Ameninţare nucleară pentru Europa? Fukushima, noul Cernobîl?
Iată că după 45 de ani de la exploziile nucleare de la Hiroshima şi Nagasaki, Japonia se confruntă din nou cu pericolul atomic. Gravitatea accidentului nuclear de la Fukushima a ajuns la nivelul 6, o singură treaptă pâna la nivelul accidentului de la Cernobîl. Focul care a izbucnit marţi, 15 martie, la reactorul 4 al centralei nucleare de la Fukushima, pe coasta de nord-est a Japoniei, a fost stins, a anunţat operatorul centralei. Cel mai recent bilanţ al poliţiei nipone este de 3.373 morţi, 6.746 dispăruţi şi 1.897 răniţi. Experţii anunţă că gravidele şi copiii sunt cei mai expuşi la pericolul de cancer în urma iradierii. Iar coşmarul continuă: un puternic cutremur cu magnitudinea de 6 s-a produs marţi seară la sud-vest de Tokyo, unde imobilele s-au cutremurat.
Dacă facem o paralelă cu explozia de la Cernobîl vedem că norul radioactiv de la Cernobîl care avea un reactor de 10 ori mai mic decât cel de la Fukushima a parcurs în 24 de ore 1800 de km şi în 10 zile a atins Japonia. Dacă va fi o explozie la Fukushima, în 20 de ore norul radioactiv va atinge prima dată Kamtkhatka şi apoi Rusia şi făcând o paralelă cu Cernobîlul, în 20 de zile în Europa, deci şi România. Cesiul folosit la Fukushima dacă va forma un nor radioactiv sigur că se va pune pe plantele alimentare şi în apă iar în organismul uman în piele, muşchi, grăsime, tendoane, umorile apoase ale ochiului şi mai ales pe glanda tiroidă. Perioada de înjumătăţire a Cesiului radioactiv este de 30 de ani, aproape o jumătate de viaţă de om, pentru unii.
Nu vreau ca o catastrofă nucleară petrecută la mare distanţă să ne găsească nepregătiţi, mai ales că stocurile de medicamente şi materiale sanitare în caz de dezastre sunt inexistente deoarece de mult noi, românii am lăsat garda jos în ceea ce priveşte o lege ce nu a fost abrogată şi anume ce facem în caz de dezastru. Vreau să vă dau câteva sfaturi în caz că norul radioactiv va ajunge în România: adăpostirea în case cu ferestre, uşi şi guri de aerisire bine închise, cu oprirea aerului condiţionat şi oprirea comunicaţiilor telefonice neimportante pentru a fi tot timpul informaţi. Al doilea sfat este protejarea tiroidei deoarece aerul cu particule radioactive pătrunde în organism prin inhalare şi de acolo prin sistemul circulator se va opri la glanda tiroidă. O măsură eficientă este administrarea pastilelor cu iod (iodură de potasiu) care va fi repede absorbit de tiroidă şi nu va lăsa iodul radioactiv să pătrundă în organism şi radioactivitatea va fi eliminată mult mai repede. Administrarea se face înainte cu 48 de ore sau în primele 6 ore de la expunerea la norul radioactiv. La adult doza va fi de 2 tablete pe zi timp de 10 zile, ca doza maximă să nu depăşească 1 gram de iod. La copiii între 3 şi 12 ani 1 tabletă pe zi timp de 10 zile, la copiii între 1-3 luni 1/2 (jumătate) tabletă pe zi în lapte iar la nou născut 1/4 (un sfert) de tabletă în lapte. Efectele secundare ale ingerării de iod sunt gust metalic, greţuri, vărsături. Contraindicaţiile administrării de iod sunt: displaziile tiroidiene, insuficienţă cardiacă, renală, hepatică, boli autoimune.
Acest tratament profilactic se va aplica doar la indicaţia autorităţilor statului sau la indicaţia comisiilor medicale formate în caz de dezastre. Ar fi indicat ca tabletele de iod să existe în fiecare farmacie, să nu se formeze busculade, panică deoarece ele vor exista din belşug.
Nu doresc în nici un caz prin acest articol să creez panică dar vorba proverbului românesc: Paza bună, trece primejdia rea.
Dr. Mircea FRENŢIU
medic primar chirurg
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Mii de gulguțe aprinse în Cetatea Alba Carolina la ,,Festivalul Luminii” 2026: Zona istorică din Alba Iulia, transformată într-un tărâm de basm
Mii de gulguțe aprinse în cetatea Alba Carolina la ,,Festivalul Luminii” 2026: Zona istorică din Alba Iulia, transformată într-un tărâm de basm Festivalul Luminii a revenit la Alba Iulia, după o pauză de 3 ani. Evenimentul a avut loc în Parcul Unirii, unde pregătirile pentru seara magică au început de la ora 18:00. Mii de […]
Procesul medicului Adrian Ienea, din Sebeș, trimis în judecată pentru 9 acte de luare de mită, poate începe: Decizie la Tribunalul Alba
Procesul medicului Adrian Ienea, din Sebeș, trimis în judecată pentru 9 acte de luare de mită, poate începe: Decizie la Tribunalul Alba Tribunalul Alba a dispus, vineri, 15 mai 2026, începerea judecății în dosarul medicului Adrian Ienea, din Sebeș, acuzat că ar fi primit în mod repetat bani de la pacienți pentru emiterea sau prelungirea […]
VIDEO | Motocicliștii care participă la ”Respect în trafic”, ediția a XV-a, au ajuns la Alba Iulia: Marș moto pentru promovarea respectului reciproc și conștientizarea prezenței lor în trafic
Motocicliștii care participă la ”Respect în trafic”, ediția a XV-a, au ajuns la Alba Iulia: Marș moto pentru promovarea respectului reciproc și conștientizarea prezenței lor în trafic Sâmbătă, 16 mai 2026, are loc o nouă campanie de conștientizare asupra prezenței motocicliștilor în trafic, intitulată sugestiv ”Respect în trafic”. Anul acesta evenimentul a ajuns la cea […]