Curier Județean

AMENZI de 6.000 de lei pentru aproape 200 de persoane din Alba care nu au respectat măsurile de protecție individuală și interdicțiile privind deplasarea

Ioana Oprean

Publicat

în

Continuă actvitățile Inspectoratului de Poliție Județean Alba privind verificarea modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combatere a prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Au continuat și controalele pe timp de noapte și s-a acționat în filtre amplasate la intrarea în/ ieșirea din cele 5 localități carantinate.

Petrecerea Divorțaților

Sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate în sistem integrat, noi acțiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

În ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate au participat 257 de polițiști și polițiști locali, alături de lucrători din alte instituții cu atribuții în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus și au fost controlate 120 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 154 de mijloace de transport din care 84 mijloace de transport în comun și au fost legitimate 6.016 persoane.

Echipele de control au depistat și sancționat 90 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și 90 care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea.

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de 6.000 lei.

În filtrele constituite la intrările / ieșirile celor 5 localități carantinate (Alba Iulia, Blaj, Cugir, Vințu de Jos și Ciugud) precum și pe raza acestora au acționat 100 de forțe de ordine care au controlat 3.884 de persoane și 2.447 de autovehicule.

Au fost depistate și sancționate 59 de persoane care nu au putut justifica motivul deplasării, în conformitate cu noile restricții de circulație.

Scopul controalelor este de a limita răspândirea infecției cu noul coronavirus. Pentru verificarea motivului deplasării persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Video | „Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți”: Acțiune a polițiștilor din Alba în zona Gării Alba Iulia pentru conștientizarea riscurilor la care se expun cei care urcă pe vagoane

Bogdan Ilea

Publicat

în

„Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți”: Acțiune a polițiștilor din Alba în zona Gării Alba Iulia pentru conștientizarea riscurilor la care se expun cei care urcă pe vagoane În contextul campaniei naționale ,,SELFIE-UL PE TREN NU IA LIKE-URI, IA VIEȚI”, polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, împreună cu […]

Citește mai mult

Curier Județean

DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 19.10-25.10.2026 și suplimentar pentru intervalul 12.10-18.10.2026

Ioana Oprean

Publicat

în

DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 19.10-25.10.2026 și suplimentar pentru intervalul 12.10-18.10.2026 Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Alba anunță întreruperea în alimentarea cu energie electrică. Întreruperile programate pentru intervalul 19.10-25.10.2026 Nr.crt. ADRESA INTERVAL 1 SANCEL, Localitate toate TOTAL 21/10/2026 08:00 – 21/10/2026 10:00 2 SANCEL, Localitate toate TOTAL […]

Citește mai mult

Curier Județean

13 octombrie | Întrerupere majoră în furnizarea apei în orașul Zlatna și comuna Meteș: Care este motivul

Ioana Oprean

Publicat

în

Întrerupere majoră în furnizarea apei în orașul Zlatna și comuna Meteș: Care este motivul SC Apa CTTA SA Alba – Sucursala Alba Iulia a anunțat întreruperea furnizării apei potabile în data de 13 octombrie 2026, între orele 00.00 – 07.00, în vederea realizării lucrărilor de cuplare a noii Stații de Tratare a Apei Zlatna la […]

Citește mai mult