Asociere între Alba Iulia și Sebeș pentru construirea unui cartier cu zeci de blocuri. Mircea Hava: ”Beneficiarii vor fi cei care au un loc de muncă și au nevoie de o locuință”
Colaborarea între Alba Iulia și Sebeș, încheiată la sfârșitul lunii trecute, se va concretiza în demararea unui proiect de anvergură de care vor beneficia cetățenii ambelor municipii care au un loc de muncă și au nevoie de o locuință, a declarat, vineri, primarul Mircea Hava la o emisiune de la Radio Unirea FM.
Potrivit acestuia, proiectul prevede construirea unui cartier cu zeci de blocuri, între cele două orașe. Edilul consideră că astfel se va rezolva o mare problemă cu care se confruntă cele două administrații – deficitul de forță de muncă, iar ”mâna de lucru” care nu va mai migra către alte orașe va atrage și noi investitori, toate acestea generând în timp dezvoltarea economică a zonei.
”Noi construim locuințe pentru oameni. Că e tânăr, sau are 50 de ani, dacă are nevoie și lucrează în Alba Iulia, va avea locuință. Marea noastră problemă cu lipsa forței de muncă este generată de faptul că posibilitatea de locuire este limitată. În prezent se construiește mult, dar prețurile ajung ca în Cluj. Cine poate, dacă lucrează într-o firmă, cu un salariu de 2.500 de lei, să plătească o chirie imensă și să-și poată crește și copiii? Și atunci noi ne-am gândit la lucrul acesta, pe care nu l-am inventat, l-am văzut în alte părți. Vom începe cu câteva blocuri, 30 – 50, și pe urmă vom dezvolta un întreg cartier. Acest proiect este cel mai mare pe care putem să-l punem în practică. Odată început, dezvoltat, pus în practică și dus până la capăt va duce la lucruri foarte bune pentru cele două municipii. Nimeni nu dorește să contopească cele două orașe (n.r. Alba Iulia și Sebeș), ele trebuie să se apropie natural”, a declarat primarul Mircea Hava.
Reamintim că, recent, prin Hotărâre de Consiliu Local, la Alba Iulia s-a aprobat iniţierea demersurilor în vederea realizării obiectivului de investiţii de interes public local privind ”Dezvoltarea imobiliară de unităţi locative”, în acest scop fiind încuviinţată şi asocierea între municipiile Alba Iulia şi Sebeş, ca autorităţi contractante, în vederea achiziţionării în comun de servicii de consultanţă de specialitate, pentru realizarea obiectivului comun.
Scopul contractului de asociere este realizarea unor programe de dezvoltare zonală sau regională, constând în dezvoltarea unor locuinţe, care să ducă la creşterea spaţiului locativ în vederea soluţionării deficitului de spaţiu locativ cu care se confruntă în prezent părţile.
În primă instanţă se va analiza situaţia actuală din punct de vedere al spaţiilor locative, vor fi realizate studii imobiliare precum şi cu privire la forţa de muncă din zonă şi perspectivele acesteia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]
Premieră în Regiunea de Dezvoltare Centru! ADR Centru a lansat fondul de capital de risc „Asternova Centru”: Instrument financiar pilot de peste 8 milioane de euro dedicat startup-urilor inovatoare
Premieră în Regiunea de Dezvoltare Centru! ADR Centru a lansat fondul de capital de risc „Asternova Centru”: Instrument financiar pilot de peste 8 milioane de euro dedicat startup-urilor inovatoare Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru anunță lansarea primului fond regional de capital de risc (equity) din istoria regiunii, denumit Asternova Centru. Inițiativa reprezintă un proiect […]
