Societate

Artiştii albaiulieni Silvan Stâncel şi Ovidiu Scridon, în turneu naţional „De Crăciun!”

Alexandra Mates

Publicat

în

Cunoscuţi şi doriţi în toată ţara, şi chiar şi peste hotare, Silvan Stâncel şi Ovidiu Scridon au susţinut în acest an peste 80 de concerte. În această perioadă, 17- 22 decembrie, aceştia se află în ultimul turneu din acest an. După ce în 17 şi 18 decembrie au cântat pentru bucureşteni, respectiv craioveni, aceştia îşi vor continua turneul şi vor concerta, mâine, 19 decembrie, la Timișoara, 20 dececembrie – la Lugoj, iar pe 22 decembrie se întorc acasă, la Alba Iulia, unde vor încheia turneul cu un minunat concert oferit albaiulienilor, la Sala Unirii.

Petrecerea Divorțaților

“ Iată că anul acesta se încheie la fel cum a și început de altfel, cu multe concerte … Îmi amintesc cu plăcere că pe întâi ianuarie susțineam deja primul concert la Pensiunea Râmeț  din Alba și apoi am ținut-o tot așa. Am avut alături de artistul Ovidiu Scridon peste 80 de concerte în 2012 și toate au fost deosebite. Mulți oameni, public cald și numeros care aproape de fiecare dată ne-a bisat în picioare … Am concertat în mai toate orașele mari ale țării iar acolo unde am cântat prima dată am fost invitați cel puțin și a doua oară, fapt pentru care le mulțumim și pe acestă cale tuturor organizatorilor și celor care ne-au onorat cu prezența în sală. Am cântat în diverse locuri, pe scene de teatru, cluburi, pub-uri, case de cultură, în aer liber la evenimente de genul Zilele Orașului …, scene de festivaluri internaționale etc. și fiecare loc a avut ceva diferit și aparte.

Am fost invitaţi la televiziuni și posturi de radio naționale, regionale, locale și am încercat prin toate canalele disponibile să ţinem mereu legătura cu cei care ascultă muzica noastră, care iubesc chitara și muzica acustică în general. Pentru mine și Ovidiu a fost un an provocator pentru că nu este simplu să inventezi mereu ceva nou, să diversifici repertoriul, să improvizezi de fiecare dată pentru ca fiecare concert să fie unic … ne dorim ca acest principiu să-l putem păstra și pe viitor. Dincolo de concerte, Ovidiu Scridon și-a lansat anul acesta primul volum de versuri <Portretul unui gând>, care a fost foarte bine primit. S-au vândut deja două tiraje și a fost invitat la târguri internaționale de carte sau teatru, de exemplu Târgul Internațional de Carte și Muzică Brașov, organizat de Libris și Festivalul Internațional de Teatru Poveşti, organizat de către Teatrul de Păpuși Prichindel Alba Iulia și Consiliul Județean Alba. Și pentru mine a fost un an încărcat pentru că dincolo de concerte am reușit, după un an de lucru în studio, să-mi imprim în totalitate primul album intitulat  <Blondă sau brunetă >și am reușit să realizez partea foto cu artistul Dávid Botond . Dincolo de toate acestea am avut și ce-a de-a șaptea tabără de chitară la care au participat tineri și adulți din toată țara.

Săptămâna 17-22 decembrie 2012 este una în mare forță pentru că în fiecare seară vom cânta în alt oraș și unii organizatori ne-au anunțat că biletele sunt în totalitate vândute, deci casa închisă… 1 ianuarie 2013 ne așteaptă cum altfel decât tot cu un concert !? Cei de la Pensiunea Râmeț susțin că le-am purtat noroc și ne-au invitat din nou. Prin urmare primul concert, pe 2013, ne prinde la o cabană din Munții Apuseni , într-o atmosferă intimă de șemineu și vin fiert. Vino și tu !!! ” , a declarat Silvan Stâncel .


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Societate

Oameni şi locuri

Video: Spectacolul „Mizerabilii”, prezentat la Alba Iulia. Dani Popescu: „Iubirea dintre oameni este cea mai importantă”, după adaptarea celebrului roman al lui Victor Hugo

Dan HENEGAR

Publicat

în

Spectacolul „Mizerabilii”, prezentat la Alba Iulia! Dani Popescu: „Iubirea dintre oameni este cea mai importantă”, după adaptarea celebrului roman al lui Victor Hugo Spectacolul „Mizerabilii”, inspirat din celebrul roman al lui Victor Hugo, a fost prezentat miercuri, 4 noiembrie 2026, la Alba Iulia. Povestea despre suferință, sacrificiu, nedreptate și iubire a fost adusă în fața […]

Citește mai mult

Cultură Educație

6-7 noiembrie 2026 | Skepsis va reprezenta Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia la cea de-a XX-a ediție a Galelor Teatrului Studențesc „Seri în Lumea Thaliei”

Ioana Oprean

Publicat

în

Skepsis va reprezenta Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia la cea de-a XX-a ediție a Galelor Teatrului Studențesc „Seri în Lumea Thaliei” Casa de Cultură a Studenților Ploiești, sub egida Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, organizează cea de-a XX-a ediție a Galelor Teatrului Studențesc „Seri în Lumea Thaliei”, eveniment care se va […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 6 – 12 noiembrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 6 – 12 noiembrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall How to Rob a Bank / Cum să spargi o bancă Avanpremiera Regia: David Leitch Cu: Nicholas Hoult, Anna Sawai, Christian Slater, Zoë Kravitz, John C. Reilly Gen Film: Actiune, Crima, Thriller […]

Citește mai mult