Apocalipsă şi veşnicie

În ediţia sa de ieri, cotidianul „România Liberă” a publicat un reportaj cu titlul „Sfârşitul lumii? Un lac s-a colorat în roşu-sângeriu”. Este vorba despre lacul de acumulare OC Fisher din Texas pe care seceta l-a afectat rău de tot, apa rămasă în bazin fiind populată cu peşti morţi de un roşu intens. Deşi în text se oferă explicaţia ştiinţifică a fenomenului, în contrapartidă este citat un predicator din Indiana care anunţă, evident, iminenţa apocalipsei şi o susţine cu un citat din Biblie. Mai miloasă cu nervii noştri, Gazeta de Nord-Vest şi-a informat miercuri cititorii că „Decembrie 2012 ar putea însemna sfârşitul financiar al lumii”. Argumentele? Mayaşii au prezis că „sfârşitul timpului” va avea loc pe 21 decembrie 2012. Ca să-i confirme, probabil, SUA tocmai au anunţat creşterea plafonului de îndatorare cu 2100 de miliarde de dolari, bani care ar trebui să ajungă până la finele anului 2012. „După această dată, însă, nimic nu mai e sigur”. Se pare de fapt că nimic nu mai e sigur încă de pe acum. Ca dovadă că miercuri trezoreria americană a anunţat trecerea datoriei publice dincolo de pragul de 100% din produsul intern brut (PIB), la numai o zi după ce Congresul a aprobat majorarea plafonului de îndatorare. În felul acesta SUA se alătură grupului de ţări ale căror datorii publice sunt mai mari decât PIB-ul. Potrivit datelor Fondului Monetar Internaţional, acestea sunt Japonia (229%), Grecia (152%), Jamaica (137%), Liban (134%), Italia (120%), Irlanda (114%) şi Islanda (103%).
Dar să nu cădem în depresie din cauza unchiului Sam, căci pe lumea asta pot fi imaginate şi lucruri veşnice precum guvernarea PDL, de exemplu, care a făcut mult bine ţării şi lui (partidului) cu-atât mai bine. Prin urmare ţara nu poate fi lăsată pe mâna opoziţiei, a USL-ului în speţă, după cum a conchis preşedintele Traian Băsescu. Concret, domnia sa a declarat la B1 TV că, în eventualitatea în care USL ar câştiga alegerile, fie şi cu peste 50%, nu va putea să formeze guvernul întrucât nu-l lasă Constituţia. Dacă totuşi liderii Uniunii vor dori puterea, PSD şi PNL n-au decât să fuzioneze. Capricioasă Constituţie mai avem, aproape la fel de impredictibilă ca dl Traian Băsescu, care în 2004, când a fost ales preşedinte al României, a dat PSD-ul la o parte, deşi acesta ca partid câştigase cel mai mare număr de voturi, şi a format o majoritate din Alianţa Dreptate şi Adevăr plus „soluţia imorală” PC, girată, pe atunci, de Dan Voiculescu. „O tempora! O mores!”
În orice caz, pe scena politică românească se întâmplă lucruri curioase chiar şi pentru o ţară ca România, în care toată lumea aşteaptă ca altcineva să iasă în faţă şi să spună adevărul, respectiv că „împăratul e gol!” Lucrul acesta e rostit la adăpostul anonimatului pe internet şi eventual de câţiva jurnalişti lipsiţi de spirit de conservare. Şi când spun asta nu mă refer la trusturile mogulilor, care nici ele nu mai sunt ce-au fost ci mult, mult mai puţin decât atât. Cu aerul că fac politică mare şi se omoară de grija ţărişoarei, mogulii oferă spectacole groteşti. Aşa se face că, într-un glas, Dan Voiculescu şi Dinu Patriciu au pus tunurile pe PNL pentru nu ştiu ce datorii din campania electorală.
Într-un fel, PNL-ul lui Crin Antonescu a meritat o asemenea palmă din partea lui Felix, având în vedere decepţia pe care le-a provocat-o simpatizanţilor săi alierea cu Antenele unui fost turnător la Securitate de factura lui Dan Voiculescu. Dar tangourile lui Dinu Patriciu cu Traian Băsescu şi atacurile trustului „Adevărul” la adresa unui partid ca PNL, care a avut extrem de mult de suferit din pricina asocierii sale cu imaginea controversată a „norocosului” achizitor al companiei „Rompetrol”, sunt pe cât de dizgraţioase pe atât de sugestive în privinţa incalificabilului grad de imoralitate al vieţii politice din România.
Maria Lucia MUNTEANU