Antrenorul Dorel Mureşan speră să salveze CS Zlatna
După ce în ultimele etape din tur a preferat să nu răspundă la telefon, antrenorul divizionarei terţe Dorel Mureşan a acceptat să dialogheze pe tema comportării echipei de pe Ampoi în prima parte a campionatului, încheiată pe penultimul loc în Seria a 6-a, cu numai 9 puncte. „Mi-a fost ruşine pentru rezultatele înregistrate, eram foarte mâhnit. Au existat momente în care mă gândeam să renunţ, dar apoi mi-am spus că nu sunt laş. Recunosc că n-am trăit aşa ceva în toată cariera şi am învăţat multe din ce s-a petrecut în acest sezon„, a declarat Dorel Mureşan.
*Curăţenie de iarnă şi căutări de întăriri
Acesta continuă „misiunea imposibilă”, a programat data reunirii pe 16 ianuarie 2012 şi în acest moment caută de zor jucători pentru întărirea efectivului în ideea evitării retrogradării. „Totul depinde de ce vom reuşi să aducem, oricum vizăm numai fotbalişti din Liga a 2-a şi a 3-a, dar deocamdată nu pot oferi niciun nume„, a mai adăugat Mureşan, a cărui echipă a câştigat un unic joc intern, în runda de final, cu CFR II Cluj. „Încercăm să redresăm corabia. Deşi suntem creditaţi cu şanse reduse eu zic că ne putem salva. Scopul nostru este să întărim lotul, să transferăm valoric peste media valorică actuală a lotului. Oricum au existat jucători care m-au dezamăgit şi o să renunţăm la 8-10 dintre actualii echipieri„, a precizat tehnicianul aurarilor. Mureşan are la îndemână exemple din ediţia trecută când afişează optimism în perspectiva returului. „Stagiunea anterioară Unirea Dej şi FC Cisnădie s-au reabilitat în retur şi au urcat mult în clasament. De asemenea, nu putem omite căderea Zlatnei ce a ajuns să retrogradeze, deşi ierna pe o poziţie liniştită„, a încheiat antrenorul în vârstă de 58 de ani.
Dan HENEGAR
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
26 – 27 septembrie 2026 | Târgul Alba Green Energy, la Carolina Mall: Eveniment regional dedicat eficienței energetice, producerii și stocării energiei regenerabile, soluțiilor smart pentru economii de energie în clădiri și mobilității electrice
26 – 27 septembrie 2026 | Târgul Alba Green Energy, la Carolina Mall: Eveniment regional dedicat eficienței energetice, producerii și stocării energiei regenerabile, soluțiilor smart pentru economii de energie în clădiri și mobilității electrice Agenția Locală a Energiei Alba, în parteneriat cu Consiliul Județean Alba, organizează în perioada 26–27 septembrie 2026, la Carolina Mall Alba […]
Sediul Poliției Locale din Alba Iulia, dotat cu sistem modern de încălzire prin pardoseală. Lucrări de peste 100.000 lei în clădirea construită după Primul Război Mondial
Sediul Poliției Locale din Alba Iulia, dotat cu sistem modern de încălzire prin pardoseală. Lucrări de peste 100.000 lei în clădirea construită după Primul Război Mondial Schimbări importante la sediul Poliției Locale din Alba Iulia. Clădirea de pe Bulevardul Ferdinand, nr. 2, construită după Primul Război Mondial, urmează să intre într-un proces de reparații și […]
VIDEO | Zece medici noi și-au început activitatea recent la Spitalul municipal din Blaj și patru noi specializări înființate. Care sunt acestea
Zece medici noi și-au început activitatea recent la Spitalul municipal din Blaj și patru noi specializări înființate. Care sunt acestea Zece medici noi și-au început activitatea recent la Spitalul municipal din Blaj și au fost înființate, în același timp, patru specializări noi: urologie, diabetologie, gastroenterologie și oncologie. Medicii au fost prezentați într-o întâlnire cu edilul […]