Politică Administrație

Alegeri parlamentare | Teodor Atanasiu: un senator trebuie să se lupte pentru rezolvarea problemelor oamenilor pe care îi reprezintă

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Liberalul Teodor Atanasiu, candidat USL pentru Senatul României, spune că un parlamentar are obligaţia ca, pe lângă activitatea legislativă, să se lupte pentru rezolvarea problemelor oamenilor pe care îi reprezintă.
„Am constatat că cetăţenii vor de la un parlamentar nu numai legi ci şi să se implice activ şi în rezolvarea problemelor locale: drumuri, alimentări cu apă şi canalizare. Un parlamentar are obligaţia să se lupte pentru rezolvarea problemelor oamenilor pe care îi reprezintă”, spune Atanasiu.
Teodor Atanasiu s-a întâlnit în ultimele zile cu localnicii din zona Munţilor Apuseni dar şi din comunele din zona Alba Iulia – Teiuş, iar în urma solicitării acestora a făcut o serie de demersuri la Guvern pentru ca administraţiile locale să fie sprijinite pentru rezolvarea unor probleme locale.
O veste importantă pe care o poate da Teodor Atanasiu locuitorilor din Apuseni este faptul că DN 74 şi DN 75 vor intra în reparaţii în 2013 cu un an mai devreme decât erau programate după ce Guvernul a înţeles, în urma demersului parlamentarului liberal, că aceste rute sunt foarte importante pentru oamenii din zonă.
De asemenea, Teodor Atanasiu şi primarul liberal al comunei Galda de Jos, Romulus Raica, au făcut demersuri şi au găsit fondurile necesare pentru alimentarea cu apă a localităţii Benic. Săptămâna viitoare vor începe lucrările pentru alimentarea cu apă a localităţii, iar în primăvară vor începe lucrările de canalizare.
De asemenea, în urma intervenţiei deputatului Teodor Atanasiu, la Cricău va începe săptămâna viitoare un program important de pietruire a unor drumuri din localitate.
Un alt demers al parlamentarului liberal, de această dată la Ministerul Transporturilor, s-a finalizat cu includerea în investiţiile de anul viitor a lucrărilor de realizare a două sensuri giratorii în Alba, unul la ieşire din Galda de Jos în drumul naţional şi altul în zona Trei Poduri, între Alba Iulia – Vinţu de Jos.
„Un parlamentar trebuie să se aplece la problemele oamenilor pe care îi reprezintă şi să se implice activ în rezolvarea acestora. Cred că un parlamentar poate şi trebuie să deschidă uşile ministerelor pentru a aduce bani în judeţul Alba”, a mai spus Teodor Atanasiu – candidat USL pentru Senatul României.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Foto | Finanțare de aproape 11 milioane de lei pentru regenerarea urbană a zonei Valea Frumoasei din Sebeș: De unde vor veni banii

Ioana Oprean

Publicat

în

Finanțare de aproape 11 milioane de lei pentru regenerarea urbană a zonei Valea Frumoasei din Sebeș: De unde vor veni banii Primăria Municipiului Sebeș, în parteneriat cu Serviciul Public pentru Administrarea Patrimoniului Sebeș, a depus cererea de finanțare pentru proiectul „Regenerarea spațiilor publice din zona Valea Frumoasei – Municipiul Sebeș”, în cadrul Programului Regiunea Centru […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Oferta publică de obligațiuni a municipiului Alba Iulia, suprasubscrisă: Cererea investitorilor a depășit 77 de milioane de euro, pentru emisiunea de 30 de milioane de euro

Ioana Oprean

Publicat

în

Oferta publică de obligațiuni a municipiului Alba Iulia, suprasubscrisă: Cererea investitorilor a depășit 77 de milioane de euro, pentru emisiunea de 30 de milioane de euro Municipiul Alba Iulia a anunțat încheierea cu succes a ofertei publice de obligațiuni municipale, denominate în euro, în valoare de 30 de milioane de euro. Oferta, derulată în perioada […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Ion Dumitrel și PNL au ales scumpirea transportului public. PSD a votat împotrivă

Bogdan Ilea

Publicat

în

Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Ion Dumitrel și PNL au ales scumpirea transportului public. PSD a votat împotrivă Înaintea ședinței Consiliului Județean Alba, le-am cerut public lui Ion Dumitrel și consilierilor județeni ai PNL să aleagă între oamenii care depind de transportul public și noi scumpiri. Ieri au ales din nou scumpirile. Consilierii județeni ai […]

Citește mai mult