Aproape 150 de șoferi testați pentru alcool și droguri în ultimele 48 de ore, în Alba: Amenzi de peste 63.000 lei și opt permise reținute
Aproape 150 de șoferi testați pentru alcool și droguri în ultimele 48 de ore, în Alba: Amenzi de peste 63.000 lei și opt permise reținute
În ultimele 48 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.
Citește și: Tânăr de 20 de ani, cercetat de polițiști pentru furt: Acesta ar fi sustras un telefon mobil din locuința unei femei din Ighiu, și l-a vândut unei alte persoane

În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 872 de verificări de persoane și 563 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 255 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 63.835 de lei.
Au fost efectuate 148 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, au fost reținute 8 permise de conducere unor conducători auto care au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic și au fost retrase 9 certificate de înmatriculare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Când ajunge Ștafeta Veteranilor Invictus 2026 în Alba: Datele la care Traseul Galben va traversa județul
Când ajunge Ștafeta Veteranilor Invictus 2026 în Alba: Datele la care Traseul Galben va traversa județul Ștafeta Veteranilor Invictus 2026 va ajunge în județul Alba în zilele de 20 și 21 octombrie, potrivit programului celei de-a XIII-a ediții a evenimentului. Traseul Galben va trece prin Blaj, în 20 octombrie, iar în ziua următoare va ajunge […]
Iluminat arhitectural pentru fațadele clădrii Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia: 5.000 de lei cu TVA pentru studiul de fezabilitate
Iluminat arhitectural pentru fațadele clădrii Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia: 5.000 de lei cu TVA pentru studiul de fezabilitate Primăria Municipiului Alba Iulia pregătește un proiect prin care fațadele clădirii Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” ar urma să fie puse în valoare pe timp de noapte. Pentru început, administrația locală […]
Gard împrejmuitor de peste 170 de metri pe latura de vest a cartierului Gheorghe Șincai din Alba Iulia: De ce spun autoritățile că este necesar
Gard împrejmuitor de peste 170 de metri pe latura de vest a cartierului Gheorghe Șincai din Alba Iulia: De ce spun autoritățile că este necesar Primăria Alba Iulia a publicat o invitație de participare pentru execuția lucrărilor de împrejmuire pe latura de vest a ansamblului urban cu spații socio-culturale, educative și de locuit din Cartierul […]