Albaiulianca Miriam Bulgaru, eliminată din calificările turneului de la Roland Garros
Tenismena Miriam Bulgaru (CSM Unirea Alba Iulia) a fost eliminată în turul 2 al calificărilor de la Openul Franței. În al doilea meci susținut pe zgura de la Roland Garros, albaiulianca a fost învinsă de favorita 26, Kayla Day (23 ani, SUA, 138 WTA), scor 4-6, 1-6, partidă ce a durat o oră și 40 de minute. Iarăși o confruntare în premieră pentru sportiva din Cetatea Marii Uniri, care a pus probleme în finalul setului inaugural
În primul set, Miriam a condus o singură dată (1-0), debutând cu un break, însă nu a reușit să-și câștige serviciul. Tenismena din USA a replicat cu un „rebreak”, s-a distanțat la 3-1, iar apoi scorul a devenit 3-3. Sarabanda pierderii propriului serviciu a continuat de ambele părți, Karla Day a realizat până la final 4 „break”-uri, Bulgaru și-a trecut în cont alte 3, momentul cheie fiind la 4-5, când Miriam a cedat game-ul, iarăși, pe propriul serviciu, după ce a salvat prima minge de set a adversarei și a avut în două rânduri avantaj și șansa de a face 5-5!
Setul secund a debutat iar cu un break al româncei, care însă nu s-a mai regăsit și a pierdut următoarele 6 game-uri (în 3 dintre acestea cedându-și serviciul).
Oponenta din turul următor va fi Elina Avanesyan (20 de ani, Rusia, nr. 15 pe tabloul calificărilor, 134 WTA), care a învins-o pe Lesley Pattinama Kerkhove (Olanda, 31 de ani, 207 WTA), scor 6-3, 4-6, 6-3, iar câștigătarea va intra pe tabloul principal.
Miriam a obținut victoria în primul tur al calificărilor puternicului turneu de tenis de la Roland Garros, fază a competiției în care a ajuns în premieră. Sportiva din Alba Iulia a învins-o în trei seturi pe Ekaterina Makarova (Rusia).
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Alba în SuperLigă: abrudeanul Ovidiu Bic, victorie uriașă cu „U” Cluj, cu FCSB, pe „Cluj Arena”! Aiudeanul Andrei Cordea a refuzat să joace pentru CFR Cluj în confruntarea de pe „Ilie Oană” cu Petrolul Ploiești (1-1, „lupii galbeni”, revelația stagiunii, păstrându-se pe locul 4)! Extrema dreaptă din Alba a apelat la acest gest extrem nemulțumit […]
Dansatorii de la Life is Dance Alba Iulia, CSU Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia, remarcați la Transylvania Grand Prix
Dansatorii de la Life is Dance Alba Iulia, CSU Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia, remarcați la Transylvania Grand Prix, competiția internațională de la Cluj-Napoca Un weekend plin de emoție, eleganță și rezultate frumoase pentru sportivii albaiulieni. În acest sfârșit de săptămână, la Cluj-Napoca, în cadrul spectaculosului Wonderland Resort, s-a desfășurat prestigioasa competiție internațională […]
Campioana CSM Unirea Alba Iulia, debut în Conference Cup, în Bazinul Olimpic, în 6-8 noiembrie 2026 | Adversari de calibru din Grecia, Spania și Ungaria, vezi programul
Campioana CSM Unirea Alba Iulia, debut în competiția continentală, cu adversari de calibru din Spania, Grecia și Ungaria. În Bazinul Olimpic din Alba Iulia, grupă de Conference Cup, în 6-8 noiembrie. În weekend, în perioada 6-8 noiembrie, în Bazinul Olimpic din Alba Iulia, CSM Unirea Alba Iulia, campioana României la polo feminine, găzduiește o grupă […]
