Ştirea zilei

Artistul plastic Susan Dorică din Sebeș, premiat de administrația locală: Proiect în CL

BONTEA Alexandru

Publicat

în

Artistul plastic Susan Dorică din Sebeș, premiat de administrația locală: Proiect în CL

Consilierii locali ai municipiului Sebeș vor avea de aprobat în ședința din 31 ianuarie un proiect privind premierea unui artist plastic din municipiu.

Pentru întreaga sa activitate, pentru implicarea în viața socială și artistică a urbei, se propune premierea artistului plastic Susan Dorică cu suma de 600 lei, sumă provenită din sponsorizările anilor precedenți, aflate la dispoziția Municipiului Sebeș pentru activități sociale, culturale și sportive.

Susan Dorică este artistul plastic care, ori de câte ori are prilejul, prin lucrările sale de grafică și pictură, își prezintă locul drag în care își desfășoară activitatea – Sebeșul și împrejurimile. Prin tablourile pe care le prezintă, oameni ai locului, peisaje dragi din această urbe, artistul le vorbește, prin culori și nuanțe, celor care îi admiră lucrările.

Este președintele Asociației ArtTrad Valea Frumoasei. Ținta lui este să dea curs artei, alături de a pune în valoare frumusețea Văii Sebeșului, a Sebeșului și a împrejurimilor, în egală măsură. Prin prisma activității pe care o desfășoară, cunoaște mulți oameni, pe care îi și promovează. Se ocupă și de organizarea de expoziții cu lucrările celor care sunt înscriși în asociație ca și cum ar fi ale sale, iar fericirea lui constă în fericirea celorlalți, pictori sau oameni cu diverse preocupări. În cadrul asociației pe care o conduce, îndrumă oameni simplii să-și descopere valențele artistice, să se bucure de hobby-ul pe care îl practică.

De-a lungul carierei sale, a participat la expoziții de grup sau colective atât în țară, cât și în străinătate, dintre care amintim doar câteva: „L’art qui unit” (2013) de la Centrul Cultural d’UCCLE din Bruxel, Belgia, „Expo Artrad”, Galeria Ianza, (2018) Martrodach din Germania, „Map of Art” Galeria Arta și Cromatic din Craiova sau Galeria Clu-Art, Cluj- Napoca (2021), „Christmas in Madrid”, Galeria Eko Moor Art Madrid (2021), „Sebeșul în culori” (2022). În perioada 2015-2017, a organizat Tabăra Artrad.

Pentru activitatea artistică a primit diplome și certificate prin care i se atestă valoarea artistică a lucrărilor sale: Certificate The Winter Galery, Craiova (2022), Certificate Christmas in Madrid, Spania (2021), Premiul II, Festivalul Internațional „Lucian Blaga”, Sebeș (2019), Diplomă Washington, Burien, USA (2018).


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Focare de hepatită A la Alba Iulia și Valea Lungă: peste 20 de cazuri confirmate și 130 de contacți identificați. Recomandările DSP

Bogdan Ilea

Publicat

în

Focare de hepatită A la Alba Iulia și Valea Lungă: peste 20 de cazuri confirmate și 130 de contacți identificați. Recomandările DSP Direcția de Sănătate Publică Județeană Alba monitorizează în permanență evoluția focarelor de hepatită virală A și, în colaborare cu medicii de familie, rețeaua de asistență medicală comunitară și unitățile de învățământ, implementează măsurile […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Perioada în care ai făcut armată poate conta la pensie. Câte puncte primești pentru stagiul militar

Bogdan Ilea

Publicat

în

Perioada în care ai făcut armată poate conta la pensie. Câte puncte primești pentru stagiul militar Românii care au efectuat serviciul militar obligatoriu pot valorifica perioada petrecută în armată la stabilirea pensiei, chiar dacă în acel interval nu au fost plătite contribuții la sistemul public de pensii. Calculul nu este însă identic pentru toată lumea. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | A fost descoperită poarta principală a castrului de la Apulum – Porta Praetoria: O nouă descoperire arheologică majoră, la 40 de ani de la identificarea porții de sud

Bogdan Ilea

Publicat

în

A fost descoperită poarta principală a castrului de la Apulum – Porta Praetoria: O nouă descoperire arheologică majoră, la 40 de ani de la identificarea porții de sud Muzeul Național al Unirii Alba Iulia a transmis printr-o postare publicată pe o rețea de socializare că a fost descoperită poarta principală a castrului de la Apulum […]

Citește mai mult