei transplantului şi pentru dezvoltarea acestui sector sunt recunoscute.
Ministerul Sănătăţii intenţionează dezvoltarea acestui domeniu şi îmbunătăţirea activităţii Agenţiei Naţionale de Transplant.
De asemenea, tot pentru optimizarea programului, Ministerul Sănătăţii se află în faza de avizare a criteriilor de acreditare a unităţilor care efectuează proceduri de transplant.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Cât a plătit statul român pentru pensiile speciale în septembrie 2026: Cu cât a crescut numărul de beneficiari
Cât a plătit statul român pentru pensiile speciale în septembrie 2026: Cu cât a crescut numărul de beneficiari Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu din România a ajuns la 12.003 în luna septembrie, cu opt persoane mai mult față de luna precedentă, potrivit datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Dintre aceștia, 7.934 […]
Foto | Ioan Bocșa, la Blaj: Lecția vie a colindului românesc, transmisă noilor generații
Ioan Bocșa, la Blaj: Lecția vie a colindului românesc, transmisă noilor generații Prof. univ. dr. Ioan Bocșa a adus la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj frumusețea și profunzimea colindului tradițional românesc, într-un workshop dedicat rădăcinilor identității noastre culturale. Evenimentul, desfășurat vineri, 23 octombrie 2026, în cadrul proiectului „Repere identitare în armonie. Teme principale […]
Cum procedezi în 2026 dacă ai teren extravilan în România și vrei să construiești o casă
Cum procedezi în 2026 dacă ai teren extravilan în România și vrei să construiești o casă Proprietarii de terenuri extravilane din România trebuie să verifice regimul urbanistic al parcelei înainte să înceapă proiectarea unei locuințe. Intrarea în vigoare a noului Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, la 25 august 2026, schimbă cadrul legislativ, dar […]
