Anunțul făcut de Şeful Statului Major al Forţelor Navale de Ziua Marinei: ,,De la începutul războiului din proximitate, am neutralizat nouă mine marine, am distrus opt drone maritime şi aeriene”
Şeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiralul Mihai Panait, a declarat sâmbătă, de Ziua Marinei, că, de la începutul războiului din Ucraina, militarii români au neutralizat nouă mine marine și au distrus opt drone maritime sau aeriene identificate în largul coastelor României.
De asemenea, a fost recuperat un număr impresionant de fragmente de sisteme fără pilot descoperite în zona costieră sau în zona Deltei Dunării, scrie News.ro.

,,De la începutul războiului din proximitate, am neutralizat nouă mine marine derivante sau descoperite pe litoralul ţării noastre. Am distrus opt drone maritime şi aeriene identificate pe mare şi am recuperat un număr impresionant de fragmente de sisteme fără pilot descoperite în zona costieră sau în zona Deltei Dunării. Totodată, am intensificat numărul misiunilor de patrulare şi supraveghere în zona economică exclusivă a ţării noastre. Am contribuit astfel la asigurarea libertăţii de navigaţie şi la protecţia infrastructurii critice din Marea Neagră. Astăzi, peste 16.000 de nave comerciale au executat tranzit în zona de responsabilitate a României”, a declarat viceamiralul Mihai Panait, sâmbătă, în discursul său de Ziua Marinei.
El a precizat că militarii din cadrul Forţelor Navale furnizează securitate şi stabilitate pe flancul de sud-est al NATO.
,,Suntem un partener activ şi credibil, care furnizează securitate şi stabilitate pe flancul de sud-est al Alianţei Nord-Atlantice, iar în acest sens participăm cu nave în cadrul Grupului Operativ pentru Combaterea Minelor din Marea Neagră. Suntem prezenţi în cadrul operaţiilor NATO şi ale Uniunii Europene din Marea Mediterană şi din Bosnia şi Herţegovina. De asemenea, reprezentăm ţara şi cu nava-şcoală Mircea, care timp de cinci luni execută cel de-al patrulea marş transatlantic din istoria sa şi pe care o aşteptăm să revină în Portul Militar Constanţa la jumătatea lunii septembrie”, a mai transmis Şeful Statului Major al Forţelor Navale.
El a amintit şi de cele două nave nou intrate în serviciul Forţelor Navale Române.
,,Am reuşit să creştem capacitatea operaţională a categoriei noastre de forţe, iar cele mai bune exemple se află chiar în faţa dumneavoastră. «Contramiral August Roman» – corveta 261, Vânătorul de mine 271 «Căpitan Constantin Dumitrescu», două nave nou intrate în serviciul Forţelor Navale Române şi care astăzi participă pentru prima dată la exerciţiul dedicat Zilei Marinei Române. Aceste capabilităţi reprezintă doar o parte din începutul revitalizării şi modernizării Forţelor Navale Române. Derulăm permanent programe de înzestrare pentru ca toate structurile noastre să îşi poată îndeplini misiunile în siguranţă şi la cele mai înalte standarde”, a mai declarat viceamiralul Mihai Panait.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Pensie specială de 67.000 de lei pe lună în România! Statul plătește 153 de milioane de lei lunar pentru privilegiile de serviciu, în timp ce pensionarii obișnuiți așteaptă indexarea pensiilor
Pensie specială de 67.000 de lei pe lună în România! Statul plătește 153 de milioane de lei lunar pentru privilegiile de serviciu, în timp ce pensionarii obișnuiți așteaptă indexarea pensiilor Cea mai mare pensie de serviciu plătită în România ajunge la aproximativ 67.000 de lei pe lună, potrivit declarațiilor președintei Casei Naționale de Pensii Publice, […]
Cum vrea Ministerul Apărării Naționale să atragă tineri voluntari în armată: Câți bani ar urma să primească participanții. Nou proiect legislativ
Cum vrea Ministerul Apărării Naționale să atragă tineri voluntari în armată: Câți bani ar urma să primească participanții. Nou proiect legislativ Proiectul de Hotărâre de Guvern care stabilește normele de aplicare ale Legii privind pregătirea populației pentru apărare și introduce programul de pregătire militară pentru soldați și gradați voluntari în termen a fost pus a […]
Bărbat din Alba, reținut după ce a fost prins de două ori băut la volan, în Cluj-Napoca: Nu are permis de conducere
Bărbat din Alba, reținut după ce a fost prins de două ori băut la volan, în Cluj-Napoca: Nu are permis de conducere Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Alba, a ajuns în arestul poliției după ce a fost depistat de două ori, în decursul aceleiași zile, conducând sub influența alcoolului pe […]
