Politică Administrație

Alexandru Pereș: ”Calculele electoral-fiscale ale Guvernului Ponta!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Domnule Președinte, Onorat Senat,

Pe toate canalele media, ba prim-ministrul Victor-Viorel Ponta, ba ministrul său delegat pentru Buget, Liviu Voinea, vând opiniei publice ultima găselniţă pentru, spun ei, stimularea consumului, ca principal motor al creşterii economice (teoria stângistă a dezvoltării). 

Guvernul se gândeşte la un pachet fiscal prin care să vină, după propria-i apreciere, în ajutorul a aproape un milion de români cu un venit sub medie, restanţieri cu până la 90 zile la creditele bancare. Băncile sunt invitate, nu obligate, să rescadenţeze pentru următorii doi ani ratele la credite, înjumătăţindu-le, dar nu cu mai mult de 500 lei, urmând ca cetăţenii respectivi să beneficieze la capătul celor doi ani de o reducere echivalentă a  impozitului pe venit. Una e să vrei şi alta e să poţi. Iar ca să poţi, trebuie să ai cap. Nu filozofic, ci economic!

Pachetul de sprijin, cu o puternică tentă socialist-populistă, înseamnă practic transferul unei creanţe de la privat la stat şi este nedrept, în primul rând pentru cetăţenii nedatornici, plătitori corecţi de impozite şi taxe. Este nedrept şi pentru restanţierii cu o vechime mai mare de trei luni, cei sufocaţi de nevoi, care ar avea cea mai mare nevoie de ajutor. Aceştia se vor simţi, cu siguranţă, abandonaţi.  Consider că numai un cap pătrat putea crede că a găsit piatra filozofală în economie, adică obţinerea creşterii economice fără a face investiţii, fără a crea locuri noi de muncă, fără a reduce cheltuielile bugetare sau a creşte deficitul bugetar. Pachetul legislativ de ajutor fiscal, fără nicio logică economică, naşte atâtea întrebări, incertitudini şi riscuri, încât unii analişti au declarat că îi doare capul numai când se gândesc la o asemenea idee!

Ce te faci dacă băncile nu sunt de acord cu restructurarea – ratele ar scădea cu 4 miliarde lei numai în 2014? Dacă cei buni de plată vor „sări” intenţionat nişte rate ca să beneficieze de sprijin? Dacă datornicii nu-şi vor plăti ratele după încetarea susţinerii?  Dacă debitorii sunt şomeri sau ajung şomeri după doi ani? Ce se întâmplă cu cei plecaţi la muncă în străinătate, dar care au credite în ţară? Cine garantează că banii eliberaţi prin micşorarea ratelor vor merge în consum şi nu  la economisire? Cine va vira banii scăzuţi din impozite: fiscul sau clienţii? De ce să rămână banii la bănci, care i-ar putea scoate afară din țară, în loc să gândim strategii pentru a întoarce lichiditățile în economie? De ce pachetul legislativ preconizat nu prevede şi obligaţia băncilor ajutate de a da IMM-urilor credite cu dobânzi mai mici sau obligaţia de a reduce dobânzile la creditele acordate populaţiei, dobânzi de două-trei ori mai mari, comparativ cu Vestul Europei?

Punem şi noi o întrebare foarte simplă: oare stimularea consumului nu se obţine mai repede prin reducerea unor taxe sau impozite, promise, de altfel, în campania electorală, de USL? Acelaşi efect l-ar produce, de pildă, reducerea TVA cu 2% sau a CAS cu 2-3%. Şi mai avem o întrebare: cum se împacă PNL, un partid declarat cu doctrină de dreapta – care spune că dezvoltarea unui stat se obţine prin acordarea de facilităţi producţiei, prin creşterea  productivităţii muncii, prin investiţii şi nu prin stimularea artificială a consumului – cu această aberaţie, cu acest calcul electoral-fiscal al PSD?

Dă bine politic să arăţi că vrei să-i ajuţi pe cei mulţi şi necăjiţi. Mai ales într-un an electoral, ca 2014. Numai că trebuie să faci administraţie în economie, nu în filozofie!

Vă mulţumesc.

Alexandru Pereş, senator PDL de Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Acord Bolojan-Fritz „pentru a apăra direcția de reformă și corectitudine pe care ne-am întemeiat guvernarea comună”

Ioana Oprean

Publicat

în

Acord Bolojan-Fritz „pentru a apăra direcția de reformă și corectitudine pe care ne-am întemeiat guvernarea comună” „Partidul Național Liberal și Uniunea Salvați România, prin președinții lor, și-au asumat un angajament pentru a apăra direcția de reformă și corectitudine pe care și-au întemeiat guvernarea comună”, a anunțat, în seara zilei de joi, 7 mai 2026, președintele […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Ilie Bolojan poate fi desemnat din nou prim-ministru: Decizia CCR care permite acest scenariu. Lider PNL: „Nu există impedimente constituționale pentru desemnarea Președintelui PNL drept candidat pentru funcție”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ilie Bolojan poate fi desemnat din nou prim-ministru: Decizia CCR care permite acest scenariu. Lider PNL: „Nu există impedimente constituționale pentru desemnarea Președintelui PNL drept candidat pentru funcție” Liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, a afirmat joi, 7 mai 2026, într-o postare în mediul online, că Ilie Bolojan ar putea fi desemnat din nou premier, chiar […]

Citește mai mult

Politică Administrație

10 condiții obligatorii pentru ca PNL, USR și UDMR să se întoarcă la o coaliție cu PSD: „Partidul Social Democrat nu mai este în măsură să pună condiții, ci doar să accepte condiții”

Ioana Oprean

Publicat

în

10 condiții obligatorii pentru ca PNL, USR și UDMR să se întoarcă la o coaliție cu PSD: „Partidul Social Democrat nu mai este în măsură să pună condiții, ci doar să accepte condiții” Jurnalistul Grigore Cartianu a lansat în spațiul public o listă de 10 condiții obligatorii pentru ca PNL, USR și UDMR să se […]

Citește mai mult