Anunț începere proiect PNRR – „Piste pentru biciclete în com. Lunca Mureșului, jud. Alba și achiziționarea a 2 stații de reîncărcare pentru autovehiculele electrice
Comunicat de presă
Proiectul „Piste pentru biciclete în localitatea Lunca Mureșului, comuna Lunca Mureșului, județul Alba și achiziționarea a 2 stații de reîncărcare pentru autovehiculele electrice”, Investiția I.1.4 – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – piste pentru biciclete (și alte vehicule electrice ușoare) la nivel local/metropolitan, finanțat în cadrul Planului Național pentru Redresare și Reziliență, prin componenta C10 – Fondul local, este implementat de către Comuna Lunca Mureșului, în calitate de beneficiar, și are o valoare nerambursabilă de 774.429,32 lei.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (M.D.L.P.A.), în calitate de coordonator de reforme/investiții în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, gestionează Componenta 10 – Fondul local care abordează provocările legate de disparitățile teritoriale și sociale din zonele urbane și rurale, precum și pe cele referitoare la mobilitatea urbană. Obiectivul Componentei 10 – Fondul local este de a susține o transformare durabilă urbană și rurală prin utilizarea soluțiilor verzi și digitale.
Obiectivul general al proiectului se referă la realizarea unei piste de biciclete în comuna Lunca Mureșului, pentru facilitarea circulației cu biciclete și la asigurarea infrastructurii pentru transportul verde prin amplasarea pe raza comunei a două stații de reîncărcare pentru autovehicule electrice.
Principalele rezultate așteptate se referă la reducerii poluării și îmbunătățirea atractivității comunei, accelerarea tranziției către vehiculele electrice și încurajarea achizițiilor de vehicule electrice.
Proiectul este prevăzut a se derula în perioada 30.12.2022 – 30.12.2024.
Date de contact beneficiar:
Comuna Lunca Mureșului,
Județul Alba, România
tel. 0258 878121, fax. 0258 878347
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Economie
Anunț de mediu – 10 septembrie 2026: Solicitare obținere aviz de mediu pentru PUZ – construcție ansamblu de locuințe individuale și funcțiuni complementare în localitatea Colțești, strada Principală FN
Solicitare obținere aviz de mediu pentru PUZ – construcție ansamblu de locuințe individuale și funcțiuni complementare în localitatea Colțești, strada Principală FN. VIDAM FELLEG SRL, jud. Bistrița-Năsăud, sat Rebrișoara, com. Rebrișoara nr. 246 titular al proiectului de plan „PLAN URBANISTIC ZONAL – Ansamblu de locuințe individuale și funcțiuni complementare” cu amplasamentul: loc. Colțești, str. Principală […]
Comunicat de presă – 8 septembrie 2026: Finalizarea proiectului cu titlul „Digitalizarea activității SC Fera’s Events SRL”
DATA: 31.07.2026 Comunicat de presă “PNRR: Fonduri pentru Romînia modernă și reformată” Anunț privind finalizarea proiectului cu titlul: “DIGITALIZAREA ACTIVITATII FERA’S EVENTS SRL” Numele beneficiarului: FERA’S EVENTS S.R.L. FERA’S EVENT SRL , cod de identificare fiscala 32833092, inregistrata la Registrul Comertului nr. J21/67/2014, cu sediul in Judetul IALOMITA , Sat Boranesti, Comuna Boranesti, Str. […]
Comunicat de presă – 8 septembrie 2026: Finalizarea proiectului cu titlul „Digitalizare activități SC MANIERE SRL”
Data: 31.07.2026 Comunicat de presă “PNRR: Fonduri pentru Romînia modernă și reformată” Anunț privind finalizarea proiectului cu titlul: “Digitalizare activități MANIERE SRL” Numele beneficiarului: MANIERE SRL, cod de identificare fiscală 37347786, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J22/823/2017, cu sediul social în Municipiul Iași, Strada Petre Țuțea, nr. 2A, Bloc 907, scara 2, […]

